VIDEO Ponta, Udrea şi Iohannis „mint la fel“ în cea mai nouă parodie electorală marca Distractis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu două săptămâni înainte de Alegerile prezidenţiale 2014, grupul Distractis a lansat parodia electorală „Minţim la fel“ (cover sub acoperire), în care protagonişti sunt unii dintre candidaţii din acest an.

Victor Ponta (Doru Pârcălabu), Elena Udrea (Paula Chirilă) şi Klaus Iohannis (Florin Constantin), toţi trei aflaţi în cursa pentru Alegerile prezidenţiale 2014, foştii preşedinţi Ion Iliescu (Cristian Greţcu) şi Emil Constantinescu (Doru Antonesi), dar şi actualul şef al statului, Traian Băsescu (Dan Rădulescu), apar în videoclipul „Minţim la fel“, un cover după melodia „Simţim la fel“, interpretată de Adi Sînă (Akcent) şi Lidia Buble, potrivit gandul.info.

În tonul ironic cu care ne-au obişnuit, membrii Distractis îi parodiază pe oamenii politici menţionaţi mai sus, iar clipul prefigurează următorul spectacol al trupei, „Noaptea preşedinţilor“, programat pe 2, 10 şi 16 noiembrie la Cinema Pro, în Bucureşti.

Autorul versurilor este Ioan Gyuri Pascu, iar mesajul piesei îi vizează pe alegători, deoarece aceştia sunt singurii care pot schimba ceva, dacă merg la vot. În plină campanie electorală pentru Alegerile Prezidenţiale, parodiile la adresa oamenilor politici apar tot mai des în mediul online, iar cei mai vizaţi sunt candidaţii consideraţi favoriţi în cursa pentru Preşedinţie în acest an.
 

Mihai Bendeac a înregistrat şi el o parodie despre Victor Ponta, în stilul odelor închinate înainte de ’89 lui Nicolae Ceauşescu.

„Mântuitorul” Ponta! Prim-ministrul, parodiat de Mihai Bendeac

Elena Udrea a intrat în atenţia rapperului timişorean Eli, care a lansat recent pe YouTube piesa „Elena Woodrea“.

Elena (Wood)drea, „peţită” în ritmuri de rap

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite