Prima zi de şcoală: clopoţelul a sunat a proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Început de an şcolar marcat de proteste care vizează sistemul. Atât elevi, cât şi activişti au protestat, ieri, în prima zi de şcoală, în faţa Ministerului Educaţiei faţă de lipsurile din sistem şi împotriva măsurii excluderii elevilor sub 5 de la admiterea la liceu.

Cine nu a putut veni în Capitală la sediul ministerului, a purtat o banderolă neagră. „Modificările nu pot fi făcute fără a fi mai îndelung analizate, problemele sistemului de învăţământ care ar trebui prioritizate sunt altele, iar şcoala profesională n-ar mai trebui făcută ”groapa de gunoi” a învăţământului românesc. Atâta timp cât un cadru didactic care a luat sub 5 la examenul de titularizare este lăsat să profeseze, consider că şi un elev poate fi lăsat să îşi aleagă viitorul. În plus, o problemă mai mare este cum a ajuns acel elev să termine clasa a VIII-a şi să se prezinte la examen?”, a reclamat Andy Varga pentru „Adevărul”. Tânăra nu este la primul său protest. Anul trecut a participat la protestul #foaiagoală creat de Consiliul Naţional al Elevilor, alegând să scrie şase pagini despre sistem, aşa cum îl vede ea, la simularea examenului de bacalaureat. 

În replică, Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei susţine că măsura este binevenită în condiţiile în care numărul copiilor care nu au reuşit să ia 5 la Evaluarea Naţională din ultimii ani şi care, ulterior nu au luat nici Bacalaureatul, este covârşitor de mare. 

Conform datelor centralizate până în prezent la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), „elevii de clasa a VIII-a care au fost repartizaţi la licee cu profiluri teoretice, având media de admitere sub 5, au promovat în proporţie foarte mică examenul naţional de Bacalaureat. Prin urmare, aceşti tineri rămân cu posibilităţi limitate de a intra pe piaţa muncii sau de a îşi continua studiile”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei. În plus, potrivit unui raport recent privind starea învăţământului preuniversitar 2017/2018 publicat de minister, doar jumătate dintr-o generaţie reuşeşte să ia peste media 5 la Evaluarea Naţională. „Măsura (repartizarea elevilor sub 5 la Profesională - n.r.) a fost concepută tocmai pentru a le oferi acestora o şansă în plus de a învăţa o meserie (…)”, se mai specifică în raport. 

Specialiştii în Educaţie susţin însă că poziţia ministerului este o ipocrizie pentru că elevii care au luat sub 5 la Evaluare Naţională sunt strict „produsul” sistemului. „Eu nu văd învăţământul profesional ca fiind unul de perspectivă pe termen lung. Sistemul de învăţământ profesional trebuie să aibă ca principal scop să îi facă pe elevi să autonomi, perfomanţi şi independenţi pe piaţa globală de mâine. Măsura MEN loveşte însă în elevii cei mai vulnerabili: cei din rural, cei săraci, cei cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate”, consideră expertul în politici educaţionale din cadrul Societăţii Academice Române, Constantin-Alexandru Manda.  Experţii în Educaţie consideră că elevii au dreptate să ceară consultare şi că MEN trebuia să susţină cu cifre măsura propusă. „Altfel putem crede, cinic, că decizia înseamnă că trei ani de profesională sunt mai ieftini decât patru ani de liceu tehnologic”, a punctat şi preşedinta Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie, Daniela Vişoianu.

Învăţământul profesional nu este încă clădit şi privit ca o alternativă viabilă pentru elevii care au înclinaţie spre anumite meserii, ci funcţionează doar pentru a-i sili pe copiii pe care îi considerăm inferiori să se îndrepte către această formă de învăţământ   Constantin-Alexandru Manda expert în politici educaţionale 

Ministerul Educaţiei, sub zodia protestelor

Nu doar elevii au protestat ieri, ci şi activişti din cadrul Miliţiei Spirituale, care au simulat o oră la clasă, pe latrine de lemn improvizate şi legaţi cu funii de gât, în faţa sediului Ministerului Educaţiei, pentru a trage un semnal de alarmă privind pericolul la care sunt expuşi elevii la şcoală. Protestatarii au afişat mesajele: „Noul model de latrină – Esenţa statului tip vitrină/ „2.000 de unităţi şcolare cu latrine. Statul român omoară copiii pe vine!” „Începe şcoala. (…) Consiliul Naţional al Elevilor dă dovadă de mai multă responsabilitate decât autorităţile publice, organizând protestul „Doliu pentru educaţie”. La rândul nostru, tragem un semnal de alarmă asupra dezastrului din educaţie, atrăgând atenţia că, pentru copiii înecaţi în fosele septice ale şcolilor, deja este prea târziu”, au transmis protestatarii. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite