Câştigători Emmy 2018: care sunt cele mai bune seriale şi cei mai buni actori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peter Dinklage câştigă al treilea trofeu Emmy pentru rolul din Game of Thrones FOTO AFP
Peter Dinklage câştigă al treilea trofeu Emmy pentru rolul din Game of Thrones FOTO AFP

Comedia „The Marvelous Mrs. Maisel“ a dominat gala premiilor Primetime Emmy 2018, câştigând şapte trofee, în timp ce „Game of Thrones“ a fost desemnat cel mai bun serial-dramă. Cea de-a 70-a ediţie a evenimentului a avut loc pe 17 septembrie la Microsoft Theater din Los Angeles şi a fost prezentată de comedianţii Michael Che şi Colin Jost.

Marele câştigător Emmy 2018 a fost „The Marvelous Mrs. Maisel“, despre o soţie din anii ’50 care începe să facă stand-up comedy. Serialul produs de Amazon a fost recompensat cu şapte trofee, inclusiv la categoriile Cel mai bun serial de comedie, Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial de comedie (Rachael Brosnahan) şi Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial de comedie (Alex Bornstein).

În ultimii trei ani, categoria comediei a fost dominată de „Veep“ (HBO), care nu a fost eligibil la această gală. Din 2007, doar trei producţii au câştigat premiul Emmy pentru cel mai bun serial de comedie – „30 Rock“ (NBC), „Modern Family“ (ABC) şi „Veep“, scrie News.ro. 

Premiul Emmy 2018 pentru Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial de comedie i-a revenit lui Henry Winkler pentru „Barry“ (HBO). „Am scris acest discurs acum 43 de ani“, a spus Winkler, un veteran al televiziunii care a fost nominalizat de şase ori la Emmy, inclusiv de trei ori pentru rolul lui Arthur Fonzarelli din „Happy Days“, dar nu a câştigat niciodată. Bill Hader, starul şi producătorul executiv al serialului „Barry“, a fost desemnat Cel mai bun actor în rol principal într-un serial de comedie.

„Game of Thrones“ (HBO) a înscris două victorii, la categoriile Cel mai bun serial-dramă şi Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial-dramă, trofeu ce i-a revenit lui Peter Dinklage, interpretul lui Tyrion Lannister. Începând din 2011, actorul american a fost nominalizat în fiecare an şi a mai câştigat de două ori acest premiu, în 2011 şi în 2015.

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial-dramă este Thandie Newton din „Westworld“, în timp ce Clarie Foy a primit primul Emmy din carieră pentru portretizarea reginei Elisabeta a II-a în „The Crown“ (Netflix). Matthew Rhys a fost desemnat Cel mai bun actor într-un rol principal dintr-un serial-dramă pentru interpretarea sa din producţia de televiziune „The Americans“.

„Saturday Night Live“ a câştigat, aşa cum era de aşteptat, pentru Cea mai bună emisiune de satiră, ajungând la un record de 72 de premii Emmy, cele mai multe câştigate vreodată de un program de televiziune.

Câştigători Emmy 2018

Cel mai bun serial-dramă 

„Game of Thrones“

 

„The Americans“

„The Crown“

„The Handmaid’s Tale”“

„Stranger Things“

„This Is Us“

„Westworld“

Cel mai bun serial de comedie

„The Marvelous Mrs. Maisel“

„Atlanta“

„Black-ish“

„Barry“

„Curb Your Enthusiasm“

„Silicon Valley“

„GLOW“

„Unbreakable Kimmy Schmidt“

    

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial-dramă

Matthew Rhys, „The Americans“

 

Jason Bateman, „Ozark“

Sterling K. Brown, „This Is Us“

Ed Harris, „Westworld“

Milo Ventimiglia, „This Is Us“

Jeffrey Wright, „Westworld“

Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial-dramă

Claire Foy, „The Crown“

 

Keri Russell, „The Americans“

Tatiana Maslany, „Orphan Black“

Elisabeth Moss, „The Handmaid’s Tale“

Evan Rachel Wood, „Westworld“

Sandra Oh, „Killing Eve“

Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial-dramă

Peter Dinklage, „Game of Thrones“

Nikolaj Coster-Waldau, „Game of Thrones“

Mandy Patinkin, „Homeland“

David Harbour, „Strange Things“

Matt Smith, „The Crown“

Joseph Fiennes, „The Handmaid’s Tale“

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial-dramă

Thandie Newton, “Westworld”

Lena Headey, “Game of Thrones”

Millie Bobby Brown,  “Strange Things”

Vanessa Kirby, “The Crown”

Yvonne Strahovski, “The Handmaid’s Tale”

Ann Dowd, “The Handmaid’s Tale”

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial de comedie

Bill Hader, „Barry“

Donald Glover, „Atlanta“

Anthony Anderson, „Black-ish“

William H. Macy, „Shameless“

Larry David, „Curb Your Enthusiasm“

Ted Danson, „The Good Place“

    

Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial de comedie

Rachel Brosnahan, „The Marvelous Mrs. Maisel“

Pamela Adlon, „Better Things“

Allison Janney, „Mom“

Issa Rae, „Insecure“

Tracee Ellis Ross, „Black-ish“

Lily Tomlin, „Grace & Frankie“

Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial de comedie

Henry Winkler, „Barry“

Brian Tyree Henry, „Atlanta“

Kenan Thompson, „Saturday Night Live“

Louie Anderson, „Baskets“

Tony Shalhoub, „The Marvelous Mrs. Maisel“

Alec Baldwin, „Saturday Night Live“

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial de comedie

Alex Borstein, „The Marvelous Mrs. Maisel“

Zazie Beetz, „Atlanta“

Betty Gilpin, „GLOW“

Laurie Metcalf, „Roseanne“

Leslie Jones, „Saturday Night Live“

Kate McKinnon, „Saturday Night Live“

Aidy Bryant, „Saturday Night Live“

Megan Mullally, „Will & Grace“

    

Cel mai bun actor-invitat într-un serial-dramă

Ron Cephas Jones, „This Is Us“

F. Murray Abraham, „Homeland“

Cameron Britton, „Mindhunter“

Gerald McRaney, „This Is Us“

Matthew Goode, „The Crown“

Jimmi Simpson, „Westworld“

Cea mai bună actriţă-invitată într-un serial-dramă

Samira Wiley, „The Handmaid’s Tale“

Diana Rigg, „Game of Thrones“

Cicely Tyson, „How To Get Away With Murder“

Cherry Jones, „The Handmaid’s Tale“

Viola Davis, „Scandal“

Kelly Jenrette, „The Handmaid’s Tale“

Cel mai bun actor-invitat într-un serial de comedie

Katt Williams, „Atlanta“

Sterling K. Brown, „Brooklyn Nine-Nine“

Lin-Manuel Miranda, „Curb Your Enthusiasm“

Bryan Cranston, „Curb Your Enthusiasm“

Donald Glover, „Saturday Night Live“

Bill Hader, „Saturday Night Live“

Cea mai bună actriţă-invitată într-un serial de comedie

Tiffany Haddish, „Saturday Night Live“

Wanda Sykes, „Black-ish“

Tina Fey, „Saturday Night Live“

Maya Rudolph, „The Good Place“

Molly Shannon, „Will & Grace“

Jane Lynch, „The Marvelous Mrs. Maisel“

Cea mai bună regie a unui serial-dramă

Stephen Daldry, „The Crown“

Jeremy Podeswa, „Game of Thrones“

Alan Taylor, „Game of Thrones“

Jason Bateman, „Ozark“

Daniel Sackheim, „Ozark“

The Duffer Brothers, „Strange Things“

Kari Skogland, „The Handmaid’s Tale“

    

Cel mai bun scenariu al unui serial-dramă

Joel Fields şi Joe Weisberg, „The Americans“

David Benioff şi D.B. Weiss, „Game of Thrones“

Phoebe Waller-Bridge, „Killing Eve“

The Duffer Brothers, „Strange Things“

Peter Morgan, „The Crown“

Bruce Miller, „The Handmaid’s Tale“

Cea mai bună regie a unui serial de comedie

Amy Sherman-Palladino, “The Marvelous Mrs. Maisel”

Donald Glover, „Atlanta“

Hiro Murai, „Atlanta“

Bill Hader, „Barry“

Jesse Peretz, „GLOW“

Mike Judge, „Silicon Valley“

    

Cel mai bun scenariu al unui serial de comedie

Amy Sherman-Palladino, „The Marvelous Mrs. Maisel“

Donald Glover, „Atlanta“

Stefani Robinson, „Atlanta“

Alec Berg and Bill Hader, „Barry“

Liz Sarnoff, „Barry“

Alec Berg, „Silicon Valley“

    

Cel mai bun actor în rol principal dintr-o miniserie sau film TV

Darren Criss, „American Crime Story: The Assassination of Gianni Versace“

Antonio Banderas, „Genius: Picasso“

   

Benedict Cumberbatch, „Patrick Melrose“

Jeff Daniels, „The Looming Tower“

John Legend, „Jesus Christ Super Star: Live in Concert“

Jesse Plemmons, „Black Mirror“

    

Cea mai bună actriţă în rol principal dintr-o miniserie sau film TV

Regina King, „Seven Seconds“

Jessica Biel, „The Sinner“

Laura Dern, „The Tale“

Michelle Dockery, „Godless“

Edie Falco, „The Menendez Murders“

Sarah Paulson, „American Horror Story: Cult“

    

Cel mai bun actor în rol secundar dintr-o miniserie sau film TV

Jeff Daniels, „Godless“

 

Brandon Victor Dixon, „Jesus Christ Superstar Live in Concert“

Edgar Ramírez, „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story“

Ricky Martin, „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story“

Finn Wittrock, „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story“

Michael Stuhlbarg, „The Looming Tower“

John Leguizamo, „Waco“

    

Cea mai bună actriţă în rol secundar dintr-o miniserie sau film TV

Merritt Wever, „Godless“

Adina Porter, “American Horror Story: Cult”

Letitia Wright, „Black Mirror“

   

Sara Bareilles, „Jesus Christ Superstar Live in Concert“

Penélope Cruz, „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story“

Judith Light, „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story“

Cea mai bună regie a unei miniserii/film TV/documentar

Ryan Murphy, „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story“

Scott Frank, „Godless“

David Leveaux and Alex Rudzinski, „Jesus Christ Superstar Live in Concert“

Barry Levinson, „Paterno“

Edward Berger, „Patrick Melrose“

Craig Zisk, „The Looming Tower“

David Lynch, „Twin Peaks“

    

Cel mai bun scenariu al unei miniserii/film TV/documentar 

 

William Bridges şi Charlie Brooker, „USS Callister“ („Black Mirror“)

Kevin McManus şi Matthew McManus, „American Vandal“

Scott Frank, „Godless“

David Nicholls, „Patrick Melrose“

Tom Rob Smith, „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story“

 David Lynch and Mark Frost, „Twin Peaks“

Cea mai bună miniserie

„The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story“

„The Alienist“

„Genius: Picasso“

„Godless“

„Patrick Melrose“

    

Cel mai bun reality show

„RuPaul’s Drag Race“

„The Amazing Race“

„American Ninja Warrior“

„Project Runway“

„Top Chef“

„The Voice“

Cea mai bună serie de sketchuri 

„Saturday Night Live“ 

Portlandia“

„Drunk History“

„Tracey Ullman’s Show“

„At Home with Amy Sedaris“

„I Love You, America“

   

Cel mai bun talk show 

 

„Last Week Tonight With John Oliver“

„Full Frontal With Samantha Bee“

„Jimmy Kimmel Live!“

„The Daily Show With Trevor Noah“

„The Late Late Show With James Corden“

„The Late Show With Stephen Colbert“

   

Cea mai bună gazdă a unui reality show sau competiţie

RuPaul, „RuPaul’s Drag Race“

Ellen DeGeneres, „Ellen’s Game Of Games“

Jane Lynch, „Hollywood Game Night“

Heidi Klum & Tim Gunn, „Project Runway“

W. Kamau Bell, „United Shades Of America With W. Kamau Bell“

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite