Sean „Diddy“ Combs renunţă la muzică şi se dedică actoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După ce va lansa cel de-al şaptelea material discografic,
„No Way Out 2“, Sean
„Diddy“ Combs se va concentra pe actorie FOTO GettyImages/Guliver
După ce va lansa cel de-al şaptelea material discografic, „No Way Out 2“, Sean „Diddy“ Combs se va concentra pe actorie FOTO GettyImages/Guliver

Rapperul Sean „Diddy“ Combs a anunţat că renunţă la muzică şi se dedică actoriei, pregătind un ultim album şi un turneu, informează site-ul billboard.com, citat de News.ro.

După ce va lansa cel de-al şaptelea material discografic, „No Way Out 2“, pe care l-a numit încă din 2015 „ultimul album“, Sean „Diddy“ Combs se va concentra pe actorie.

„Îmi lansez ultimul album şi îmi voi dedica sută la sută din timp actoriei... Vreau să mă opresc într-un loc bun, iar un ultim album este un loc bun de oprire. Vreau să fac un tur victorios. Un turneu modial de care să mă bucur încă o dată, pentru ultima dată“, a spus Combs într-un interviu acorda revistei „Cigar Aficionado“, citat de billboard.com.

„Când nu voi mai fi, doar cântecele vor supravieţui. Ştiu că fac muzică ce îmi va supravieţui. Nu intru în studioul de înregistrări doar ca să arăt bine sau să mă aud cântând la radio. Michael Jackson, Tupac, Biggie - o parte dintre ei trăiesc prin muzica lor. Asta e cu adevărat adânc. Singurul lucru asemănător este religia“, a mai afirmat rapperul.

Albumul „No Way Out 2“ urmează să fie lansat în a doua jumătate a anului acesta.

Sean „Diddy“ Combs este un rapper şi producător muzical american. Născut pe 4 noiembrie 1969, şi-a început cariera muzicală în 1990. Valorea sa a fost estimată, în 2015,de revista Forbes, la 735 de milioane de dolari. A debutat cu albumul „No Way out“, în 1997, şi a mai lansat de atunci alte cinci albume de studio. Combs a apărut şi în mai multe producţii cinematografice şi de televiziune, încă din 2001. De-a lungul carierei, a fost recompensat cu trei premii Grammy şi două trofee MTV Video Music Awards.  

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite