VIDEO Premieră: Avem „Avioane” pentru toţi copiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dusty, eroul aventurii din "Avioane"          FOTO Forum Film
Dusty, eroul aventurii din "Avioane"          FOTO Forum Film

După „Maşini” vorbitoare, avem acum o poveste cu „Avioane”, care au comportament uman şi trăiesc aventura vieţii lor. Desenul animat de lungmetraj este o nouă producţie Disney, colorată, spectaculoasă şi cu mesaj pozitiv. Filmul a intrat în cinematografele din România din 6 septembrie.

Desenul animat „Avioane” ajunge la noi după premiera din SUA, pe 9 august, şi este pe locul 4 în box office, cu 74 de milioane dolari încasări. Pentru un buget de 50 de milioane de dolari, este un start promiţător, mai ales că la noi intră abia acum.

Disney a lansat cele două filme cu maşini, „Cars” şi „Cars2”, în 2006 şi 2011. Chiar dacă nu au avut performanţe deosebite în box office, cele două filme realizate de John Lasseter de la Pixar au fost o noutate. John Lasseter, care a realizat şi „Toy Story”, s-a implicat în scrierea scenariului pentru „Planes - Avioane”. De data asta, a dispărut elementul-surpriză al maşinilor umanizate.

Avioanele sunt colorate şi vorbitoare, respectând designul unor modele reale. Eroul este Dusty, un Air Tractor AT-402, avion utilitar care împrăştie diferite substanţe pe ogoare. Dusty are vocea lui Dane Cook şi este un „ţărănoi” naiv, cu suflet bun. Obişnuit să zboare la joasă altitudine, este încurajat de mentorul lui, Skkiper, un fost avion de luptă Chance Vought F4U Corsair, să participe la o cursă în jurul lumii. Se antrenează şi capătă curaj.

La linia de start a competiţiei cunoaşte diferite personaje, obişnuiţii cursei, care îl tratează cu aroganţă sau condescendenţă. Principalul competitor este Ripslinger, un North American P-51B Mustang, un băiat rău care e în stare de orice ca să câştige. El angajează doi mercenari care să-i producă pagube lui Dusty, atunci când acesta câştigă o etapă.

Dusty e salvat de două avioane de luptă F/A-18F Super Hornets, foşti colegi cu Skkiper, Echo şi Bravo, pentru care au pus voci Val Kilmer şi Anthony Edwards. Cei doi actori au jucat împreună în “Top Gun”, ca Ice Man şi Goose, şi pilotau avioane asemănătoare cu cele din desenul animat.

În poveste avem şi doua fete, Rochelle, un Bay Super V, a cărei voce este Julia Louis-Dreyfus, şi Ishani, voce Priyanka Chopra, o vedetă de la Bollywood care a fost Miss World în anul 2000.

Filmul „Planes - Avioane” este o propunere cinematografică potrivită la orice vârstă, e amuzant şi foarte bine realizat. În 2013, desenele animate de lungmetraj au avut şi cel mai mare succes la public.  

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite