DJ-ul Avicii a susţinut ultimul concert din carieră, duminică seară, în Ibiza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Starul suedez şi-a anunţat planurile de retragere din activitatea
concertistică prin intermediul unei scrisori emoţionante FOTO Facebook
Starul suedez şi-a anunţat planurile de retragere din activitatea concertistică prin intermediul unei scrisori emoţionante FOTO Facebook

DJ-ul Avicii a susţinut ultimul concert din cariera lui, duminică seară, în Ibiza, iar fanii artistului suedez au publicat pe reţelele de socializare fotografii de la acest show, informează site-ul contactmusic.com, citat de News.ro.

Avicii, un DJ în vârstă de 26 de ani, al cărui nume real este Tim Bergling, a susţinut ultimul său concert la Ushuaia Ibiza Beach Hotel. El a anunţat la începutul acestui an că va renunţa la show-urile live.

Fanii au venit în număr mare să asiste la ultimul concert al DJ-ului Avicii, iar mulţi dintre ei au publicat după aceea pe Twitter mesaje prin care şi-au exprimat regretul faţă de dispariţia de pe scena concertistică a muzicianului suedez.

„L-am ascultat din copilărie şi până astăzi. Nu pot să-mi imaginez toţi aceşti ani fără muzica lui. Ne vei lipsi, Avicii“, a scris utilizatorul Adri_Moreno, în timp ce alţi internauţi au publicat pe conturile lor de pe reţelele de socializare imagini şi videoclipuri înregistrate în timpul acestui concert.

Avicii nu a mai publicat nimic pe contul său de Twitter din luna iulie, concentrându-se pe organizarea ultimelor show-uri ale sale. 

Starul suedez şi-a anunţat planurile de retragere din activitatea concertistică prin intermediul unei scrisori emoţionante, pe care a publicat-o pe site-ul său în luna aprilie. Ulterior, el a explicat revistei „Billboard“ faptul că a luat această decizie din cauza stării de sănătate.

Tim Bergling, născut pe 8 septembrie 1989, cunoscut sub numele de scenă Avicii, este un muzician suedez, DJ şi producător muzical de succes, nominalizat de două ori la premiile Grammy - pentru single-ul „Sunshine“, cu David Guetta, în 2012, şi pentru single-ul său „Levels“, din 2013. Unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale sunt „I Could Be the One“, „Wake Me Up“, „You Make Me“, „X You“, „Hey Brother“, „Addicted to You“, „The Days“, „The Nights“ şi „Waiting for Love“. A lansat două albume de studio - „True“ (2013) şi ”Stories” (2015). 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite