Andreea Bălan le răspunde celor care au criticat-o că a participat la parada gay: „Ştiu ce înseamnă să fii judecat de public şi «tocat» zilnic pentru ceea ce eşti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Andreea Bălan, în vârstă de 32 de ani, a dat o replică celor care au criticat-o pentru participarea la parada gay, dezvăluind motivele pentru care s-a alăturat acestei cauze.

Sâmbătă a avut loc, în Capitală, Marşul Diversităţii, parada anuală a minorităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali – n.red.), la care au participat peste 2.500 de persoane, care au militat pentru drepturi egale, inclusiv dreptul la căsătorii civile, dar şi împotriva intoleranţei şi a discursului discriminatoriu. Pentru câteva momente, în fruntea paradei s-a aflat cântăreaţa pop Andreea Bălan, însărcinată în şase luni, care a şi declarat în mod public, la microfon, că susţine şi respectă comunitatea LGBT. Ulterior, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook, artista şi-a reiterat susţinerea, afirmând că îşi doreşte ca fiecare om, indiferent de orientarea sexuală, să poată iubi în linişte şi să-şi poată întemeia o familie fără a fi judecat.

image

Andreea Bălan a fost pentru câteva momente în fruntea Marşului Diversităţii FOTO Sever Gheorghe

În timp ce unii au aplaudat-o pe vedetă pentru acest gest, alţii au criticat-o pentru asocierea cu LGBT, motiv pentru care artista a revenit cu un nou mesaj, în care detaliază motivele pentru care susţine acest grup, precizând că s-a confruntat de multe ori cu judecăţile aspre ale oamenilor. 

„Am fost mereu judecată pentru ce cânt, pentru cum mă îmbrac, cum mă dezbrac, ce zic în interviuri, cu cine mă iubesc sau de cine mă despart, de ce nu mă mărit, de ce nu fac copii, de ce nu fac familie. Ştiu ce înseamnă să fii judecat de public şi «tocat» zilnic pentru ceea ce eşti, pentru cum te-ai născut. Şi în urmă cu mai mulţi ani mă afecta foarte tare. Încă mă doare să văd cum unii oameni trăiesc şi respiră doar ca să le facă viaţa altora un calvar. Mi-e greu să văd că oamenii nu sunt toleranţi şi nu te lasă să te bucuri de viaţă şi să fii tu însuţi. Oamenii te taxează la fiecare colţ şi îţi zic cum ar trebui să fii şi cum să trăieşti. Mi se pare că e cu atât mai deranjant când îţi zic pe cine ar trebui să iubeşti. Nu vreau să fiu o victimă a publicului şi a presei. Sunt o luptătoare. Şi dacă pot să lupt şi pentru alţii, o voi face! Acestea sunt motivele pentru care m-am alăturat acestei cauze sociale şi pentru care susţin iubirea şi drepturile umane, înainte de toate. Şi ar fi frumos dacă aţi înţelege că nu alegi pe cine iubeşti. Iubirea nu e o boală. Ne-am născut să fim oameni buni, nu ne-am născut să îi judecăm pe alţii. Un om bun nu judecă, un om bun ajută“, a fost mesajul publicat de solistă pe pagina de Facebook

image

Andreea Bălan a susţinut şi un scurt discurs în faţa celor peste 2.500 de persoane participante FOTO Arhivă personală Andreea Bălan/Facebook

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite