Facultăţile care duc spre joburile cel mai bine plătite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul
FOTO: Arhiva Adevărul

S-a dat startul înscrierilor la facultate, iar tinerii nu se înghesuie ca în anii trecuţi să-şi depună actele. Par să cântărească mai mult şi de aceea experţii îi sfătuiesc să se orienteze după cererea de pe piaţa muncii, putând să obţină repede independenţă financiară în anumite domenii.

La majoritatea universităţilor s-a dat încă de zilele trecute startul la înscrierea pentru admitere. Însă dacă anul trecut pe vremea asta la uşile secretariatelor erau cozi interminabile încă din primele zile, anul acesta tinerii par că se gândesc mai mult la ce-şi doresc pe viitor. Spre exemplu, în 2014 la Academia de Studii Economice din Bucureşti s-au înscris, în primele două zile, peste 2.000 de candidaţi. Anul acesta, tinerii nu s-au mai înghesuit nici la ASE, dar nici la celelalte universităţi. Întrebaţi de ce aleg o facultate sau alta, cei mai mulţi dintre candidaţi spun că unul dintre principalele lor obiective este să se angajeze pe salarii mari. Din păcate, nu toate domeniile universitare asigură accesul într-o industrie bine plătită, dar sunt câteva spre care se pot orienta tinerii care vor independenţă financiară încă de la începutul carierei.

Domeniile cu salarii mari

Este vorba de industria petrolieră, de industria tutunului, de telecomunicaţii şi IT şi finanţe-bănci. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, salariul net în luna mai a acestui an a fost de 9.202 lei în domeniul „Extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale”, de 5.625 de lei în „Industria extractivă” şi de 6.484 de lei în „Activităţi şi servicii anexe extracţiei”. Acestea sunt salariile din industria petrolului, practic cele mai mari de pe piaţa muncii potrivit datelor INS. Un alt domeniu foarte bine plătit este „Activităţi de servicii informatice”, cu alte cuvinte domeniul IT, unde media salariului brut în luna mai era de 5.709 lei.  De asemenea, domeniul „Intermedieri financiare” are salarii între 5.736 şi 6.010 lei. Nu în ultimul rând, „Fabricarea produselor din tutun” aduce câştiguri lunare de 5.564 de lei.

Ştiinţele politice, înlocuite de matematică şi de IT

Orientându-ne după aceste cifre, putem alege şi facultăţile care pregătesc tinerii pentru aceste domenii. Expertul în Educaţie Marian Staş le recomandă tinerilor care vor independenţă financiară să se orienteze spre facultăţi de inginerie, profil tehnic (auto, IT, construcţii, mediu, energie), pentru că în acest moment nevoia de joburi de profil creşte vertiginos. „De fapt, acum asistăm la un fenomen pe care l-aş numi «al doilea val», după primul val care a durat peste 15 ani, când cuvintele la modă erau «ştiinţe politice», «comunicare», «relaţii publice», acum cererea puternică e în zona complementară, pentru că industriile se confruntă cu deficit de forţă de muncă bine calificată, atât de nivel mediu, cât şi superior. Un alt trend este creşterea semnificativă a fetelor care merg spre matematică – IT - inginerie. Eu estimez că va creşte calitatea studenţilor din universităţile tehnice, deci şi nivelul de performanţă al acestora”, a explicat Staş.

Poli dă job sigur

Să luăm cea mai mare universitate tehnică din România, şi anume Politehnica din Bucureşti. Aici rata de angajare este foarte mare în special la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, iar salariile sunt pe măsură, a explicat pentru „Adevărul” rectorul universităţii, Mihnea Costoiu, fost ministru al Învăţământului Superior.

„La Automatică, angajabilitatea este 100%, dar şi Electronica are o rată de angajare mare şi salarii bune. De asemenea, Ingineria Transporturilor este căutată pe piaţa muncii, Renault a angajat absolvenţi de la noi şi Jaguar are o divizie de aproximativ 400 de oameni în România. Salariile în domeniul auto se ridică la aproximativ 1.200 – 1.300 de euro pe lună încă din primii ani. Şi Ingineria electrică are o rată de agajabilitate mare, în jur de 80% -90% şi salarii de aproximativ 1.000 de euro. Un alt domeniu foarte căutat şi cu salarii mari este Ingineria medicală, adică reparaţiile şi mentenanţa instrumentelor medicale sofisticate (RMN, ecograf etc.), unde sunt salarii de 1.000 – 1.500 de euro pe lună. Am putea spune că preţul unui inginer a crescut mult pe piaţa muncii”, a spus rectorul Politehnicii, Mihnea Costoiu. Tinerii care vor să studieze la Politehnică au putut beneficia încă din liceu de meditaţii gratuite şi materiale pentru învăţare.

