Prime observaţii referitoare la rezultatele de la BAC. Ministerul uită de elevii care nu s-au prezentat la examen

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-au publicat doar rezultatele brute la examenul de BAC, amănuntele atunci când Ministerul Educaţiei va prezenta dosarul examenului. Prima observaţie: Ministerul îşi menţine prostul obicei de a nu lua în calcul elevii existenţi în clasele a XII-a şi a XIII-a, ci doar pe cei care s-au prezentat la examen.

Şi pentru cei care nu s-au înscris la BAC statul a plătit salarii profesorilor, a cheltuit bani cu întreţinerea şcolilor. Elevii care nu s-au prezentat nu s-au simţit capabili să ia examenul, ce altă motivare să fi avut? În consecinţă, îi putem considera picaţi la examenul de BAC.

Din 162.000 de elevi aflaţi în clasele a XII-a şi a XIII-a au luat BAC-ul circa 80.000 (în total promovaţi la examen 86.000, din seriile anterioare probabil circa 6.000, posibil chiar mai mulţi.)

Raportat la acest număr de elevi, procentul de promovare este 49%, nu 67% cât se laudă Ministerul.

O altă observaţie la prima vedere: 43.950 din 80.000 promovaţi au obţinut medii între 8-10, adică 53%, iar între 7 şi 10, circa 80%, cifre absolut minunate, dacă ar fi reale.

De remarcat că se menţin diferenţe mari între judeţe, 72% Brăila, Cluj-81%, faţă de 35% Giurgiu. Posibil să existe diferenţe şi mai mari, când vom avea rezultatele pe judeţe.

Nimeni nu explică de ce, fiind vorba de mii de elevi şi sute de profesori, se obţin rezultate aşa de diferite. 

În orele următoare vor apărea şi altele rezultate şi vom continua comentariile aici. 

UPDATE

Procentele de promovare pe judeţe în graficul următor:

image

Procentele de promovare sunt mai omogene, comparativ cu alţi ani, cu excepţia saltului între judeţele Ilfov şi Giurgiu, pe de o parte, şi judeţele fruntaşe – Cluj, Bacau – saltul fiind de 65 de puncte procentuale.

S-a întâmplat şi în alţi ani, fără să existe o explicaţie oficială, fără analiza cauzelor şi fără consecinţe în planul procesului de învăţământ.

Situaţia mediilor pe ţară.

image

„Cocoaşa” mediilor celor care au reuşit la examen este aproape de nota 9, ceea ce iarăşi este de neînţeles, şi contrar curbei lui Gauss.

La cei respinşi, „cocoaşa” este la media 4, dovada faptului că elevii nu aveau ce să caute pe ruta pretenţioasă liceală.

Ajungem, vrând nevrînd, la faptul că în 2012, când au intrat la liceu, ruta liceală era singura existentă şi toţi elevii,  aveau sau nu resurse şi aspiraţii pentru aceasta rută, au mers pe ea în lipsa alternativelor pe care să le aleagă.

Notă. Graficele aparţin dnei Dr. Oana Lupu, căreia ii multumesc si pe această cale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite