Articol publicitar

Preînscrieri online la Universitatea Spiru Haret: Candidaţii pot opta pentru programe educaţionale cu predare în limba română sau în limba engleză

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viitorii studenţi ai Universităţii Spiru Haret au posibilitatea să se înscrie din faţa calculatorului, fie că optează pentru programe de studii de licenţă, de masterat sau pentru calificări în domeniile Sanitar şi Producţie Media, disponibile în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret.

Începând cu anul 2017, instituţia de învăţământ superior organizează preînscrieri online pentru 60 programe de licenţă şi 40 programe de masterat, facilitând înscrierea la cele 14 facultăţi din Bucureşti şi din ţară.

Sistemul implementat urmăreşte să simplifice demersurile administrative pe care un candidat trebuie să le îndeplinească în momentul înscrierii la facultate, acesta trebuind ulterior să parcurgă etapele procesului de admitere.

Platforma de preînscrieri online este disponibilă până pe 31 iulie, iar aplicanţii care vor alege completarea formularului trebuie să se prezinte pentru a-şi confirma locul până la data de 1 august 2017.

Ulterior, dobândirea statutului de student constă în depunerea dosarului de candidatură (ce include formularul de preînscriere), susţinerea probelor de admitere specifice domeniului ales, obţinerea statutui de „admis” şi încheierea contractului de studii. În cazul persoanelor preînscrise, nu se mai percepe taxa de admitere.

De-a lungul anilor, Universitatea Spiru Haret s-a impus în mediul academic ca o instituţie de învăţământ responsabilă, ce pune accent pe calitate şi performanţă, devenind un trendsetter în ceea ce priveşte noutăţile din domeniul educaţional.

image

Potenţialii studenţi regăsesc în oferta educaţională a universităţii o paletă largă de domenii precum: arhitectură, educaţie fizică şi sport, filologie, informatică, medicină veterinară, psihologie şi ştiinţele educaţiei, ştiinţe economice, ştiinţe socio-umane, ştiinţe juridice, politice şi administrative.

Universitatea oferă în prezent două programe cu predare în limba engleză: Arhitectură şi Marketing, acestea reprezentând o etapă către construirea unei cariere internaţionale.

Mai multe detalii despre specializări, oportunităţi de carieră, procesul de admitere se regăsesc la adresa http://admitere.spiruharet.ro/.

Evoluţia universului academic haretian, ce porneşte de la premisa adaptabilităţii la dinamica pieţei muncii locale şi europene, este confirmată, în mod deosebit, de dezvoltarea instituţională pe mai multe axe strategice, cu scopul final de a avea o contribuţie notabilă asupra dezvoltării societăţii.

Astfel, anul 2016 marchează înfiinţarea Colegiului Universitar Spiru Haret, centru educaţional pentru învăţământ terţiar, ce oferă calificări profesionale de nivel 5 în domeniul Sanitar şi în domeniul Producţie Media.

Programele de calificare disponibile în cadrul colegiului sunt: Asistent medical generalist şi Asistent medical balneofiziokinetoterapie şi recuperare, pe domeniul sanitar, în timp ce oferta în domeniul producţie media cuprinde 6 specializări:

·         Asistent regizor artistic;

·         Editor de imagine;

·         Cameraman-fotoreporter;

·         Asistent producător film-TV;

·         Operator sunet;

·         Tehnician iluminare film

În cazul Colegiului Universitar Spiru Haret, preînscrierea online se poate realiza până la data de 14 iunie, oferind aceleaşi beneficii pentru aplicanţi.

Admiterea propriu-zisă la cele două instituţii se desfăşoară după încheierea perioadelor alocate preînscrierii, în intervalul iulie-septembrie în cazul Universităţii Spiru Haret, respectiv între 15 iunie şi 15 septembrie pentru colegiu.

Mai multe informaţii privind calificările disponibile în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret, dar şi detalii despre procesul de înscriere, pot fi găsite la adresa http://colegiuluniversitar.spiruharet.ro/

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite