România lucrului prost făcut

A fost foarte bun şi eficient sloganul preşedintelui Klaus Iohannis – “România lucrului bine făcut”. Probabil că a exprimat o aspiraţie a multor cetăţeni, din moment ce l-a ajutat să câştige alegerile. Dar, deocamdată, suntem departe de aşa ceva.

Un sondaj de după alegerile prezidenţiale arăta că, pentru prima dată după mult timp, răspunsul la întrebarea clasică privitoare la “direcţia în care se îndreaptă ţara” era pozitiv: românii care cred că direcţia e bună sunt mai numeroşi decât cei care cred că direcţia e greşită. Probabil că, în curând, entuziasmul se va potoli şi lucrurile vor reveni la fatalismul obişnuit: ne merge prost, “se duce dracului rapiţa”. Pentru că ne atârnă de picior tot felul de ghiulele pe care ne-am obişnuit să le cărăm după noi aproape fără să ne mai pese.

Dau un singur exemplu: plagiatul lui Victor Ponta. A fost demonstrat clar în 2012 printr-un raport argumentat şi detaliat al comisiei de etică din Universitatea Bucureşti. Aşadar, e un fapt limpede, de necontestat într-o lume normală. De doi ani şi ceva, s-au pierdut uriaşe energii şi s-au risipit tone de vorbe pentru a “contrazice”, a justifica, a explica, a relativiza acest fapt indubitabil. Au fost sute de ore de emisiuni TV cu invitaţi şi moderatori care s-au făcut că dezbat pro şi contra. S-au scris sute de articole în presă. S-au desfiinţat şi înlocuit comisii şi consilii ministeriale pentru a infirma plagiatul lui Victor Ponta. S-au spus aberaţii de proporţii cosmice (de pildă, că în 2003, când şi-a luat premierul titlul de doctor, regimul ghilimelelor era diferit de cel de acum – e ca şi cum ai spune că, înainte de venirea lui Victor Ponta la guvernare, copacii creşteau cu rădăcinile în sus). ORDA a cârpit un fel de raport care să servească drept “bază juridică” pentru dezvinovăţirea vinovatului. S-a manipulat grosolan opinia publică, prin confecţionarea tezei că ar fi vorba de un “atac politic”. Care va să zică, timp de peste doi ani, instituţii ale statului, jurnalişti, moderatori TV, intelectuali, profesori universitari etc. au pierdut o groază de timp cu această problemă limpede ca lumina zilei de la început: teza de doctorat a premierului a fost în bună parte copiată.

La ce s-a ajuns? La o aberaţie şi mai mare decât tot ce s-a întâmplat până acum: la modificarea Legii Educaţiei prin ordonanţă de urgenţă. Aşadar, instituţii de cel mai înalt nivel ale Statului – guvernul şi, apoi, Parlamentul care va trebui să transforme ordonanţa în lege – sunt implicate în continuare în rezolvarea “pe ocolite” a plagiatului, deschizând o uriaşă cutie a Pandorei: de aici înainte, oricine va plagia şi va fi prins va putea renunţa la titlul de doctor şi va redeveni “curat”. Sunt extrem de curios ce se va întâmpla de acum înainte. Ordonanţa s-a dat, Parlamentul va trebui s-o ia în discuţie (şi îşi închipuie cineva că majoritatea PSD o va respinge, lăsându-şi astfel şeful de partid în dificultate?), iar Preşedintele va trebui să promulge legea. Dacă o promulgă, înseamnă că închide ochii la plagiatul lui Ponta; dacă n-o promulgă, povestea continuă, scandalul reîncepe. Sau moare de la sine, căci lumea s-a plictisit şi – nu-i aşa? – există şi alte probleme arzătoare pe ordinea zilei.

Mi se pare un caz tipic pentru “România lucrului prost făcut”. În faţa unui fapt indubitabil precum un plagiat, o ţară întreagă – de la instituţiile Statului până la cetăţeni – se învârte în jurul cozii, de doi ani şi mai bine, pe bază de vorbe. Aşa se întâmplă cu toate celelalte: de la autostrăzi la reformarea partidelor politice, de la politici pentru stimularea agriculturii până la tot ce mai vreţi. Suntem în continuare, cum a spus Caragiale, o ţară în care se vorbeşte mult. Ba chiar se neagă cu tărie faptele doar de dragul de a vorbi.

Acum, multă lume îşi pune speranţele într-un singur om – preşedintele Klaus Iohannis. Este evident că preşedintele nu poate face singur nimic (şi în nici un caz repede). Dacă Victor Ponta scapă basma curată din povestea cu plagiatul, va fi un semn rău: va demonstra, pe termen lung, că “România lucrului prost făcut” e greu de schimbat.