Mai mult, cei care vin din ţară la înscrieri pot să se cazeze gratuit în campusul universitar pe perioada înscrierilor, împreună cu un însoţitor. O altă universitate inspirată este „Al. I. Cuza” din Iaşi, unde elevii care au terminat anul acesta clasa a XI-a pot susţine proba scrisă de la admiterea la Informatică în ideea să nu se aglomere peste un an când dau Bac-ul în vară.

Informatica, de altfel, este poate cel mai căutată specializare de pe piaţa muncii în momentul de faţă. Rectorul Academiei de Studii Economice, profesorul Pavel Năstase, spune că cele mai căutate facultăţi din cadrul ASE sunt Cibernetica, Finanţe Bănci şi Relaţii Economice Internaţionale, rata de angajabilitate a absolvenţilor ASE fiind de 85%. El spune că numai în zona IT, dacă ai competenţe, poţi câştiga încă din primii ani în jur de 2.000 de euro. De asemenea, consultanţa în business este foarte bine plătită, mai spune rectorul.

Competenţele, mai importante decât facultatea

Sociologul Alfred Bulai, profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), spune însă că nu facultatea este cea care contează, ci competenţele reale ale tinerilor. „O facultate nu garantează independenţă financiară, ci competenţele pe care le ai pot garanta asta. Nu domeniul în sine îţi asigură un salariu bun, ceea ce ştii să faci contează. De asemenea, angajatorii caută în primul rând la angajaţi să aibă cultura muncii, adică responsabilitate, punctualitate, profesionalism, şi evită în general absolvenţii tocmai fiindcă nu au această cultură a muncii. În final, nu contează facultatea, ci ce ştii să faci”, a încheiat sociologul Alfred Bulai.  ;

Concurs de dosare la UPG Ploieşti

Reintrată în atenţia absolvenţilor de liceu în ultimii ani, din perspectiva salariilor mari ale specialiştilor din domeniul petrolului, Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti a scos la concurs 2.330 de locuri pentru admiterea din acest an.
Dintre acestea, aproximativ 890 sunt bugetate, iar restul cu taxă, 2.900 de lei pe an, similar anului universitar trecut.
UPG Ploieşti a demarat deja înscrierile pentru cele 28 de specializări, în 20 de domenii din cadrul celor cinci facultăţi. Ca o noutate, în 2015 nu se organizează concurs de admitere în domeniul Inginerie electronică şi telecomunicaţii, specializarea Electronică aplicată.

Admiterea se face pe bază de concurs de dosare, cele mai solicitate fiind facultăţile care au consacrat UPG Ploieşti, cele din domeniul petrolului şi gazelor, unde sunt disponibile 143 de locuri fără taxă şi alte 121 cu taxă.
Cele mai multe locuri sunt, însă, la facultatea de ştiinţe economice, 715, dintre care doar 171 bugetate. (D.M.)

Admiterea la Medicină - probă de foc

Nici la Medicină nu s-au înghesuit tinerii la înscrieri anul acesta. Ieri, când s-a dat startul înscrierilor, şi-au depus candidaturile, la toate cele patru facultăţi, 336 de persoane, majoritatea optând pentru specializarea Medicină. Academicianul Ioanel Sinescu, şeful UMF Bucureşti, se aşteaptă însă ca în 2015 să fie stabilit un nou record de candidaţi înscrişi, peste 5.000. În 2014, peste 4.300 de absolvenţi de liceu au participat la concurs, a completat chirurgul. „Competiţia va fi mai dură, mai densă, problema este că mulţi dintre ei pleacă în străinătate. Chiar şi la simularea admiterii la Medicină s-au înscris în acest an cu 300 de persoane mai mult decât era prevăzut. Asta înseamnă că este un interes crescut din partea candidaţilor”, a arătat, pentru „Adevărul”, academicianul Ioanel Sinescu, rectorul UMF Bucureşti.

La examen, care are loc pe 22 iulie, tinerii vor fi nevoiţi să completeze teste grilă, subiectele urmând a fi stabilite de o comisie de examinare. Biologia este obligatorie, dar candidaţii pot opta pentru fizică sau chimie, la alegere, în funcţie de materia la care sunt mai bine pregătiţi.

Câte locuri sunt bugetate

Mai exact, în anul universitar 2015/2016 vor fi disponibile 950 de locuri bugetate de stat la toate cele patru facultăţi din cadrul UMF Bucureşti, 470 de locuri fiind destinate absolvenţilor de liceu care sunt dispuşi să achite taxa de 9.000 de lei impusă de universitate.

Concret, la Facultatea de Medicină vor fi disponibile 510 locuri bugetate, la Facultatea de Medicină Dentară absolvenţii candidaţi se vor lupta pentru unul din cele 130 de locuri disponibile la fără taxă, în timp ce la Facultatea de Farmacie vor fi scoase la concurs 140 de locuri bugetate de stat. La Facultatea de Asistenţă medicală generală şi Moaşe sunt bugetate pentru anul universitar 2015/2015 nu mai puţin de 170 de locuri.
„Anual, cam 10% din promoţie pleacă peste hotare, iar cei care îşi propun să plece sunt vârfuri. Statul îi pregăteşte şi este necesar să recuperăm această investiţie, dar nu îi poţi ţine în România pe 1.500 de lei pe aceşti tineri”, a completat profesorul Doina Pleşca, decanul Facultăţii de Medicină.

Stomatologia, domeniul cel mai disputat

Şapte candidaţi pe un loc au fost, anul trecut, la specializarea stomatologie din cadrul UMF Bucureşti, spune şi profesorul Alexandru Bucur, decanul Facultăţii de Medicină Dentară. Şi el se aşteaptă la o competiţie şi mai mare în acest an. 

„Cert este că numărul de studenţi a crescut, însă absolvenţii de liceu nu sunt foarte bine pregătiţi, aşa cum era în trecut. Probabil că nici manualele nu sunt adaptate şi este o deficienţă de comunicare între profesorii de liceu şi cei din universităţile cu profil medical”, a subliniat Alexandru Bucur, adăugând că pregătirea unui elev pentru admiterea la Medicină ar trebui să înceapă din clasa a XI-a.

Cum poate fi oprit exodul de cadre medicale

Pentru a împiedica exodul masiv din rândul cadrelor medicale, autorităţile au luat în calcul chiar şi varianta de a-i obliga, prin contract, pe absolvenţii de studii medicale, fie că sunt medici, stomatologi sau farmacişti, să profeseze în sistem o perioada de 10 ani de la absolvirea universităţii. ;

Tablete gratuite şi transport gratuit pentru studenţi

TIMIŞOARA. Parteneriate cu industria automotive la Poli

Pentru anul universitar 2015 – 2016, Universitatea Politehnica din Timişoara scoate la concurs 2.880 de locuri bugetate pentru viitorii studenţi.
Parteneriatele dezvoltate de-a lungul anilor cu cele mai importante companii din lume, printre care Continental, au venit, în special, în beneficiul studenţilor, întrucât firmele au investit, prin intermediul universităţii, în viitorii lor angajaţi.

„Investim în permanenţă în parteneriate cu mediul economic şi social, pentru a le da posibilitatea studenţilor şi absolvenţilor să se integreze repede în piaţa muncii. Numai anul trecut au fost încheiate contracte de cercetare şi dezvoltare cu aproape 90 de companii din Vestul ţării”, a declarat Viorel Aurel Şerban, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara.

Pe de altă parte, Universitatea de Vest din Timişoara are o strategie de atragere a studenţilor străini, dar şi a tinerilor români care vor să studieze într-o altă limbă. Pentru admiterea din acest an, UVT are şase specializări de licenţă, în limbi de circulaţie internaţională: Finanţe şi bănci, Management, Contabilitate şi informatică de gestiune, Informatică, Artele spectacolului - Actorie şi Relaţii internaţionale şi studii europene. Pentru noul an, UVT a lansat un nou masterat unic pentru zona central-est europeană: Masteratul internaţional în „Consiliere şi consultanţă filosofică”. Cursurile se vor desfăşura în limba engleză şi sunt făcute în parteneriat cu programe similare consacrate din Italia şi Franţa şi cu specialişti formatori din Marea Britanie, Olanda şi Germania.


CLUJ. Cursuri de Leadership şi de Geografia turismului, în engleză

La Universitatea „Babeş-Bolyai“ (UBB) din Cluj, admiterea începe azi, 14 iulie, se încheie pe 31 iulie, şi se face printr-un examen, fie el interviu, test scris sau oral, fie scrisoare de intenţie, şi nu prin concurs de dosare. Ca noutăţi, în noul an universitar, tinerii care vor o carieră în administraţie – inclusiv în cea europeană – se pot înscrie la Leadership în sectorul public (predare în limba engleză). Cei cărora le face cu ochiul domeniul securităţii se pot pregăti, în engleză, la Studii de Securitate, specializare care le oferă o plajă largă de oportunităţi.

UBB a introdus profilul Geografia turismului în limba germană. Aceste noi specializări vin ca urmare a interesului arătat de studenţi şi a tendinţelor de internaţionalizare a universităţii. Cei ce urmează Leadership în sectorul public pot deveni coordonatori de departamente în instituţii publice
din UE.

Internship în străinătate

Ca avantaje, la UBB se studiază în cinci limbi (română, maghiară, germană, engleză, franceză), în 12 extensii din oraşe din Ardeal, se oferă transport gratuit tuturor studenţilor pe mijloacele de transport în comun (plus reduceri la restaurante, puburi, datorită cardului Studcard), dar şi tablete noi pentru bobocii de la IDD (se continuă programul de anul trecut). Taxele de admitere, şcolarizare şi de cazare în cămin sunt aceleaşi cu cele de anul trecut. Iar studenţii pot opta pentru internshipuri la firme de prestigiu în ţară şi străinătate. UBB a scos la concurs, pentru licenţă, 4.910 de locuri bugetate, peste 9.000 de locuri în regim cu taxă şi 2.655 de locuri pentru IDD şi FF.

CONSTANŢA. Dublă calificare la Academia Navală

Tinerii care aleg să urmeze Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa au, la finalul studenţiei, mai multe şanse de angajare, primind o dublă calificare: de ofiţer şi de inginer. Pentru anul universitar 2015 – 2016, universitatea scoate la concurs, la Facultatea de Inginerie Marină, 39 de locuri la secţia militară şi alte 260 de locuri la secţia civilă.

La Navigaţie, hidrografie şi echipamente navale sunt disponibile 29 de locuri, iar la Electromecanică navală, zece locuri. La Secţia civilă la Inginerie marină şi navigaţie sunt scoase la concurs 90 de locuri, iar la Electromecanică, 60 de locuri. La forma de învăţământ cu frecvenţă redusă sunt 50 de locuri la electromecanică navală şi 60 de locuri la electromecanică. La Facultatea de Navigaţie şi Management Naval secţia civilă sunt disponibile pentru anul universitar viitor 150 de locuri. Studenţii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa sunt singurii care pot face practică marinărească pe nava-şcoală Mircea.

IAŞI. De la taxă la buget după primul semestru, la „Cuza“

Cea mai importantă universitate de stat din Moldova are doar patru facultăţi la care admiterea nu se face 100% în baza dosarului. Este vorba despre Drept, Informatică, Economie şi Educaţie Fizică. La primele două, ponderea examenului scris este de 50% din media finală.

Oficialii Universităţii „Al. I. Cuza“ Iaşi (UAIC) au, în general, o strategie de a-i atrage chiar şi pe candidaţii cu note slabe în anii de liceu şi la Bacalaureat, care riscă, din acest motiv, să intre pe locurile cu taxă. Potrivit ofertei educaţionale, „la UAIC poţi trece pe locuri de la buget după primul semestru, în funcţie de rezultatele studenţilor“.
Universitatea ieşeană, care a pierdut câteva mii de studenţi în ultimii ani, se mai laudă tinerilor cu cele aproximativ 500 de burse de studii oferite studenţilor anual în Europa, Statele Unite, Asia, Africa şi Australia. Un alt atuu al universităţii sunt căminele, cantina şi corpurile renovate cu câteva milioane de euro în ultimii ani.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite