O ştiţi cu siguranţă pe Paula, pe care mi-a recomandat-o cu căldură alt debutant de succes de la târgul de carte, fiindcă îi vedeţi în fiecare seară realizările: e editor al celui mai important buletin informativ al zilei de la Pro TV, iar anul viitor împlineşte un deceniu în această calitate (în echipa Pro e din 1998). Savuraţi-i răspunsurile, e o ardeleancă pe cinste, care iese rar, dar bine, în faţă.

De ce te temi cel mai tare?

De ipocriţii care se mint că ei sunt fermecaţi şi perfecţi într-un glob de cristal doar ca să salveze aparenţele. În realitate, haznaua e chiar la uşa lor şi nu miroase a flori. Poate că o să vrei să îmi spui că viaţa e mişto şi că nu ai de ce să te temi de ea. Atunci eu ţi-o compar cu un trandafir de dulceaţă care are, în egală măsură, şi parfum, şi ţepi. Şi da, mă tem îngrozitor să nu rămân fără ţigări şi să fie toate magazinele închise.

Care e prima ta amintire?

Nu ştiu dacă cea legată de o rochiţă de stambă cu flori sau de ziua în care eram împreună cu părinţii mei în Yemen şi am mâncat rodii. Ţineam în palmă sâmburii translucizi şi mi s-a părut atunci că sparg lacrimi cu dinţii. Aşa arătau pentru mine… doar că erau roz.

Pe cine admiri cel mai mult şi de ce?

Nu am idoli, însă de admirat o admir cu sinceritate pe mama. Ea, spre deosebire de mine, este o luptătoare pentru care nu există „e greu sau nu pot“. Nu ţine ranchiună şi, aşa cum am descris-o şi în cartea mea, „mama arată belea. Occident. Era cea mai bună de pe toată strada. Cu nişte picioare de să-ţi baţi copiii. Sâni, talie şi fund bombat. Mie mi-a dat aluniţa de pe bărbie. În stânga jos, când te uiţi la mine“.

Ce-ţi place la înfăţişarea ta?

Acum nu o să o ard pe modestie. Sunt mişto în felul meu. Un domn ar spune „uite, o urâtă interesantă“. Mă răsfăţ. Îmi plac ochii atunci când nu sunt foarte obosită şi nu fug unul „hăis“ şi altul „cea“.

Care este cel mai preţios lucru pe care îl detii?

Umorul. Ştiu să râd eu de mine.

Cine ar juca rolul tău într-un film?

Obligatoriu o actriţă temperamentală, ca să nu spun isterică. Vie. Dacă s-ar putea să semene cu Audrey Hepburn ar fi şi mai bine.

Ce îţi reproşezi cel mai des?

Că am gura proastă, spurcată. Jignesc uşor, urlu şi pe urmă îmi pare rău de crăp. Mie nu îmi place să fiu certată cu nimeni. Detest asta.

Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?

Ani în şir m-am visat profesoară de istorie. A fost cea mai mare dorinţă a mea. Mă vedeam delirând la clasă despre Alexandru Macedon şi Henric al IV-lea al Franţei. Cu siguranţă lăsam repetenţi.

Cum ţi se spunea când erai mică?

În general, „Paula, nu ai făcut bine.“

Care e cea mai mare realizare a ta?

„Nu mi-e frică“. Bună, proastă e cartea mea.

Care este cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?

Că sunt din alt secol, iar pentru o fată care crede în prinţi şi prinţese a venit ca un compliment.

Cum ai dori să îşi amintească posteritatea de tine?

Asta cu posteritatea e cumva forţată. Nu mă văd nici peste timp, nici la nivel planetar. Am simţul ridicolului. Mă limitez ca oamenii pe care i-am întâlnit în diverse etape ale vieţii mele să zâmbească atunci cand îşi aduc aminte de minte.



Material publicat şi pe blogul personal.