VIDEO Rona Hartner, la Adevărul Live: „Vreau să fac un show, la Paris, în care să le spun francezilor că sunt tâmpiţi“
0
Actriţă, cântăreaţă, dansatoare, pictoriţă. O cunoaşteţi de undeva? Rona Hartner este una dintre cele mai efervescente prezenţe de pe scenele din România şi din străinătate. Actriţa a venit astăzi, la Adevărul Live, unde a vorbit despre proiectele sale profesionale, despre viaţa în Franţa, despre comunitatea şi cultura romă, dar şi despre credinţa în Dumnezeu.
„Am avut anul acesta surpriza de a lansa cinci albume, patru albume în Franţa şi unul în România, un omagiu adus Mariei Tănase. Sunt piese care fac parte din stilul lăutăresc, piese de suflet. Am cules piese care să reflecte spiritul ei. Eu nu mă cantonez la a fi ambasadoarea culturii gipsy şi nu mă îndepărtez de spiritul românesc“, spune artista.
„Acum înregistrez pe forţele mele un album ce va fi lansat anul viitor de Paşte. O să am o colaborare cu o fanfară franţuzească. Sunt perioade mai calme şi perioade de creaţie, în care exprimi tot ce ai. Aşa sunt eu, şi iarna sunt pe val“, glumeşte cântăreaţa Rona Hartner.
„Terapie prin «gipsytudine», asta este tema albumului. Trăim într-o lume prea serioasă care îşi revarsă ura pe cine ştie ce popor mititel. În Franţa au ajuns 20.000 de romi şi e război civil, la noi nici nu îi vedem. În perioada de criză îl atacăm pe cel slab. Sunt o comunitate care nu are decât un singur partid, care nu are ambasador, care nu are forţă. Ei îşi caută locul, nu sunt nomazi“, crede actriţa.
Rona Hartner, despre artă şi Dumnezeu la Adevărul Live
Problema romilor
„Infracţiunile mari nu apar în ziare şi nu sunt făcute de romi. În Marsilia mi s-a pus piedică ca să mi se fure camera de filmat. Staţi liniştiţi, că la ora actuală puşcăriile sunt pline de romi şi nu de ăia care au luat zerourile. În Franţa nu romii sunt problema, ei doar cerşesc, au o viaţă teribilă“.
„Poliţiştii îi protejează, lor le este frică de drogaţi, noaptea, nu de romi. Imaginea romilor este formată la nivel mai înalt. La mine în cartier, în Montmartre, eu cunosc câţiva romi. Îi ştiu de şapte ani, facem picnicuri împreună, le iau ţigări. Ei dau, într-adevăr, o imagine proastă României, dar problema trebuie rezolvată. În România au fost integraţi: la spaţii verzi, în fabrici. Dacă francezii ar accepta ca ei să lucreze ceva, ei, într-o lună, ar putea să vorbeacă fluent limba franceză. Aşa s-a întâmplat şi cu romii din Spania, s-au adaptat“.

Rona Hartner în studioul Adevărul Live FOTO David Muntean
„Romii mă cunosc, ştiu că sunt româncă. Cum să ai o idee preconcepută despre romi când Maria Tănase a cântat la Capşa? Eu nu cunosc niciun intelectual care să aibă ceva cu romii. În Spania, cultura romilor s-a transformat în flamenco şi este acum studiată de japonezi. În Japonia, la o expoziţie de-a mea, au venit japonezele îmbrăcate în haine de romi, se considerau parte a acestei culturi.“
„Pentru mine femeia este leagănul vieţii“
„În muzică, în Franţa, în 1998, era o criză în muzică, predomina genul electro, dar era un electro rece fără voci, fără nimic. Mi-am zis să fac un proiect electro-balcanic, eu am fost pioniera acestui gen. Cei cu care colaboram îmi spuneam că nu au sertar unde să mă pună“, se amuză Rona Hartner.
„De fiecare dată când am fost la o serată organizată de Ada Solom (producătoarea filmului "Poziţia copilului", regizat de Călin Peter Netzer şi premiat cu ursul de Aur la Berlin - n.r.) am întrebat de o colaborare. Nimeni nu mi-a propus nimic. Eu cred foarte mult în şcoala noastră de regie, chiar dacă lumea spune că succesul «Gadjo dilo» nu va fi egalat.“
„Un tip scria un film haios, dar personajele feminine erau prezentate în mod negativ. Cum poţi tu ca barbat să faci filme atâta timp cât deteşti femeia? Mi s-a părut că băiatul este foarte, foarte frustrat. Înţeleg că poate fi şocat, sunt disperaţi de falsuri, botox. În ziua de azi, nu e greu să fii femeie. Au ajuns bărbaţii să se sperie de femeia din România. Un film fără pic de speranţă este unul urât, nu am vrut să-l fac. Pentru mine femeia este leagănul vieţii. Eu tot aştept un film despre Maria Tănase. Eu semăn cu ea, am locuit în aceeaşi cartier, părinţii ei aveau o florărie pe strada mea. Mi-ar plăcea să joc rolul ei, aş putea să-l joc.“
Inspiraţia dată de Picasso şi Dali
„Fiica mea este prietenoasă, deşi eu am fost o timidă. Fata mea nu este aşa. Sumayla se duce la copii şi le spune că ştie patru limbi străine, pictează, cântă. Acum mi-a făcut benzi desenate, deşi are doar cinci ani. Mă filmează, cred că o să fie şi regizoare, are voinţă şi multe idei.“
„Pe mine mă inspiră Picasso şi Dali. Fac icoane abstracte, jonglez cu diverse stiluri. Vând tablourile, am oameni care vin şi-mi cumpără picturile de acasă. La «Te cunosc de undeva» m-am distrat foarte mult, am făcut show, actorie, muzică, exact ce-mi plăcea. Erau şi momente când trebuia să ieşi din personaj, dar eu am rămas mereu în el. Mi-a fost foarte greu să cânt precum Maria Ciobanu, avea o poziţie statică şi o tonalitate dificilă. Personajele vulcanice au fost mai uşor de făcut. Mie mi-a părut rău la ultima emisiune că nu s-au cumulat toate notele, tot ce am muncit s-a şters. În ziua aceea, pe un singur personaj s-a dat premiul.“

Rona Hartner alături de jurnaliţtii Adevărul FOTO David Muntean
„Tinerilor li s-a vândut un fel de divertisment care poate să ucidă. Atitudinea în rock este plină de respect, de exemplu, dar în Ibiza plaja este plină de droguri, eu am făcut un şoc. Fetele sunt bătute, MTV ar trebui interzis pentru ce expune acolo.“
Credinţa în Dumnezeu
Atunci când nu mai crezi în Dumnezeu îţi cauţi altul. Inima are un gol care poate să fie umplut doar de Dumnezeu. Nimic nu-ţi umple golul, nici banii, nici drogurile. Dacă nu ar fi existat relaţia cu Dumnezeu, să trăim mistic cu El prin botez, atunci golul este umplut cu altceva. Majoritatea mor pentru că aleg droguri, alcool. În Ibiza am încercat să-i evanghelizăm pe cei de acolo. Fetiţa mea aduna copiii în biserică. E o lume haotică. Vedetele îşi dau viaţa pe altarul artei satanice, arta ar trebui să salveze planeta, dar ele propagă urâtul.“
„La Revoluţie am aruncat o piatră şi am spart un geam la Casa Radio. Eu am crezut în Revoluţie, am vrut să mă fac apoi coafeză, dar după ce a căzut comunismul am vrut să devin artistă. Mi-era frică de pile, de aceea nu voiam să fac actorie comunistă. Acum nu maisunt pilele ca pe vremuri când trebuia să-i cânţi conducătorului.“
„Dacă spui unor oameni cuvinte frumoase, ei vor creşte frumos. Ceea ce vedem în videoclipuri este fix moarte. Eu merg la biserică, în Franţa, în fiecare zi. Acolo slujba durează jumătate de oră, când sunt în România ajung mai rar la biserică, dar obligatoriu merg duminica. La 17 ani m-am botezat, după aceea am avut impresia că mi s-a luat o povară de pe umeri. M-am lăsat de fumat, de băut, am devenit curajoasă, am început să vorbesc cele patru limbi străine pe care le ştiam dar nu îndrăzneam să le vorbesc.“
„Vreau să le spun francezilor că sunt tâmpiţi“
„Viaţa de artist este riscantă. Dan Puric mi-a spus o frază: ca artist, să-ţi păstrezi libertatea, trebuie să trăieşti sobru. Dacă nu va mai merge această meserie voi face altceva, ca părinţii mei. Pe vremea lui Ceauşescu ni s-au dărâmat casele, dar eu am avut o copilărie foarte colorată. La noi se asculta muzică, iar fraţii mei sunt artişti. Sora mea a făcut expoziţie de pictură la 11 ani, iar fratele este un povestitor teribil, un «one man show». Noi întotdeauna am creat, tata are 25 de invenţii brevetate. Acasă am avut meditatori, pian am învăţat singură.“
„Vreau să scriu un «One woman show», la Paris, să le spun francezilor că sunt tâmpiţi. Este momentul să fac un spectacol despre cum îi percem noi, românii, iar ei să o lase mai moale. Parcă suntem pe lista neagră pentru că suntem creştini, familişti şi români. Le este frică de comunităţile arhaice, care nu ascultă de stat. La romi nu vezi aşa ceva. Chestia asta nu place, la ora actuală, în Europa, nu înţeleg de ce, nu pătrund atât de departe“, încheie artista.

Rona Hartner, la Adevărul Live FOTO David Muntean
În ultima perioadă, Roma Hartner a făcut naveta între Paris, acolo unde locuieşte cu fiica sa, şi România, unde a fost implicată în mai multe proiecte show-uri TV („Te cunosc de undeva“), evenimente, concerte.
Şi pentru că anul acesta a fost centenarul Maria Tănase, Rona Hartner aduce publicului din România proiectele muzicale cu care colindă de ceva vreme mapamondul, inspirate din căutările marii artiste.
Rona Hartner a dus muzica românească pe toate scenele importante de world music şi, indiferent de stilul muzical abordat, energia ei debordantă a contaminat pozitiv orice gen de public, în orice moment.