Ce puteţi vedea de 1 Decembrie la Televiziunea Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Radu, alături de informaticianul Cristian Frâncu şi de olimpicul Silviu Predoi FOTO TVR
Mircea Radu, alături de informaticianul Cristian Frâncu şi de olimpicul Silviu Predoi FOTO TVR

Spectacolul eveniment „Inimi de români“, parade militare în direct, ediţii speciale ale emisiunilor îndrăgite, spectacolul folcloric „Noi suntem români“ sunt câteva dintre programele pregătite de TVR 1 pentru Ziua Naţională a României.

Program 1 Decembrie: TVR 1 pleacă în călătorie „Exclusiv în România“

Aniversarea Zilei Naţionale a României începe la TVR 1 la ora 9.00, când Cristi Tabără prezintă o ediţie specială „Exclusiv în România“, presărată cu cele mai frumoase momente legate de acest eveniment, filmate de echipa emisiunii. Astfel, trecem întâi prin faţa monumentului de la Mărăşeşti, dedicat Eroilor Neamului, după care ne îndreptăm spre Valea Vaserului, scenă a unor bătălii importante în cele două Războaie Mondiale. Ajungem şi la Alba-Iulia, oraşul Unirii, dar nu uităm nici de formarea poporului român, aşa că asistăm, la Porolissum, la o „bătălie gastronomică“ între daci şi romani. 

De la Marea Unire din 1918 s-au păstrat doar cinci fotografii. Ele - şi sutele de mii de voci ale participanţilor la marea sărbătoare - au rămas mărturia actului istoric de acum aproape o sută de ani. De la 09.50, la TVR 1, unul dintre cei care l-au cunoscut pe „fotograful Unirii“ spune cine a fost el, iar istorici de marcă explică premisele care au făcut posibilă România Mare şi care a fost, în acele momente tensionate, atitudinea statelor vecine faţă de îndrăzneţul act al Unirii de la Nord de Dunăre.

programe tv 1 decembrie tvr 1

Program 1 Decembrie TVR 1: paradele militare din Bucureşti şi de la Alba Iulia

La ora 10.30, sub titlul Aniversarea Zilei Naţionale a României, TVR 1 şi TVR HD transmit în direct tradiţionalele paradele militare din Capitală şi de la Alba Iulia, precum şi depunerile de coroane. Peste 2.600 de militari şi specialişti cu 360 de mijloace tehnice din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Poliţia Locală Bucureşti vor participa pe 1 Decembrie, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României. Paradele militare sunt transmise simultan şi la TVR 2.

De la 12.00, telespectatorii asistă în direct la slujba de Te Deum de la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba-Iulia. Ceremonia va fi oficiata de IPS Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia, iar la eveniment sunt aşteptaţi credincioşi şi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale. Transmisiunea se realizează în colaborare cu Studioul Teritorial Cluj, iar comentariul este asigurat de Cornel Matache. Slujba de Te Deum se transmite simultan şi la TVR 2 şi TVR 3.

La ora 14.30 (şi de la 16.10, partea a doua) telespectatorii postului public au întâlnire cu Iuliana Tudor, la Sala Transilvania din Sibiu, unde se desfăşoară spectacolul extraordinar „Noi suntem români“, dedicat zilei de 1 Decembrie. Orchestra „Lăutarii“, condusă de maestrul Nicolae Botgros, este în această zi, în direct, alături de telespectatorii TVR 1. La fel sunt şi Ansamblul „Cindrelul-Junii Sibiului“, interpreţii Nicolae Furdui Iancu şi Tudor Furdui Iancu, Nicoleta Voica, Floarea Calotă, Aneta Stan, Mariana Deac, Mioara Velicu, Adi Neamţu, Petrică Mâţu Stoian, Ionuţ Fulea, Mariana Anghel, Mirela Mănescu, Alina Pinca, Alina Bîcă, Olguţa Berbec, Mihaela Grec, Izabela Tomiţa, Ovidiu Homorodean, Sebastian Stan, Ilie Medrea, Daniel Rosalim.

