Danny Boyle nu va mai regiza următorul „James Bond“ din cauza unor dispute cu Daniel Craig şi cu producătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Danny Boyle a demisionat din proiect din cauza unor „neînţelegeri de ordin creativ“ la numai câteva luni de la numirea sa oficială, iar acest lucru va duce, cel mai probabil, la amânarea lansării celui de-al 25-lea film al francizei, programată pentru 8 noiembrie 2019.

Cineastul premiat cu Oscar Danny Boyle, care a fost desemnat să regizeze primul film James Bond de la „Spectre“ al lui Sam Mendes, lansat în 2015, şi-a anunţat retragerea din proiect.

„Michael G. Wilson, Barbara Broccoli şi Daniel Craig au anunţat astăzi că din cauza diferenţelor de idei, Danny Boyle s-a decis că nu va mai regiza cel de-al 25-lea film James Bond“, anunţa contul oficial de Twitter al francizei.

Potrivit zvonurilor, sursa neînţelegerilor a fost scenariul filmului, producătorii fiind nemulţumiţi că se concentrează pe tensiunile politice actuale cu Rusia şi asupra unui „Război rece modern“.

Pe de altă parte, o sursă din industrie a declarat pentru The Telegraph că motivul demisiei a fost o dispută între Boyle şi Daniel Craig în privinţa distribuirii actorului polonez Tomasz Kot în rolul personajului negativ. Polonezul, în vârstă de 41 de ani, joacă în „Războiul Rece“, o poveste de dragoste plasată în anii 1950 în Europa, şi a fost descrisă ca o decizie „de stânga“ pentru un inamic al lui Bond.

„Craig are un cuvânt de spus în toate deciziile de casting. Niciuna dintre fetele Bond nu a fost aleasă fără să-şi dea el acordul. De exemplu, el a ales-o pe Eva Green să fie fata Bond din cele patru finaliste pentru «Casino Royale» şi aşa a fost în cazul tuturor fetelor Bond cu care a lucrat“, a spus sursa.

image

Regizorul Danny Boyle, celebru pentru filmele „Slumdog Millionaire“ şi „Trainspotting“ FOTO Getty Images

„Am auzit că voiau să introducă elementul Războiului Rece, dar să-l aducă în zilele noastre. Danny Boyle a fost de acord, nu asta a fost problema. Problema a apărut în timp ce luau deciziile finale despre casting“, a mai spus sursa.

De asemenea, a fost confirmat faptul că şi co-scenaristul lui Boyle, John Hodge, a renunţat la proiect - după ce se anunţase că scenariul său îl va înlocui pe cel deja creat de veteranii Bond, Neal Purvis şi Robert Wade.

Danny Boyle, care a condus filmul „Slumdog Millionaire“ (2008) către opt Oscaruri, a fost anunţat în luna mai în calitate de regizor al următorului film Bond, când producătorii Broccoli şi Wilson l-au descris într-o declaraţie ca „excepţional de talentat“. 

Iris Elba a negat zvonurile că ar fi următorul James Bond

La scurt timp după demisia regizorului, Idris Elba a pus capăt zvonurilor potrivit cărora că îl va înlocui pe Daniel Craig ca James Bond. Elba a fost întrebat de reporterul Good Morning Britain, Divya Kohli, la premiera filmului „Yardie“, care marchează debutul său regizoral, dacă este următorul agent 007, la care el a răspuns pur şi simplu: „Nu“.

Actorul a alimentat recent speculaţiile, după ce producătorul Barbara Broccoli ar fi declarat că „uşa este deschisă“ pentru un Bond de culoare într-un film viitor, iar Elba a postat pe Twitter o fotografie cu el inscripţionată „Mă numesc Elba, Idris Elba“.

Imagine indisponibilă

Idris Elba FOTO Getty Images

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite