Fosta iubită a lui Amber Heard dezminte acuzaţiile de violenţă domestică. Heard „a şters urmele“ infracţiunii după ce l-a cunoscut pe Depp
0Fotografa Tasya van Ree, cu care Amber Heard a avut o relaţie, sare în apărarea fostei iubite în urma ştirilor că actriţa a fost arestată şi acuzată de violenţă domestică atunci când erau împreună. Amber Heard a cerut poliţiei să şteargă istoricul arestului pentru agresiune, imediat după ce l-a întâlnit pe Johnny Depp.
Amber Heard, care afirmă că soţul său Johnny Depp a făcut-o să se teamă pentru viaţa ei, a fost arestată în trecut în urma unui incident violent petrecut într-un aeroport unde actriţa se afla alături de iubita sa. Potrivit publicaţiei Actriţa a fost arestată şi acuzată de violenţă domestică şi şi-a petrecut noaptea în închisoare, înainte să se prezinte în instanţă ziua următoare. La acea vreme, procurorii au decis încetarea urmăririi penale pe motiv că cele două femei erau cetăţene ale statului California, şi nu Seattle.
„Amber a fost acuzată pe nedrept“
Fosta iubită a lui Amber Heard sare în apărarea actriţei după ce Johnny Depp a negat cu vehemenţă acuzaţiile de violenţă domestică împotriva sa, acuzând-o la rândul său pe Heard că doar încearcă să pună mâna pe averea lui în urma divorţului. Tasya a ţinut să lămurească cele întâmplate, declarând pentru Huffington Post că fosta ei iubită a fost acuzată pe nedrept şi incidentul a fost interpretat greşit.
„În 2009, Amber a fost acuzată pe nedrept pentru un incident care a fost înţeles greşit şi exagerat de doi indivizi aflaţi în funcţii de conducere. Ne-am confruntat cu atitudini misogine la adresa noastră, care mai apoi s-au dovedit homofobe când au aflat că eram un cuplu şi nu doar prietene. Acuzaţiile au fost imediat retrase, iar ea a fost eliberată câteva ore mai târziu. E descurajator că integritatea şi poveştile lui Amber sunt din nou puse la îndoială. Amber este o femeie extraordinară, corectă şi frumoasă şi îi port un respect suprem. Am petrecut cinci ani minunaţi împreună şi am rămas apropiate până în ziua de astăzi“, a declarat fotografa.
Amber Heard şi Tasya Van Reen s-au despărţit după cinci ani, iar ulterior Heard a început o relaţie cu Johnny Depp pe care l-a întâlnit la filmările pentru „The Rum Diary“, în 2011.
Amber Heard a şters urmele incidentului
Pe de altă parte, potrivit TMZ, avocatul lui Amber Heard le-a trimis o scrisoare poliţiştilor din Seattle, pe 14 noiembri 2011, în care le cerea să şteargă istoricul infracţiunii petrecute în 2009, motivând că actriţa este eligibilă pentru nu s-a aflat sub urmărire penală. Acest lucru se întâmpla chiar în perioada în care Heard începea o relaţie cu Johnny Depp.
Amber Heard şi Johnny Depp s-au căsătorit în februarie 2015, însă căsnicia lor n-a durat decât 15 luni. Pe 23 mai 2016, actriţa a depus actele pentru divorţ, invocând diferenţe ireconciliabile. Două zile mai târziu, actriţa a apărut la tribunal cu o vânătaie pe faţă pentru a solicita un ordin de restricţie împotriva starului, pe care l-a şi obţinut, susţinând că acesta a bătut-o şi declarând că nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru.
„Pe toată durata relaţiei noastre, Johnny a avut un comportament abuziv verbal şi fizic. Am îndurat abuzuri emoţionale, verbale şi fizice din partea lui Johhny, care au inclus umilinţe, ameninţări, comportament ostil la adresa mea de fiecare dată când îi puneam la îndoială autoritatea lui sau nu eram de acord cu el“, a mai spus Amber Heard, povestind în detaliu şi două dintre cele mai grave incidente pentru care a prezentat şi dovezi - mai multe fotografii în care apare cu faţa plină de vânătăi.
Johnny Depp a făcut o singură declaraţie publică prin intermediul reprezentantului său, dar înainte de a apărea acuzaţiile de violenţă conjugală: „Având în vedere modul în care s-a terminat acest mariaj, dar şi pierderea tragică a mamei sale, Johnny nu va răspunde poveştilor false, bârfelor, dezinformărilor şi minciunilor despre viaţa sa personală. Speră doar ca dizolvarea acestei scurte căsnicii să se rezolve cât mai rapid.“
Pe de altă parte, cântăreaţa şi actriţa franceză Vanessa Paradis (foto dreapta), cu care Johnny Depp au avut o relaţie în perioada 1998-2012 din care au rezultat doi copii - Lily-Rose (17 ani) şi Jack (14 ani), a sărit în apăratea actorului cu o scrisoare în care îl descrie pe fostul partener de viaţă drept „sensibil şi iubitor“ şi respinge categoric spusele actriţei americane Amber Heard.
Declaraţiile Vanessei Paradis coincid cu cele ale primei soţii a actorului, make-up artistul Lori Anne Allison (58 de ani), al căror mariaj a durat trei ani (1983-1986). Potrivit aceleiaşi surse, Allison s-ar fi confesat prietenilor că Depp nu este capabil să facă rău cuiva şi că nu ar îndrăzni niciodată să lovească o femeie. Allison, care a rămas apropiată actorului, a precizat că acesta nu a lovit-o niciodată şi nici măcar nu a ţipat la ea, subliniind că Depp este „o persoană blândă.