Mulţi ar spune că a intra un preot în dialog cu Lucian Mândruţă e inutil. Sau sinucidere morală. Pentru că, ar zice ei, este un duşman al Bisericii, un om care jigneşte credinţa altora etc.

Contrar acestei opinii aduc o pildă hristică, ce ne spune că „nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi”. Deşi, de multe ori, bolnavul nu ştie (sau nu vrea să ştie) că este bolnav. Dar asta nu e treaba doctorului, ci e alegerea „pacientului”.

În fond, multe din opiniile celor ce par împotriva religiei se formează din întrebări care n-au primit încă un răspuns potrivit. La asta ar fi bine să medităm, noi, cei ce suntem păstori de suflete, trimişi să oferim răspunsuri mântuitoare. 

Aşa că, încercând să urmez lui Hristos care merge să stea la masă cu „cei păcătoşi”, am răspuns la invitaţia lui Lucian Mândruţă. Şi o voi face oricând, în măsura în care pot avea răspunsuri.

A fost un dialog intens, cu foarte multe întrebări rostite, probabil cu şi mai multe nerostite. Asta e slăbiciunea presei: presiunea timpului. Marile convertiri nu se fac cu ceasul în mână. Însă măcar se poate începe un dialog. Şi nu numai. . .

Am reuşit o performanţă. Să ne punem de acord că e nevoie de dialog, nu de luptă. Cel puţin mie aşa mi s-a părut. Ce şi cum aflaţi din înregistrarea emisiunii. Vouă cum vi se pare? L-am ajutat?