„Iubeşte-te aşa cum eşti“. Femeile îşi recapătă stima de sine, la Euforia TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Standardele ideale de frumuseţe şi modelele promovate de societate generează, uneori, frustrări şi contribuie la scăderea stimei de sine. Din 31 martie, designerul Stephan Pelger le ajută pe femei să-şi redobândească încrederea în propriul corp, prin intermediul reality-show-ului „Iubeşte-te aşa cum eşti!“, difuzat în fiecare luni, de la 21.00, la Euforia TV.

Emisiunea le încurajează pe femei să se simtă bine în pielea lor, indiferent de înfăţişare, vârstă şi de alte coordonate, şi le oferă uneltele necesare pentru a atinge acest scop.

Personajele emisiunii sunt femei nemulţumite de felul în care arată, dar şi resemnate, pentru care forma, greutatea corpului şi vestimentaţia nu mai contează. Stephan Pelger le arată că bisturiul ori dietele drastice nu sunt singurele variante prin care îşi pot câştiga din nou încrederea în sine. Designerul le învăţă cum să-şi schimbe hainele, machiajul şi coafura, pentru a-şi pune în valoare calităţile şi a-şi ascunde punctele slabe.

„Pentru mine, acest proiect este unul de suflet, care m-a captivat din primul moment în care mi-a fost prezentat. Abordarea laturii umane a emisiunii mi s-a parut extrem de interesantă, iar cazurile reale şi felul în care pot eu influenţa povestea de viaţă şi viitorul acestor femei mă fac realmente fericit şi îmi dau o satisfacţie pe care nu am mai cunoscut-o în alte proiecte de televiziune. «Iubeşte- te aşa cum eşt!i»  este ceva tangibil, autentic şi real“, spune Stephan Pelger, prezentatorul show-ului.

Stephan Pelger este unul dintre cei mai cunoscuţi şi talentaţi designeri români. El a studiat la Fashion Institute în Viena, iar după finalizarea studiilor a lucrat pentru branduri precum Missoni, Schella Kann şi Di Vercalllo Cashmere. Cu o experienţă vastă în România şi la nivel internaţional şi numeroase trofee, Pelger a fost desemnat câştigătorul emisiunii-concurs „Fashion and Fame“, de pe Pro 7, Germania.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite