Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti despre amânarea evaluării şcolilor doctorale: Păcălim publicul din România, dar nu şi pe experţii străini

Cât şi-a băgat coada politicul în mediul universitar?

Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti şi fostul ministru tehnocrat al Educaţiei a vorbit la Adevărul Live despre influenţa pe care are o au actualii guvernanţi asupra mediului universitar, dar şi despre ce interese primează în acest sector: financiare sau educaţionale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Adevărul: Ce părere aveţi despre faptul că Avocatul Poporului a contestat la CCR OUG-ul prin care se continuă acreditarea şcolilor doctorale?

Mircea Dumitru: Trebuie să discutăm problema într-un sens mai larg. Totul porneşte de la Legea Educaţiei care prevede ca şcolile doctorale să fie evaluate şi reacreditate într-un anumit interval de timp. Acesta s-a încheiat în vara anului trecut când am fost ministru al Educaţiei. Atunci trebuia să luăm o decizie pentru ca, o dată, legea să se aplice, adică să nu se permantetizeze amânarea aplicării unei decizii legale, care este mai greu de dus la îndeplinire sau care nu este agreată de unii dintre actorii politici, şi totodată, să se continue activitatea şcolilor doctorale, pentru cei care erau înscrişi, astfel încât aceştia să aibă cadrul legal pentru a-şi încheia teza. Acest lucru fiind valabil şi pentru cei care doreau să se înscrie în anul ce urma.

Toate astea se puteau aplica numai dacă prorogam  Legea care prevede evaluarea şcolilor doctorale. Ceea ce am cerut este ca într-un an de zile să ne organizăm astfel încât să ducem la îndeplinire demersul. Un factor important în acest sens  este ARACIS-ul care trebuia să facă o metodologie de evaluare, lucru care nu s-a întâmplat, şi am ajuns în situaţia în care, iarăşi, şcolile doctorale nu sunt evaluate. Prin urmare, acum în vară, s-a solicitat o altă prorogare din partea Consiliului Naţional al Rectorilor, care avut o susţinere masivă în acest sens din partea tuturor universităţilor, inclusiv Universitatea Bucureşti. Ce se va întâmpla de acum încolo este foarte greu de spus. Măsurile sunt de opace.

Această idee de amânare aplicării unei legi este profund nocivă şi subminează orice fel de încredere pe care putem să o avem în instituţiile statului. Noi doar ne prefacem că respectăm legea pentru că nu reuşim să realizăm un proces pe care legea ni-l cere.

Aţi simţit vreo reţinere din partea rectorilor în a da drumul la aceste evaluări?

Sigur că da. Este foarte puţin populară ideea de a evalua şcolile doctorale, şi mai ales, de a face acest lucru cu o agenţie internaţională. Pentru că sunt unii dintre colegii mei care înţeleg faptul că nu suntem la un nivel mulţumitor şi satisfăcător şi atunci, desigur, că vindem o imagine studenţilor din România, publicului român, însă nu poţi să faci acelaşi lucru cu nişte oameni de ştiinţă, evaluatori care vin din străinătate de la o agenţie europeană sau internaţională.

Credeţi că în urma evaluării de către experţi internaţionali s-ar constata că în România sunt universităţi care nu au capacitatea de a întreţine o şcoală doctorală?

Sunt absolut convins de acest lucru. Sunt multe şcoli doctorale care s-au înfiinţat extrem de repede. Discuţia, însă, trebuie să fie puţin mai nuanţată. Dacă ne uităm pe statistici la câţi studenţi sunt în România şi câţi sunt în alte ţări, constatăm că la noi sunt foarte puţini studenţi în comparaţie cu ţările avanasate (...) Sunt universităţi care nu au o bază tehnică şi nici profesori care să îi formeze pe studenţi.

Credeţi că este şi o miză financiară la mijloc pentru că unii dintre profesori ar pierde bani dacă nu ar mai avea doctoranzi?

Întotdeauna este o miză financiară. Şi în anii 90, atunci când au fost înfiinţate foarte repede universităţile particulare miza a fost tot una financiară fără îndoială.

Cât de transparent sunt cheltuiţi banii din granturile doctorale având în vedere că vorbim de zeci de mii de lei per/student?

Întrebarea este una generală şi nu pot să răspund în aceşti termeni. Pot să vă dau câteva exemple sau să pornesc de la exemplul propriei mele universităţi unde, într-adevăr, gestionarea acestor fonduri se face în mod transparent. Avem această structură care este Consiliul Şcolii de Doctorat al Universităţii, unde sunt prezenţi reprezentanţii tuturor celor 19 facultăţi, iar deciziile se iau în baza unor reguli şi principii care au fost stabilite prin Senatul Universităţii. Noi nu urmărim maximizarea profitului monetar sau economic, ci pentru a cumpăra cărţi, pentru a sprijini pe studenţii şi studentele care merg la conferinţe internaţionale, aceste lucruri fiind destul de costisitoare, mai ales pentru anumite conferinţe unde sunt şi taxe de participare. De asemenea, se pot acorda ajutoare financiare în mod direct acolo unde este nevoie.

Încearcă universităţile să îşi atragă mai mulţi studenţi la master pentru a obţine profit?

Asta e o discuţie care are mai multe dimensiuni. Odată că încadrarea per total a unui profesor la masterat sau doctorat  este mai bine plătită decât cea la licenţă, iar dacă programul este într-o limbă străină, încadrarea este şi mai mare. În momentul în care România a aderat la Spaţiul European al Învăţământului Superior şi am acceptat principiile Bologna , noi am restrâns ciclurile de licenţă. Astfel, s-a trecut la o restrângere de la patru la trei ani şi , totodată, s-a trecut la generalizarea sistemului de master în care să se mai ofere doi ani de pregătire pentru forţa de muncă. În momentul acela, universităţile nu au fost foarte pregătite ca să facă trecerea, iar de foarte multe ori s-a întâmplat ca anumite cursuri să se suprapună cu ceea ce se preda la licenţă. Ori nici nouă, cadrelor, didactice, nu ne-a convenit acest lucru. Acum este şi problema numărului mare de studenţi la masterat.  Un număr mai mic de studenţi înseamnă un proces educaţional mai calitativ. Tendinţa la noi, însă, este să se facă cursuri chiar şi cu 100 de studenţi într-o serie. Din experienţa mea de profesor de aproape 40 de ani, pot spune că aceasta nu este o activitate de calitate.

citeste totul despre: