VIDEO INTERVIU Electric Fence: „Ne-am câştigat publicul prin concerte live, nu prin televiziuni şi presă“
0
Cu mai puţină publicitate şi mai multă muzică, membrii grupului folk-rock îşi asumă pentru a doua oară riscul Eurovisionului. Având atuul unui stil atipic în peisajul românesc, ei ştiu, totuşi, că diferenţierea de curentul majoritar le aduce atât admiraţia, cât şi contestaţia publicului.
„Au refuzat stereotipurile, au refuzat să se alinieze trendurilor şi au creat o muzică originală“ este descrierea unei formaţii ce s-a dezis de clişeele muzicale actuale. Aceeaşi formaţie ce a câştigat anul trecut locul al II-lea în finala naţională de la Eurovision şi cea care participă iar în finala din 9 martie cu „Emilia“, o piesă-manifest. Electric Fence înseamnă Elena Vasile (voce), David Ciente (clape şi sampling), Alexandru Dan Andrei – Creţu (tobe), Tudor Rotarus (bas), Alexandru Mîşu (chitară) şi Lucian Indre (inginer de sunet), o familie unită prin bucuria autentică de a cânta despre originile şi valorile româneşti. Mai puţin difuzaţi pe posturile publice, membrii formaţiei au reuşit să-şi convingă susţinătorii că merită un loc fruntaş în industria muzicală, prin muncă şi determinare, cântând, uneori, în condiţii greu de imaginat. Muzica şi prietenia lor le-au dat avânt şi putere de a merge mai departe, participarea de la Eurovision fiind astăzi un act de curaj în faţa barierelor şi a prejudecăţilor. Pentru Electric Fence, Eurovisionul este o luptă pe care formaţia poate să o câştige prin forţele proprii.
„Adevărul“: Anul trecut v-aţi clasat pe locul al doilea în finala naţională Eurovision, cu piesa „Şun-ta“. Cum aţi decis să participaţi pentru a doua oară la acest concurs?
Elena: Anul trecut ne-am făcut încălzirea şi am zis că anul ăsta merge să dăm lovitura (râde). Anul trecut chiar a fost o întâmplare că am ajuns în finală pentru că melodia nu a fost scrisă pentru Eurovision. De data acesta, „Emilia“ este scrisă pentru Eurovision. Am pornit de la vreo patru schiţe de piese total diferite până ne-am oprit la „Emilia“. La un moment dat, am intrat în panică pentru că aveam patru proiecte deschise şi nu aveam piesa.
Cea mai mare bucurie pe care o are un artist este atunci când, după concert, vine cineva şi spune: "Băi, nu am auzit de voi până acum, pur şi simplu am ajuns la concert din întâmplare, dar am rămas cu o părere foarte frumoasă, îmi place de voi şi am să vă ascult în continuare".
Piesa „Emilia“ are un mesaj foarte interesant. Care este acesta?
David: E fix tipa aia de care nu mai scapi. Tot timpul există o Emilia de care nu scapi, fie că e vorba despre viaţa personală a unui om sau despre cariera lui. Noi, în muzică, de confruntăm cu acea Emilia care există peste tot în lume. Din cauza Emiliei poate că beneficiem de mai puţină promovare decât „Emilia“.
Elena: Nu poţi să treci de ea, e tot timpul în faţă.
Deci Emilia este personajul negativ.
David: Personajul negativ pe care l-am cu noi anul acesta. Am luat-o pe Emilia de mânuţă şi am adus-o cu noi. Vream să ne dăm bine pe lângă Emilia asta, noi nu putem să concurăm cu ea, aşa că am zis să ne punem bine cu duşmanul.
Elena: Am zis să aibă şi Electric Fence Emilia lui. Ştim foarte bine ce există în showbizul actual, nu există numai în România acest fenomen, e în toată lumea. Acum se cântă în bikini, se dansează mult, se cântă puţin, să fie imaginea cât mai atrăgătoare. E femeia aia care-ţi ia suflul şi-ţi pierzi minţile. Dacă-ţi intră-n inimă, te poate face să pierzi tot. E acea fată la care visează mulţi oameni. Unii şi-o permit, alţii, mai puţin.
Creţu: Emilia costă.
Melodia poate fi şi o paralelă cu stilul vostru muzical, mai puţin comercial şi mai puţin aliniat cu trendurile actuale.
David: Noi nu suntem aliniaţi cu Emilia.
Piesa de anul trecut „Şun-ta“ era chiar în limba romani. Credeţi că românii au avut prejudecăţi şi de aceea melodia s-a clasat pe locul al doilea şi nu a câştigat?
David: În primul rând, nu cred că intra piesa dacă nu era în limba romani.
Elena: Juriul a privit-o cu alţi ochi şi am primit o mare lecţie la Eurovision pentru că noi nu ne aşteptam să intre şi am zis: Hai să o trimitem! A fost o întâmplare, că oricum, ei când or să vadă, că cereau fişele cu poza, compozitor, text, traducere ad litteram. Am zis că atunci când or să deschidă plicul şi or să vadă scris mare "romani", nu o să treacă piesa mai departe. Şi cu toate astea, uite că a trecut şi a fost şi foarte bine notată.
Creţu: Juriul a apreciat muzica.
Elena: A fost un act artistic. Textul acela a fost scris de Aurel Sandu, e romani academic. Aurel Sandu este actor la Teatrul Masca, a făcut textul împreună cu soţia lui şi este rrom. Şi ne-a zis că i-a fost foarte greu să scrie textul, dar până la urmă la scris. Oamenii au zis aşal: "Dacă vin ăştia şi cântă ei ţigăneşte, ne priveşte toată Europa ca pe ţigani". Oamenii nu l-au privit ca pe un act artistic, ba mai mult, ne-au făcut ţigani, ne-au trimis mesaje pe YouTube: "Să muriţi în iad, să ardeţi", nu pot să-ţi explic ce mesaje am primit anul trecut, pentru piesa „Şun-ta“. Şi de anul trecut, se pare că aceiaşi oameni au reînviat, pentru că au apărut din nou pentru că noi am venit cu ţiganii. Fără să asculte piesa mulţi, plecând de la premisa că oricum o ştiu de anul trecut de la Eurovision să că oricum suntem nişte ţigani. Dar în trupa asta nu e nimeni ţigan, nu e nimeni rrom.
Mi-aţi spus că există comentarii pozitive pe YouTube, dar acestea sunt interzise.
Elena: Da, avem comentarii pozitive, dar sunt interzise, sunt trecute la spam şi nu le mai vezi decât pe alea proaste. Şi nu înţeleg de ce. Câtă treabă au unii oameni. Ăsta e un mesaj pentru hateri. Oameni buni, nu aveţi altceva de făcut? Respectaţi munca, nu neapărat a noastră, ci a tuturor. Fiecare a muncit mult şi a pus suflet în piesa lui. Indiferent că se întâmplă ceva sau nu cu piesa asta a Eurovision, e o piesă bună, pe care noi o s-o cântăm în continuare în concerte. E o piesă pe care o s-o includem pe album şi la care noi ţinem, pentru că e creaţia noastră, e munca noastră şi cred că aşa consideră fiecare.
Creţu: Dar criticile vor continua, pentru că şi dacă veneam de la bun început şi spuneam: Da, piesa asta are influenţe din Moldova, ar fi strigat: "A! Megem cu moldovenii la Eurovision". Dar era aceeaşi chestie până la urmă. Noi nu-i băgăm în seamă, pentru că mulţi sunt şmecheri din spatele calculatoarelor.
Elena: Am observat că atunci când pune cineva un video, apar aceeaşi oameni, care caut[ melodiile şi apoi încep să scrie de rău. Au un vocabular care lasă de dorit, nici măcar nu ştiu să scrie corect limba română şi ei zic că ţin steagul sus: "Vai, nu-mi reprezinţi mie ţara!". Învaţă tu să scrii corect mai întâi şi să vorbeşti corect limba din ţara ta, pentru care ridici steagul. Şi e răutate, multă răutate. Eu am renunţat să mă mai uit la mesajele astea.
Creţu: N-ai cu cine, frate, n-ai cu cine.
Stilul vostru este diferit de modelul Emiliei, cuprinde influenţe rock, jazz, dubstep, drum & bass. Cât de greu este să rezistaţi pe o piaţă muzicală comercială?
David: Cu determinare, este singura noastră soluţie.
Creţu: Nu ne lăsăm.
Elena: Electric Fence nu cântă doar la Eurovision o dată pe an. Electric Fence are activitate şi şi-a câştigat toţi fanii cu sudoarea frunţii. De multe ori, la concertele la care am mers, ne-am montat singuri tobele pentru că nu ne-am permis un tehnic, aşa cum are o trupă cu susţinere şi, eventual, o Emilie în spate. Cea mai mare bucurie pe care o are un artist este atunci când, după concert, vine cineva şi spune: "Băi, nu am auzit de voi până acum, pur şi simplu am ajuns la concert din întâmplare, dar am rămas cu o părere foarte frumoasă şi îmi place şi am să vă ascult în continuare". Ăsta e cel mai mare lucru care i se poate întâmpla unui artist.
Acum se cântă în bikini, se dansează mult, important este să fie imaginea cât mai atrăgătoare. Emilia e femeia aia care-ţi ia suflul şi-ţi pierzi minţile. Dacă-ţi intră-n inimă, te poate face să pierzi tot. E acea fată la care visează mulţi oameni. Unii şi-o permit, alţii, mai puţin.
Un artist îşi câştigă fanii treptat, prin efort.
Elena: Noi i-am câştigat prin concertele susţinute în direct, nu i-am câştigat cu televiziuni sau cu presă. Nu avem o casă de producţie care să ne susţină puternic din spate. Avem acum câţiva oameni care ne ajută, avem nişte publisheri.
Creţu: Nu vrem să ne minţim pe noi. Like-urile de pe Facebook vrem să le producem, să existe oameni reali în spatele lor.
Ce ne pregătiţi pentru finala Eurovision?
David: O pregătim pe Emilia. O îmbrăcăm frumos, o parfumăm şi o punem să danseze (râde).
Alţi contracandidaţi din finală beneficiază de susţinerea unor trusturi şi sunt foarte mediatizaţi. La voi situaţia este diferită. Vă este teamă de ceva în finală?
David: N-avem de ce să ne fie frică în finală.
Elena: Ba da, mie mi-e frică de Josephini, care a venit şi l-a susţinut pe Robert Turcescu. Dacă vine şi de data asta şi face o chestie şi dispărem... (râde).
Dispăreţi şi apăreţi pe scena cealaltă, de la Malmo.
Elena: O da! Ar fi superb! Nu ştiu ce a făcut el, dar în semifinală, două ore, toată lumea l-a văzut la televizor mai mult pe Robert Turcescu, în Camera Verde. Restul, mai puţin, printre picături. Dar sigur a fost din cauza lui Josephini (râde).
În finală se creează tot felul de conflicte de interese. Cum vi se pare asta?
Elena: Mie mi se pare ciudat, pentru că se votează de pe acelaşi număr de 11 ori. Noi nici măcar nu ne permitem să punem mână de la mână să luam 20-30 de cartele, ca să avem şi noi mai multe voturi, să ne votăm singuri.
David: 100-200 de cartele.
Creţu: Nu ştiu dacă e corect asta.
Elena: Unii îşi permit asta. Normal ar fi fost după un număr de telefon: un vot şi cu asta basta. Poate că unii nu-şi permit să-şi pună pe telefon 4 euro să mă voteze pe mine de nu 11 ori.
Până la urmă, este profeţie autoîmplinită: te votezi singur sau îţi rogi amicii să te voteze. Cel mai important este să apari la concert şi să atragi un public nou, să-i convingi pe cei care nu te ascultau să te asculte, nu să-i mituieşti.
Electric Fence: Anul trecut, oamenii ne-au trimis mesaje pe YouTube: "Să muriţi în iad, să ardeţi"
Alexandru Mîşu: De fapt, asta şi vrem de la Eurovision: mai multă expunere, să ne vadă lumea, la nivel internaţional.
David: Anul ăsta vrem să şi câştigăm la Eurovision. Dacă se gândeşte cineva la lipsa de experienţă, asta nu se pune.
Ştiu că aveţi şi studii de specialitate.
Elena: Creţu a terminat Conservatorul, e la master acum, David e anul IV la Conservator, eu şi Alex suntem profesori de canto. Todor, colegul nostru, termină anul acesta liceul şi, probabil că va urma şi el aceeaşi facultate. Dar mai presus de asta, noi am cântat foarte mult împreună şi suntem o echipă sudată, ne descurcăm în orice fel de condiţii. Am susţinut concerte şi cu două boxe şi o găleată pe scenă şi am putut cânta şi în condiţiile alea, dar la Eurovision, unde este ceva măreţ. Nu ai cum să nu te descurci când ţi se oferă toate condiţiile.
Până la urmă asta înseamnă să fii artist. Să te descurci şi în situaţii limită, şi când ai o scenă performantă. Ştiu că tu ai fost foarte bolnavă în semifinală.
Elena: Da, dar chiar nu mi-a plăcut să zic asta pentru că erau foarte mulţi oameni răciţi în perioada aia şi toţi spuneau pe posturi, la TV, că nu ştiu cum or să se descurce, că nu ştiu cum or să facă. Până la urmă, trebuie să cânţi în orice condiţii. Asta e. Ţi se înfundă nasul, mănânci o ceapă şi gata (râde).
Trebuie să-ţi asumi rolul, pentru că ai o responsabilitate când urci pe scenă. Eşti la un concurs şi îţi propui să impresionezi prin piesă, nu printr-un caz social.
Elena: Anul trecut mi-a fost mai frică pentru că mi se pare că pică totul pe capul meu, dacă greşesc şi se întâmplă ceva. Dacă mă întrebi de ce mi-e frică în finală, nu mi-e frică de ceilalţi concurenţi. Mi-e frică de mine, mi-e frică să nu se întâmple ceva neprevăzut în momentul ăla, dar, în rest, nu are de ce, pentru că ne descurcăm.
Dintre piesele din finală, care vă inspiră sau vă place?
Alexandru Mîşu: Sunt piese bune care nu au intrat, iar asta este şi mai ciudat.
David: Mie, personal, îmi plac două: piesa lui Renee Santana, cu Al Mike, „What Is Love“, şi cea alui Ovidiu Anton, „Run Away With Me“.
Alexandru Mîşu: Mai aproape de stilul meu este cea de la FreeStay, „Criminal Mind“.
Ce are Electric Fence, spre deosebire de ceilalţi finalişti? De ce ar trebui să vă voteze lumea pe voi?
Alexandru Mîşu: Noi avem foarte multă încredere în piesa asta şi mi se pare originală, comparativ cu celelalte de acolo.
David: Are multă energie pozitivă şi cred că toată energia asta pozitivă poate să se transmită peste ecran.
Creţu: Plus că mai e o chestie. Şi anul trecut, când am fost cu „Şun-ta“, piesa avea o parte de drum&bass, dubstep. Nicio piesă nu a avut asta. Anul acesta, cred că toate piesele au câte o bucată şi toată lumea are câte o trompetă şi toţi toboşarii au ochelari. Ne imită.
Elena: S-a enervat şi a zis: „Eu nu-mi mai pun ochelari. Toţi toboşarii au ochelarii pe cap, eu nu mai vreau!“ (râde).
Creţu: Am zis, am venit anul trecut cu o trompetă, cu show-ul nostru, anul ăsta lumea repetă show-ul nostru şi părţi din muzica noastră. Gata, dacă am venit noi cu dubstep, venim şi noi.
Anul acesta chiar sunt câteva piese cu influenţe dubstep.
Creţu: Dar care nu au nicio treabă cu dubstep-ul.
Elena: Păcat că nu au pus folclor. Dar uite că am pus noi, pentru că, până la urmă, asta e muzica noastră şi rădăcinile noastre aici se găsesc. Până la urmă, aici ne-am născut şi la un Eurovision, oamenii vor să vadă aşa ceva. De unde vin ăştia? Din România. Sunt influenţe din zona Moldovei acolo, nu sunt ţigănisme cum spun unii pe Facebook sau pe YouTube.
David: Şi încă ceva. Nu există ritm ţigănesc. Şi ţiganii pot să bată aceleaşi ritmuri.
Creţu: Sunt piese ţigăneşti, dar şi alea sunt tradiţionale, din folclorul lor. Cum rromii sunt în ţara asta de foarte mult timp, cumva s-a înglobat şi ceva din muzica lor în muzica noastră.
David: Oamenii trebui să ştie că muzica asta nu are de-a face cu cel care îi dă în cap la marginea străzii. Şi nu are de-a face nici noi cu omul ăla, cu ce vrem să exprimăm aici.
Ce ne pregăteşte Electric Fence pe viitor, pe lângă Eurovision?
Elena: Electric Fence promite de un an un album. Dacă nu va fi sfârşitul lui martie, va veni la sfârşitul lui aprilie, cu un concert frumos de lansare. O să avem cam 20 de piese, vom alege în jur de 12-13.
Stilul vostru este foarte complex, cuprinde rock, folk, dubstep, drum & bass, jazz. Cum îl definiţi voi?
Elena: Piesele astea cu influenţă folclorică au venit printre ultimele şi o să le includem pe album pentru că sunt foarte bine primite. Întotdeauna, la concerte, terminăm cu piese folclorice şi oamenii din cluburi strigă biss şi nu ne mai lasă să plecăm. E minunat ceea ce se întâmplă şi de aceea am zis să cântăm muzica noastră, pentru că nu e concurenţă prea mare pe linia asta şi nu sunt mulţi artişti care abordează acest gen la noi în ţară. Mă mir că nu sunt trupe care să îmbine folclorul cu muzica modernă, cu chitară electrică, dubstep. Emilia sună un pic mai agresiv, pentru că are o chitară electrică şi, în general, concertele Electric Fence sunt puţin mai agresive şi mulţi după concerte ne spun că suntem rock. Da, suntem rock, asta ne dorim, ne-am fi dorit să apărem pe cât mai multe radiouri.
Pregătiţi un videoclip pentru „Emilia“?
Creţu: Da, clar. Unul nebun.
Elena: O să fie primul clip Electric Fence, după aia o să venim cu un reggae, o piesă care stă pe dreapta de un an de zile, „Top of the World“, însă a ieşit acel „Eu Vara Nu Dorm“ şi am zis că o mai ţinem acolo pentru că toată lumea o să spună: "A, ăştia s-au luat după Connect-r că au văzut ei cum e treaba şi au făcut şi ei repede un reggae". Dar nu e aşa, piesa există cu mult timp înainte să apară Connect-R. O să-i dăm drumul pentru că e o piesă foarte bună.
Unde vă pot găsi oamenii?
Elena: Ne găsiţi pe electricfence.ro şi pe Facebook, scriem acolo toată activitatea care a fost şi care va urma. În această perioadă ne ocupăm cu repetiţiile, pentru că tratăm cu respect Eurovisionul şi ne pregătim cum trebuie.
Se încarcă comentariile...
