Sindicaliştii care au ameninţat cu boicotarea examenelor naţionale, chemaţi la Guvern
0Sindicalişti din învăţământ sunt chemaţi, luni, în prima zi a examenului de Evaluare Naţională la negocieri la Guvern. Asta după ce au ameninţat că boicotează examenele naţionale începând cu 27 iunie. La Iaşi, 80 la sută din membrii Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar şi-au dat acordul pentru proteste.
Profesorii sunt nemulţumiţi de faptul că salariile vor fi majorate doar cu 5% începând cu 1 august şi cu încă 5% în 2017, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 20/2016, arată digi24.
La Iaşi, 4.500 de cadre didactice, adică mai mult de jumătate din totalul de 8.500, şi-au dat acordul pentru boicotarea examenului de Bacalaureat.
Sindicaliştii au avut luna trecută mai multe întâlniri de negocieri la Guvern, pentru creşterea salariilor, însă în urma cărora aceştia au plecat nemulţumiţi.
La finalul săptămânii trecute, atât Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu, cât şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, au spus că într-adevăr că sunt profesori hotărâţi să boicoteze, în schimb cu siguranţă nu va se va şti decât în ziua examenului.
Reamintim că azi are loc proba scrisă la Limba şi Literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, miercuri urmând să aibă loc proba scrisă la matematică. De asemenea, luni, 4 iulie, vor începe probele scrise a examenului de Bacalaureat.