nicolae furdui iancu tvr

Pe 1 Decembrie, de la ora 17.30, Irina Păcurariu face cunoştinţă telespectatorilor cu zece tineri români de excepţie din Cealaltă Românie. „Emisiunea spune poveştile a zece români care au demonstrat că cerul poate fi limita nu doar la americani. Toţi sunt crescuţi prin propriile forţe, toţi şi-au câştigat singuri fiecare dolar, toţi speră să poată schimba ceva şi în România. Aceşti zece români sunt şi ei un anume fel de #colectiv. Independenţi, fără bariere, educaţi prin propriile forţe şi fără niciun complex că s-au născut în România“, aşa îşi prezintă Irina Păcurariu emisiunea pe care telespectatorii TVR 1, TVR HD şi TVR Moldova şi o vor putea urmări pe 1 Decembrie, începând cu ora 18.00. Şi tot atunci, jurnalista propune o întâlnire de suflet cu scriitorul Norman Manea. 

norman manea
norman manea

Ziua Naţională a Românilor este aniversată şi în studioul „Starea naţiei“, unde Dragoş Pătraru prezintă o ediţie specială, de la 18.30 (cu reluare la ora 24.00).

Tot pe 1 Decembrie, Mircea Radu conturează „România mea“, o emisiune dedicată, de asemenea, Zilei Naţionale a Românilor, în care sunt invitaţi informaticianul Cristian Frâncu, al 155-lea român angajat al Google, şi elevul Silviu Predoi, olimpic internaţional la fizică şi la astronomie. Cristian Frâncu a ales să se întoarcă în România şi să pregătească lotul olimpic de la Liceul „Tudor Vianu“. Silviu Predoi este elev la Colegiul „Tudor Vianu“ şi reprezintă cu succes România la concursurile internaţionale. „De ce ne iubim ţara? Poate şi pentru că naşte oameni ca ei“, sunt de părere realizatorii programului, pe care TVR 1 îl transmite de la ora 19.00.

mircea radu tvr

Program 1 Decembrie TVR 1: Gala „Inimi de români“ premiază oamenii speciali

Există oameni pentru care generozitatea, compasiunea sau curajul nu reprezintă nimic ieşit din comun. Oameni obişnuiţi, şi totuşi de excepţie, care îşi riscă uneori viaţa pentru a o salva sau a o îmbunătăţi pe a altora. Necunoscuţi care nu aşteaptă în schimb nicio recompensă şi care ar putea fi repere pentru mulţi dintre noi. Marţi, 1 Decembrie, de la ora 21.00, TVR 1 şi TVR HD îi invită pe români să afle, prin intermediul spectacolului-eveniment „Inimi de români“, poveştile emoţionante ale unor astfel de oameni. Evenimentul găzduit de Eda Marcus şi Mihai Constantin reuneşte nume importante din lumea culturală, sportivă şi muzicală, personalităţi venite să-i onoreze public pe aceşti români, cărora TVR le oferă o seară specială la Palatul Ştirbey din Buftea. Într-un spectacol emoţionant, vedetele TVR Irina Păcurariu, Daniela Zeca Buzura, Adelin Petrişor, Dragoş Pătraru, Liana Stanciu, Claudiu Lucaci, Sonia Argint Ionescu, Irina Mohora, Cristina Şoloc, Ligia Munteanu, Alina Stancu, Cristina Soare, Marian Marin, Florin Mihoc pun în lumina reflectoarelor poveştile unor români care au ales să nu fie indiferenţi faţă de suferinţele şi nevoile celor de lângă noi. Trofeul Inimi de români le este înmânat acestori români speciali de către militari, eroi în teatre de operaţii, în misiuni de pace şi operaţiuni de asistenţă social-umanitară în zonele de conflict.

adrian despot
adrian despot

  

Pe tot parcursul zilei, TVR 1 şi TVR HD difuzează, pentru românii din ţară, mesaje de 1 Decembrie ale românilor din diaspora. Şi românii din străinătate pot viziona programele TVR 1 de 1 Decembrie. Prin intermediul TVR Internaţional şi TVR Moldova, ei vor putea urmări cele două parade militare, slujba de Te Deum, spectacolul Noi suntem români, transmis în direct de la Sibiu, dar şi gala eveniment Inimi de români, cu cele 14 poveşti emoţionante despre oameni obişnuiţi, deveniţi eroi pentru semenii lor. Tot programul TVR 1 de Ziua Naţională poate fi urmărit şi online, pe TVR+.

Program 1 Decembrie TVR 3: spectacole folclorice şi slujba de Te Deum

1 Decembrie este aniversată şi la TVR 3 prin programe speciale, dedicate marii sărbători naţionale. Spectacole folclorice şi slujba de Te Deum oficiată la Alba Iulia fac parte din oferta TVR 3 pentru această zi.

Aniversarea Zilei Naţionale începe la TVR 3 la ora 8.00, când Ovidiu Damian şi Irina Gaspar aduc de la Cluj o ediţie specială „Regional cafe“. Telespectatorii vor fi martori la ceremoniile dedicate zilei de 1 Decembrie în Transilvania, cu accent pe capitala Marii Unirii,  Alba Iulia, unde o echipă a TVR 3 va rămâne pe tot parcursul zilei. Se va intra în profunzimea semnificaţiei acestei sărbători cu invitaţi speciali - profesori, teologi, dar şi români deosebiţi, printre care se numără şi Călin Goia; solistul trupei Voltaj a hotărât să doneze rudelor victimelor din clubul Colectiv toate încasările de pe urma concertului special „Din toată inima“, pe care urmează să-l susţină la Sala Polivalentă Cluj cu Orchestra Simona Strungaru Symphonics.  

TVR Iaşi preia ştafeta transmisiunii în direct începând cu ora 9.30, într-o ediţie specială intitulată Iaşul care uneşte. De la 12.00, asistaţi în direct la slujba de Te Deum de la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, în cadrul unei ediţii speciale „Universul credinţei“. De la ora 14.00, ediţia specială „Transilvania la zi“, transmisă în direct, „teleportează“ românii în mijlocul manifestărilor desfăşurate în centrul Clujului, cu intervenţii live de la Alba Iulia şi din regiune.

Programul zilei este completat de spectacole folclorice dedicate marii sărbători a românilor de pretutindeni. Astfel, la ora 15.00, sunteţi invitaţi la o dublă aniversare: Ziua Naţională, dar şi împlinirea a 24 de ani ai Studioului teritorial Iaşi. Spectacolul folcloric TVR Iaşi 24 va aduce în faţa telespectatorilor TVR 3 cântec, joc şi voie bună, alături de Viorica Macovei, Maria Iliuţ şi Grupul „Crenguţă de iederă“, Pamfil Roată, Adriana Bucevschi, Cătălin Brăteanu, Angelica Flutur, Cornelia Ciobanu, Petronela Rusu, Grigore Gherman, Iurie Levcic, Ana Maria Calancea, Emilia Nicorici, Ana Apetrăchioaie, Andreea Chisăliţă, Orchestra „Folclor“ a Filarmonicii din Chişinău, dirijor Petre Neamţu. Spectacolul este prezentat de Laura Lucescu şi Horia Gumeni.

De la ora 17.00, de la TVR Timişoara ascultaţi Cântecele munţilor - şlagărele românilor. Cei mai îndrăgiţi interpreţi de muzică populară din Ardeal, Banat, dar şi din Moldova, Oltenia şi Dobrogea interpretează, pe aceeaşi scenă, cele mai dragi cântece ale românilor. La Sibiu, orchestra ansamblului „Cindrelul Junii Sibiului“, dirijată de Gabriel Popescu, acompaniază mari nume ale folclorului românesc: Maria Butaciu, Aneta Stan, Nicolae Mureşan, Maria Ciobanu, Angela Buciu, Floarea Calotă, Gheorghe Turda, Veta Biriş, Tiberiu Ceia, Mioara Velicu, Sava Negrean Brudaşcu, Gheorghe Roşoga, Traian Jurchela şi Nicolae Furdui Iancu. Managerul Centrului Creaţiei „Junii Sibiului” Silvia Macrea aduce în scenă de ziua românilor şi suite de dansuri populare din Ardeal şi Banat, într-o manifestare de iubire pentru tradiţia neamului nostru.

Seara, de la ora 20.00, Studioul teritorial Târgu Mureş oferă o ediţie specială, aniversară, a îndrăgitei emisiuni „Din zestrea Ardealului“. Toţi iubitorii muzicii populare sunt poftiţi la petrecere, în Cetatea Unirii din Alba Iulia, alături de interpreţi precum Veta Biriş, Pamfil Roată, Marian Anghel, Ciprian şi Mihaela Istrate, Leontina Pop, Ioan Cristian Ţăran, Dorina Oprea, Leontina Farcaş şi mulţi alţii.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite