Actorul Cory Monteith, una dintre vedetele serialului „Glee“, a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Canada

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cory Monteith FOTO Reuters
Cory Monteith FOTO Reuters

Actorul Cory Monteith, celebru pentru interpretarea personajului Finn Hudson din serialul TV „Glee”, a fost găsit mort într-o cameră de hotel din oraşul canadian Vancouver.

Trupul neînsufleţit al actorului Cory Monteith, în vârstă de 31 de ani, a fost descoperit, sâmbătă, într-o cameră a hotelului Fairmont Pacific Rim din Vancouver (Canada).

Cadavrul tânărului a fost găsit de câţiva angajaţi ai hotelului, care s-au sesizat după ce Monteith nu s-a prezentat la recepţie pentru check-out, informează CNN.

Potrivit poliţiei, actorul a ieşit în oraş vineri seara, cu mai mulţi prieteni, şi s-a întors la hotel la primele ore ale dimineţii. „Vineri seara, au fost mai multe persoane în camera, dar pe înregistrarea video se vede că s-a întors singur la hotel. Credem că era singur în cameră când a murit“, a declarat un ofiţer de poliţie. 

Potrivit primelor informaţii făcute publice de Poliţia din Vancouver, anchetatorii exclud ipoteza unei crime. Totuşi, o anchetă a fost demarată pentru a stabili cauza decesului lui Cory Monteith, autopsia cadavrului său fiind programată pentru ziua de luni.

La începutul acestui an, din 31 martie şi până în 26 aprilie, Cory a urmat un program de dezintoxicare într-o clinică de specialitate. Actorul a vorbit deschis despre dependenţele sale şi a recunoscut că a avut probeme şi în trecut, fiind internat într-o clinică de dezintoxicare la vârsta de 19 ami.

Cory Monteith a fost dintotdeauna un rebel. Născut în Calgary, Canada, Cory a abandonat şcoala la vârsta de 16 ani, pe fondul problemelor cu alcoolul şi drogurile. A cunoscut succesul în anul 2009, odată cu rolul din serialul „Glee“, Finn Hudson. Tânărul actor avea o relaţie cu  partenera sa din serial, Lea Michelle.

Cory Monteith, una dintre vedetele „Glee”, a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Canada

 

Remember Cory Monteith: Glee - Don't stop believin'

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite