Richard Hammond şi familia sa, gazaţi şi jefuiţi în vila de vacanţă din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Richard Hammond, unul dintre prezentatorii emisiunii auto Grand Tour de la Amazon, şi familia acestuia au fost gazaţi şi jefuiţi în timp ce dormeau în vila lor de vacanţă din Saint-Tropez, alături de invitaţii lor.

Amanda Etheridge (Mindy), soţia lui Richard Hammond Ea a povestit cum hoţii au răscolit camerele celor 15 oaspeţi din casă, în căutare de bani şi bijuterii. Ea a spus că oaspeţii se distrau la vila respectivă, participând la o petrecere tematică în stilul anilor 1920, arată Mirror.

La o zi după jaf, fiica cea mică a familiei Hammond, Willow, în vârstă de 15 ani, a descoperit că i-a fost furat ceasul. Mai mult, hoţii au furat bani din poşetele invitaţilor. Cei doi hoţi au fost prinşi cu ajutorul camerelor de supraveghere, la 48 de ore de la comiterea jafului.

Ea spune că îi îngheaţă sângele atunci când îşi aminteşte că era trează în noaptea raidului, a coborât scările să cerceteze, dar a crezut că zgomotele sunt produse de invitaţii găzduiţi în vilă şi s-a întors în pat.

Imagine indisponibilă

Richard Hammond, alături de soţia lui Mindy FOTO Getty Images

„Adevărata poveste de groază pentru mine este că în urmă cu o noapte am mers târziu la somn şi am auzit o uşă închisă jos. M-am gândit: «E cam bizar», aşa că am decis să verific. Am coborât şi am mers în hol. Uşa de la sufragerie era închisă, dar am auzit o voce bărbătească în spatele uşii. M-am gândit că este un alt cuplu care stă treaz şi m-am întors la culcare. De fapt, erau hoţii. Asta îmi îngheaţă sângele în vene. Puteam cu uşurinţă să intru acolo şi ar fi putut fi neplăcut.“

Infractorii au folosit un gaz anestezic asupra victimelor înainte de a jefui vila şi nu se află la prima ispravă. Folosirea gazului anestezi a mai fost raportat în zonă, iar printre victimele anterioare s-ar fi numărat şi pilotul de Formula 1 Jenson Button.

„Trebuie să ai un curaj nebunesc pentru a face aşa ceva, trebuie să fii mulţumit că oamenii nu s-au trezit. În acea dimineaţă am dormit până la 8.00. Nici măcar nu m-am trezit la sforăitul lui Richard. Nimeni nu s-a trezit. Am descoperit că hoţii au mai jefuit o proprietate în aceeaşi seară“, a povestit Mindy.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite