Directorul Ştirilor TVR, despre mutarea unui reporter ce se ocupa de PSD şi Parlament: „măsură organizatorică“ pentru extinderea expertizei jurnaliştilor
0Directorul Ştirilor TVR, Mădălina Rădulescu a explicat în faţa Consiliului de Administraţie al postului public retragerea reporterului Andreea Dumitrescu de pe domeniile pe care le acoperea de câţiva ani (Parlament, PSD, Curtea Constituţională) şi repartizarea unui alt domeniu, şi anume primăriile.
În faţa opţiunii oferite de conducerea departamentului, jurnalista ar fi răspuns că demisionează.
O informare internă către angajaţii TVR, citată de Paginademedia.ro expune motivele deciziei astfel:
„Directorul Ştirilor TVR, Mădălina Rădulescu, a explicat că este o măsură organizatorică, bazată pe decizia de a varia ariile tematice acoperite de jurnalişti astfel încât aceştia să-şi extindă domeniul de expertiză.
Totodată, această măsură a fost luată în contextul în care Direcţia Ştiri produce zilnic peste 9 ore de program, cu o redacţie subdimensionată la nivelul reporterilor de teren care trebuie să acopere un număr mare de evenimente variate.
Decizia este deja aplicată întregii structuri, nu doar jurnaliştilor, ci şi producătorilor, editorilor.”
La începutul săptămânii, Andreei Dumitrescu, jurnalist de la Ştirile TVR i s-ar fi reproşat de către conducerea departamentului că ar fi "prea agresivă". Propunerea unui alt domeniu de acreditare ar fi venit ca variantă de compromis, potrivit Paginademedia.ro.