Românul care a devenit profesorul anului în Olanda: „Am fost un etern nemulţumit de sistemul de educaţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Iosup (centru), alături de studenţii săi
Alexandru Iosup (centru), alături de studenţii săi

Alexandru Iosup ar fi putut fi orice ar fi vrut. Pentru el, voinţa proprie a însemnat mai mult decât cutumele societăţii. A avut de ales între o carieră de succes în industria tehologiei şi un drum pe calea lentă, dificilă, dar cu rezultate a cercetării. A ales ultima variantă pentru că i se potriveşte mai mult caracterului său.

Alexandru are 34 de ani, s-a născut la Bucureşti în 1980 şi a fost de mic pasionat de calculatoare şi de sport. Astăzi el este profesor asistent la Universitatea Tehnică din Delft (Olanda) şi a fost numit profesorul anului pe 17 ianuarie 2015. Nu a ajuns la această distincţie întâmplător şi, în niciun caz prin metode clasice. E cunoscut pentru că a introdus conceptul de Gamification (transformarea unui concept din viaţa de zi cu zi, folosind tehnicile de recompense şi provocări din cadrul jocurilor) la cursurile sale, iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate.

Iosup a fost numit iniţial profesorul anului la Delft, iar apoi în toată Olanda. Nu a ajuns la acest rezultat întâmplător, ci pornind de la propriile experienţe cu şcoala. E analitic, precis atunci când vorbeşte despre educaţie şi râde când îşi aminteşte de copilărie. Sistemele educaţionale prin care a trecut l-au făcut atent la feedback. La şase ore după realizarea interviului, la finalul zilei de muncă, îmi scrie „Cred că a mers cel mai bine partea legată de educaţie, unde amândoi avem o intuiţie bună a lucrurilor. Poate cel mai puţin bine a ieşit partea legată de începuturi, la care nu m-am gândit de ani de zile şi despre care nu mă simt prea confortabil să vorbesc“. 

„Eram interesat de propriile mele teme, decât să particip la concursuri. Omul care merge la olimpiada de informatică are o minte foarte analitică şi e orientat spre matematică. Concursurile astea sunt bazate pe algoritmică, o nişă din informatică. Asta zic cu mintea de acum. Atunci nu mă interesau.

Un elev incompatibil cu şcoala românească

Iosup a ajuns la tehnicile de gamification pe care le foloseşte în cursurile sale de la Universitatea din Delft după ce toată viaţa s-a luptat cu sistemele din şcoală.

„Aveam părerea proprie despre ce trebuie să facă un copil. Aveam în carnetul de note adnotări de la profesori care cereau ca părinţii să vină la şcoală pentru că eu spusesem că trebuie să joc fotbal la ora lor“, povesteşte Iosup.

De la Şcoala numărul 19 din Bucureşti, Iosup a ajuns la Sfântul Sava, un liceu de elită din capitală. Nu a renunţat la incompatibilitatea cu şcoala. „Mi-am petrecut majoritatea orelor de chimie, biologie, franceză sau istorie pe terenul de baschet. Ştiam că informatica este ceea ce vreau să fac în viaţă şi am avut multe absenţe pentru că am stat o parte dintr-un semestru acasă pentru că voiam să programez mai bine. Voiam să mă autoeduc, să-mi iau viaţa în mâini“, mărturiseşte Iosup.

A fost elevul care s-a descurcat mereu, pentru că nu se punea problema să nu poată învăţa. Dar, ca mulţi copii dezvoltaţi, se plictisea rapid de materie şi îi plăcea să studieze singur. Anii de şcoală în România au fost mai mult o trecere în revistă birocratică a unor paşi. În condiţiile în care pentru elevi, părinţi şi profesori olimpiadele şcolare sunt mândria, Alexandru Iosup nu se arăta interesat de ele.

„Eram interesat de propriile mele teme, decât să particip la concursuri. Omul care merge la olimpiada de informatică are o minte foarte analitică şi e orientat spre matematică. Concursurile astea sunt bazate pe algoritmică, o nişă din informatică. Asta zic cu mintea de acum. Atunci nu mă interesau. Pentru mine conta să fac ceva practic. Nu aveam orgoliul să particip la concursuri, ci mă interesau lucrurile mele, pe care le învăţam acasă“, spune Iosup. Ca multe alte exemple din lumea tehnologiei, afacerilor şi cercetării, Alexandru Iosup nu a fost motivat de şcoală, dar a excelat în a învăţa, drept dovadă că a ajuns profesor.

Şi-a făcut paşii obligatorii în România, a trecut pe la Politehnică şi a ajuns în străinătate. „Iniţial am crezut că în România pot să fac mai mult. Situaţia de acum din ţară e mult mai bună decât atunci“, spune profesorul din Olanda. A plecat să-şi dea lucrarea de diplomă în Franţa, la Supelec şi a descoperit că accesul la informaţie era limitat în ţară. „La prima vizită în Franţa am înţeles că există o lume întreagă de oameni care vor mai mult, care pot, şi care au o infrastructură deja dezvoltată. În România încă se construiau străzi atunci“, spune Iosup.

Cu ocazia primirii distincţiei de cel mai bun profesor din Olanda

Alexandru Iosup

Omul care a făcut din joacă o şcoală

Gamification a fost introdus în limbajul comun în 2002, de un programator britanic numit Nick Pelling. Dar pentru Alexandru Iosup lucrurile acestea au început cumva din copilărie.

Alexandru a descoperit calculatorul în 1992, în casele prietenilor şi vecinilor. În spatele jocurilor, mintea lui a început să descoasă algoritmii prin care acestea funcţionau. A învăţat rapid un limbaj de programare numit Basic şi a decis că vrea să lucreze pe calculatoare. „Exploram lumi şi o făceam singur. Am crezut că pot să creez propriul meu univers“, spune cercetătorul. A avut primul calculator în 1995, de tip 286, cumpărat second-hand şi citea probleme din revista „Informatica“. Pentru toate problemele de care s-a lovit, Alexandru a încercat să găsească o soluţie prin jocuri sau construind jocuri.

În 1996 şi-a construit propriul lui motor grafic 3D, care era folosit pentru realizarea jocurilor pe calculator. A învăţat, tot atunci, să programeze într-unul dintre cele mai complicate limbaje de programare - Assembly, un fel de chineză, după cum chiar el spune.

„Ai remarcat că am fost etern nemulţumit de sistemul de educaţie. Nu s-a potrivit cu personalitatea mea. Sistemul se bazează pe ideea că fiecare e un achiever. Asta înseamnă că ţi se dă o listă de lucruri de făcut şi tu le bifezi. Funcţionează prost pentru o mulţime de alte personalităţi. Dacă vrei să explorezi, să comunici, să joci în echipă, nu ai cum“, explică Iosup. Din acest motiv, gamificarea educaţiei a fost soluţia lui. Astfel se evită şi situaţiile în care elevii peste medie sunt plictisiţi de ore, în timp ce profesorul încearcă să mulţumească marea masă. „Eşti oprit din dezvoltare pentru că acel curs are o limită superioară foarte clar definită“, explică Alex.

A început în 2003, când la un grant de cercetare de la Microsoft a introdus jocurile. Metoda era încă primitivă, în sensul că i-a pus pe studenţi să realizeze un joc pe calculator, nu un soft banal, cum ar fi o listă de cumpărături. Acum 10 ani a ajuns în Olanda, şi-a început doctoratul şi acum cinci ani a ajuns profesor. De trei ani e profesor cu post definitiv şi vrea să schimbe modul în care studenţii vin la cursuri.

„Studenţii nu trebuie să înveţe doar pentru examene. Jocurile recente permit utilizatorilor să exploreze lumea şi să ajungă la aceeaşi concluzie prin moduri diferite“,spune Alex, în timp ce vorbeşte cu pasiune despre educaţie. „Gamification pentru mine înseamnă să pui într-un curs moduri prin care studenţii tăi să-şi aleagă singuri calea prin care să înveţe“.

Ai remarcat că am fost etern nemulţumit de sistemul de educaţie. Nu s-a potrivit cu personalitatea mea. Sistemul se bazează pe ideea că fiecare e un achiever. Asta înseamnă că ţi se dă o listă de lucruri de făcut şi tu le bifezi

Cum arată cursul celui mai bun profesor din Olanda?

Cursul de Computer Organisation de la Universitatea din Delft, organizat în primul trimestru din anul I la secţia de Computer Science, e unul dintre cele mai grele din programă. În el intră concepte din toate branşele şi studenţii vin nepregătiţi. Alexandru a gândit cursul pentru a le da şanse tuturor.

Astfel, pentru el există patru categorii de studenţi: Achiever, Explorer, Socializer şi Winners. Primul vrea să rezolve toate punctele de pe listă şi este tiparul studentului clasic, aliniat sistemului. Exploratorul vrea să răspundă la întrebări şi să facă proiecte personale. De exemplu, studenţii fac la cursul lui implementare şi design pe propriul lor joc. Ei gândesc pentru produsul lor şi afinitatea e mai mare. Studenţii care sunt mai sociali vor activitate în echipă, iar învingătorii vor să fie pe primul loc în clasament şi să existe un punctaj.

image

România nu este în circuitul internaţional al ideilor. Ideile au o viaţă a lor - izbucnesc în anumite locuri. Olanda este unul dintre ele. Se difuzează. Oamenii devin informaţi. România nu este în circuitul ideilor. Ele nu ajung aşa repede în ţară. Trebuie să te zbaţi mult să obţii informaţia. Olanda este un hub în lume pentru idei.E greu să faci o educaţie competitivă, când educaţia ta este o reacţie la ce s-a schimbat în lume în ultimii 5-10 ani, o reacţie prin prisma a ceea ce au făcut alţii.Când am făcut lucruri în grid computing, am inventat tot felul de tehnici. Am inventat ceea ce urma să se facă în cloud computing după 15 ani. Cineva care se apucă în România acum, practic preia ideile implementate. Studenţii tăi au un decalaj de 10-15 ani in IT, adica 100 de ani in alte domenii.

Practic, prin gamificare, Iosup oferă acelaşi conţinut al cursului, dar adaptat personalităţii studenţilor, care luptă cu propriile motivaţii.„Trebuie să ai senzaţia că dacă-ţi place ceva, poţi să-l faci şi poţi să termini un curs în felul ăsta plăcut“, spune Iosup.

Surprinzător poate, tipul acesta de cursuri funcţionează si pentru toti studenţii, nu doar pentru cei eminenţi. Iosup a explicat că în Olanda sistemul de admitere la universităţile tehnice nu are preselecţie. Fiecare student îşi alege o universitate pentru că i se pare că i s-ar potrivi. „În fiecare an avem 20-25% care renunţă după primul trimestru. Societatea e construită astfel încât se încurajează ca omul să-şi găsească direcţia“, spune Alexandru.

El îşi aminteşte de una dintre hibele mentalităţii româneşti. „E o presiune incredibilă să faci ceea ce ai început. Nu se cade să începi Politehnica şi apoi să renunţi. Te pregăteai vreo doi ani înainte de examen şi trebuia să iei o decizie pentru o viaţă întreagă la 15-16 ani. Insane! Why would you want that? Chestia asta mă zgârie pe creier. Cred că sunt idei ale unui sistem de Ev Mediu“, crede Iosup.

Rezultatele nu au întârziat să apară. Rata de promovabilitate a crescut de la 60% la 80% la cursul lui Iosup. Românul nu vede nimic complicat în tehnicile noi. Pentru el toate sunt nişte proceduri care merită învăţate. „E ca şi cum o echipă de fotbal joacă 4-4-2, iar antrenorul vrea să introducă sistemul Ajax Amsterdam din 1970. Nu zic că funcţionează, cu fundaşul care devine atacant, dar e doar o procedură pe care oricine o poate aplica“, explică Iosup, folosindu-şi o pasiune mai veche - fotbalul.

Decada olandeză

Alexandru Iosup a ajuns în Olanda în 2005. Era interesat de noţiunea de calculatoare puse împreună, în stare să facă ceva, după cum explică el. În limbaj modern - era interesat de grupări complexe de calculatoare, de grid si apoi de cloud computing.

Mintea analitică a lui Alexandru e în stare să viseze romantic. „Mi-am pus problema, ce să aleg, industrie sau academia. Mi s-a părut interesantă partea de educaţie, deşi am avut o ofertă şi de la IBM. În cercetare poţi să aprofundezi o problemă foarte mult timp, fără presiunea de timp sau cea comercială. Întrebările grele nu-şi găsesc răspunsul mereu în industrie“, spune Iosup.

image

În România, a descoperit rapid că cerul are o limită claustrantă, că piaţa e mică şi că problemele rezolvate la noi sunt învechite. În Franţa şi Olanda, în vizitele sale ca profesor la UC Berkeley sau Universitatea Wisconsin Madison, a descoperit că cerul este limita superioară pentru un cercetător.

„Am început să lucrez la un proiect în grid computing. Ideea noastră era să descoperim cum putem să legăm toate calculatoarele din lume între ele, să creăm un cadru unic, aşa cum este cu electricitatea, la fel de utilizat peste tot“, explică profesorul.

Iosup şi alţi colegi au încercat să găsească soluţiile, înainte ca internetul de mare viteză şi cloud computing-ul să ia avânt. De altfel, spune românul de la Delft, cloud computing-ul e de fapt grid computing denumit altfel, pentru că dădea mai bine la marketing. După cum mărturiseşte chiar el, în cercetare poate au existat 100 de idei bune despre grid computing, dar o parte din geniu a fost adaptarea tehnologiei la nivel comercial de către companii mari cum ar fi Amazon, Microsoft sau Google.

Mi-am pus problema, ce să aleg, industrie sau academia. Mi s-a părut interesantă partea de educaţie, deşi am avut o ofertă şi de la IBM. În cercetare poţi să aprofundezi o problemă foarte mult timp, fără presiunea de timp sau cea comercială. Întrebările grele nu-şi găsesc răspunsul mereu în industrie

Ceea ce gândeau cercetătorii în 2005 şi la ce lucra şi Iosup erau sisteme de tipul Amazon Cloud, care oferă servere ce pot fi folosite de site-uri din întreaga lume. Practic, multe firme nu mai au nevoie de infrastructură proprie acum, pentru că o pot închiria pe cea Amazon sau Google din mediul virtual şi sî se ocupe mai mult de propria direcţie de afaceri.

După terminarea doctoratului, Iosup a „rămas“la Delft, deşi urăşte expresia asta pentru că inspiră ceva static. Firea lui sportivă şi motivaţiile sale nu se potrivesc cu ideea de a sta pe un scaun.

Astăzi, el are patru domenii de studiu şi conduce o echipă de cercetători de aproximativ 10-15 persoane. E interesat de cloud computing, big data, sisteme de mari dimensiuni pentru jocuri şi benchmarking. Cuvinte complicate, dar care ascund interesele analitice ale lui Iosup. Îi place să se gândească la cât consumă un joc cum ar fi World of Warcraft şi ce ar fi dacă ar economisi electricitate. În plus, în lumea IT lucrurile trebuie măsurate şi de asta e nevoie de unelte precise de benchmarking. Zilele lui se împart între echipa sa de cercetare, cursuri şi, des, deplasările în străinătate. A predat în Israel, dar şi în Statele Unite. Aşa că la Delft „am rămas, dar am rămas un pic altfel“.

Alexandru Iosup a fost un elev inadaptat, dar după toate standardele -  genial. A învins limitele sistemului şi a refuzat o poziţie-spectacol la o companie mare pentru cercetare. Şi e printre puţinii oameni de ştiinţă care-şi prezintă clar şi cu pasiune domeniul, fără să se piardă în chestiuni tehnice. A rămas la Delft, acolo unde şi-a descoperit şi a doua înclinaţie: e arbitru în prima ligă olandeză de baschet.

Profesorul anului în Olanda a plecat din România şi a rămas la Delft. Dar a rămas altfel.


 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite