Muzica anilor '80: UB40, povestea fascinantă a „jamaicanilor“ din Birmingham

Povestea lor a început atât de frumos şi simplu, în zilele lipsite de griji ale unei adolescenţe influenţate de un curent muzical atât de colorat, într-o Anglie atât de gri. Cine nu-şi aduce aminte de cântecele celebre precum Red Red Wine sau Kingston Town şi de acea voce cu accente „negre“ a solistului trupei, cel atât de roşcat?

Ei bine, da, este vorba despre o trupă britanică care a ajuns să cânte reggae mai bine decât jamaicanii, numărând mai mult de 50 de single-uri în topurile din Marea Britanie şi, mai ales, peste 70 de milioane de albume vândute în întreaga lume. Mai mult, cei opt englezi şi muzica lor atipică pentru ce se asculta prin Regat au fost nominalizaţi de patru ori la premiul Grammy pentru cel mai bun album reggae, ceea ce spune multe despre influenţa lor în industria muzicală.

După cum spuneam, povestea lor a început în atmosfera gri a oraşului industrial Birmingham, mai exact în decembrie 1978, data înfiinţării celei care avea să devină cea mai bună formaţie britanică de muzică reggae, dub şi ska, cele două fiind alte subgenuri cu origini caraibiene.

La început au fost ei: fraţii Robin şi Ali Campbell, chitarist, respectiv solist, fiii artistului folk de origine scoţiană Ian Campbell, rapperul şi trompetistul Astro, saxofonistul Brian Travers, Michael Virtue la clape, toboşarul Jimmy Brown, percuţionistul Norman Hassan şi basistul Earl Falconer, toţi prieteni şi vecini într-un carier populat de indieni, negri şi albi din clasa muncitoare.

Cea mai interesantă parte din devenirea lor este legată de alegerea numelui UB40, care nu are nimic artistic în el, ba din contră, are valenţe birocratice. Bănuim că titulatura aceasta spune totul: Unemployment Benefit Form 40. Este vorba despre acele documente pe care trebuiau să le completeze şomerii care cereau ajutor social din partea guvernului britanic, pe vremea în care s-a format trupa.

Cei opt muzicieni au adoptat repede această denumire, cu atât mai mult cu cât au considerat că li se şi potriveşte: toţi erau, până la urmă, şomeri. Dar ştiau să facă rost de bani în cele mai nebănuite moduri. Solistul Ali Campbell, de exemplu, pe atunci în vârstă de 17 ani, s-a îmbătat rău şi a jignit pe cineva într-un bar, primind, ca răspuns, un ciob de sticlă în faţă. Cu banii primiţi drept compensaţie, 4.000 de lire streline, după ce l-a dat în judecată pe individ, muzicianul a cumpărat o chitară şi un set de tobe pentru el şi alte instrumente pentru colegii lui de trupă.

Povestea integrală UB40 pe www.okmagazine.ro