VIDEO Cher revine pe scenă: „Dacă nu fac turneul acum, nu-l mai fac niciodată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cher (63 de ani) le face o ultimă surpriză admiratorilor săi. FOTO Reuters
Cher (63 de ani) le face o ultimă surpriză admiratorilor săi. FOTO Reuters

Una dintre cele mai extravagante şi versatile artiste din lume revine în lumina reflectoarelor, după o pauză de 11 ani. Cântăreaţa cunoscută pentru stilul vestimentar flamboaiant va lansa un nou album şi plănuieşte un turneu.

Revenirea în cadrul unui turneu constituie o surpriză pentru fanii cântăreţei care, în urmă cu 11 ani, şi-a luat adio de la ei în cadrul „The Farewell Tour“. Turneul a fost prelungit de mai multe ori, fiind pus în scenă de 326 de ori.

„Chiar am crezut că acolo s-a sfârşit totul. Nu mi se părea că aş mai fi avut ceva de spus“, a declarat Cher pentru BBC. Dar, la 67 de ani, Cher se pare că şi-a schimbat decizia şi a hotărât să lanseze un nou album, „Closer To The Truth“. „Dacă m-aş fi concentrat pe un titlul bun, acesta ar fi fost «Dressed To Kill», pentru că mi se pare mult mai potrivit“, a spus cântăreaţa. Noul material va fi un amestec eclectic de piese dance, balade şi chiar populare, iar două dintre piese care vor intra pe album au fost scrise de Pink.

Se pare că noul val al genului dance a determinat-o să pornească iarăşi la drum, deşi mersul în turneu aproape că a ucis-o. „Atunci când ai ceva nou de spus, ideea de turneu pare mai rezonabilă. Am mers în turneu pentru mai bine de trei ani şi jumătate, ceea ce aproape m-a ucis. Am o cantitate finită de energie, nu este una fără sfârşit. Ştiu că, dacă nu fac turneul acesta acum, nu o sa-l mai fac niciodată“, a mai spus artista.

Relaţia cu Sonny Bono şi ascensiunea

Cariera artistei a început pe când avea numai 17 ani. Ea a fost măritată cu Sonny Bono, pentru 11 ani, alături de care s-a bucurat de un succes răsunător, cu cântecul „I Got You Babe“. „Munca alături de Sonny a reprezentat una dintre cele mai mari experienţe din viaţa mea. Pe de altă parte, căsătoria cu el nu a fost cel mai fabulos lucru. Era aşa un idiot, dar mă făcea să râd tot timpul. Cred că ar fi trebuit să nu ne căsătorim, dar distracţia era fără de sfârşit“, îşi aminteşte Cher.

După despărţirea lor, în anul 1975, Cher a avansat către o carieră solo de succes. Chiar şi aşa, viaţa de vedete nu vine fără obstacole, mai ales în perioada actuală. „În urmă cu mulţi ani, era mult mai uşor să fii vedetă, aveai o libertate mult mai mare. Nu erau ştiri atât de multe despre vedete şi nu dispuneam de telefoane mobile. Acum totul e diferit, cu toţii au cont pe reţelele sociale şi te pot urmări. Poate că tânjesc după o perioadă în care realitatea nu era confundată cu un show, iar pentru a deveni o celebritate trebuia să faci ceva“, a mai spus ea.

„Un milion de lucruri de făcut“

Cu toate acestea, Cher postează, destul de des, mesaje pe reţelele sociale şi recunoaşte că noile tehnologii i-au oferit un nou sentiment de libertate. „Este destul de distractiv. Sunt îndeajuns de bătrână încât să nu-mi fac griji cu privire la un mesaj postat greşit pentru că de cele mai multe ori exact aşa fac. Pur şi simplu o fac şi nu îmi pasă“, a zis artista în vârstă de 67 de ani. Cher spune că nu dă atenţie anilor care trec şi pune longevitatea carierei pe seama norocului.

În calitate de mamă, Cher a acceptat faptul că fiul său, Chaz, şi-a făcut operaţie de schimbare de sex, chiar dacă, la început, acest lucru nu a încântat-o. În prezent, ea militează pentru obţinerea dreptului de mariaj între persoane de acelaşi sex, în America.

Acum, la începutul unui nou turneu, Cher recunoaşte că acesta va fi ultimul din cariera sa de artistă.  Vedeta insistă că va fi în lumina reflectoarelor pentru o perioadă bună de vreme, din moment ce are „un milion de lucruri de făcut“.

Pe numele complet Cherilyn Sarkisian, cântăreaţa şi actriţa americană este cunoscută pentru timbrul vocal distinct, pentru munca în diverse arii ale divertismentului, precum şi pentru reinventarea continuă a imaginii şi muzicii sale, fiind, adesea, denumită „Zeiţa muzicii pop“.

Cel mai mare hit al său este piesa „Believe“, în a cărui compoziţie s-a folosit tehnica Auto-Tune, cunoscută ca şi „efectul Cher“. Arista a câştigat de-a lungul carierei sale un Oscar, un Grammy, un Emmy, trei Globuri de Aur şi premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Cannes. Este cunoscută ca fiind una dintre cele mai profitabile artiste din lume, vânzările de albume depăşind 100 de milioane de exemplare, şi este singurul artist care a avut o piesă pe primul loc al topului Billboard, în fiecare din ultimii 60 de ani.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite