Comediantul Tracy Morgan a fost internat în stare critică, după un accident
0Actorul şi comediantul Tracy Morgan, cunoscut mai ales datorită rolurilor din show-ul de comedie „Saturday Night Live“ şi din serialul „30 Rock“, a fost internat în stare critică la secţia de terapie intensivă, după un accident auto în lanţ produs sâmbătă dimineaţă pe o autostradă din statul New Jersey, relatează Reuters.
Tracy Morgan, în vârstă de 45 de ani, se află în stare critică într-o unitate de terapie intensivă a unui spital din New Brunswick, New Jersey, după cum au declarat reprezentanţii poliţiei şi purtătorul de cuvânt al actorului.
Actorul se afla, alături de mai multe persoane, într-un autocar de lux, care a fost implicat într-un accident în lanţ. În urma coliziunii, comediantul James McNair, cunoscut şi sub numele de Jimmy Mack, a murit, iar alte persoane au fost spitalizate, trei dintre acestea fiind în stare critică.
„Familia îi este alături, iar el are parte de o îngrijire excelentă. Noi nu anticipăm o schimbare în starea lui de astăzi“, a declarat purtătorul de cuvânt Lewis Kay, citat de Reuters.
Morgan a cunoscut faima odată cu show-ul de comedie „Saturday Night Live“, în care cel mai adesea făcea glume cu privire la prejudecăţile rasiale. Actorul american a petrecut şapte ani în echipa „SNL“, în 2003 lansându-şi propria emisiune de umor, „The Tracy Morgan Show“.
Trei ani mai târziu, Morgan apărea în serialul „30 Rock“, în care a jucat timp de şapte sezoane alături de Tina Fey şi Alec Baldwin. Morgan juca rolul unui actor de comedie nesăbuit, o versiune caricaturală a lui însuşi, pe nume Tracy Jordan, într-o serie de episoade despre un show TV fictiv, inspirat din emisiunea „Saturday Night Live“.
Tracy Morgan are trei fii cu prima sa soţie, Sabina Morgan, iar în prezent este logodit cu Megan Wollover, alături de care are o fiică. Artistul este diabetic, iar în 2010 a suferit un transplant de rinichi.