Cum şi câţi bani pot câştiga tinerii care fac stagii de pregătire

Cum şi câţi
bani pot câştiga tinerii care fac stagii de pregătire

FOTO- Arhivă

Proiectul de lege care le permite tinerilor de peste 16 ani să participe la activităţi de pregătire şi practică pentru care să fie plătiţi în cadrul companiilor şi instituţiilor de stat a fost pus în dezbatere publică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică Legea Internshipului, care reglementează condiţiile care trebuie îndeplinite de un angajator pentru a putea primi un tânăr în practică, printre obligaţii fiind stipulate încheierea unui contract şi plata unei indemnizaţii pentru munca prestată. De altfel, Guvernul invită reprezentanţii societăţii civile, dar şi pe toţi cei interesaţi să contribuie la definitivarea acestei legi, pe 17 iunie, în Parcul Herăstrău, la ONGFest. La dezbatere vor fi prezenţi, pe lângă reprezentanţi ai instituţiilor publice, şi partenerii din societatea civilă.

Cât va câştiga un intern

Potrivit proiectului de lege, scopul programului de internship (stagiu de practică -n.r.) este de a aprofunda cunoştinţele teoretice dobândite de adolescenţi în şcoală şi de a îmbunătăţi aptitudinile practice sau dobândirea de noi abilităţi. Contractele de internship se vor încheia pe o durată de cel mult şase luni, fără posibilitatea prelungirii, iar această perioadă va fi considerată vechime în muncă şi vechime în specialitate.

Internul va fi plătit lunar, iar salariul net va fi egal cu cel puţin 50% din echivalentul salariului de bază minim brut pe ţară. Programul acestuia va fi de şase ore pe zi, în regim de maxim 30 de ore pe săptămână, timp de cinci zile urmate de două zile consecutive de repaus. Fiecărui intern o să-i fie repartizat un coordonator, iar la finalul perioadei acesta o să-i înmâneze un referat de evaluare şi un certificat de internship.

Pe de altă parte, angajatorii care în termen de 60 de zile de la finalizarea programului de internship încheie un contract de muncă cu persoana care a desfăşurat programul, vor primi la cere o primă de promovare a angajării echivalentă cu 1.000 de euro per angajat. Asta bineînţeles, după îndeplinirea obligaţiei de menţinere a raporturilor de muncă cu acesta pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 24 de luni.

Avantaje de toate părţile

„Legea este foarte benefică în sensul în care face o distincţie clară între stagiile de practică, internshipul plătit sau neplătit şi contractul de muncă pe perioadă determinată. De pe urma acestei legi, beneficiază şi angajatorii pentru că o să aibă un cadru reglementat. Până acum acest program de internship se făcea după ureche. Şi internii vor avea clar avantaje deoarece angajatorii introduc acest program de internship cu scopul de a-i educa şi a-i angaja după” , afirmă consultantul în carieră, Gabriel Chicioreanu.

Acesta subliniază că tinerii şi studenţii trebuie să se angajeze cât de repede pot. „Le recomand studenţilor nu neaparat să se angajeze cu două ore, patru ore sau şase ore pe zi, dar este esenţial ca ei să facă acele stagii de practică. Îi vor ajuta foarte mult. Dacă în cei trei ani de facultate nu există niciun contact cu angajatorii, atunci când un student aflat în primul an de masterat merge la interviu de angajare, cu zero experienţă în câmpul muncii, are şanse reduse să obţină acel loc de muncă”, explică Gabriel Chicioreanu.

Angajatorii vor să vadă oameni implicaţi, vor să vadă oameni dedicaţi, puşi pe treabă, subliniază consultantul. „Nu care să vină la interviu după ce au terminat facultatea de management şi care să aibă pretenţia de a fi directori pe sume exorbitante fără pic de experienţă în spate. Sunt, din păcate, studenţi care termină facultatea fără să aibă o bază reală care să le permită să cuantifice, cu precizie, ce înseamnă să munceşti. Prin urmare, nu au de unde să ştie care sunt salariile din piaţă. Şi, se trezesc, după ce termină facultatea, că imaginea lor despre salarizare este una complet distorsionată de realitate”, mai arată Chicioreanu.

citeste totul despre: