INTERVIU Cristina Tunegaru, profesoara proscrisă pentru că a înfruntat sistemul: Profesorii sunt principalii responsabili pentru rezultatele elevilor şi nu invers

Cristina Tunegaru, profesoara de Limba Română din Capitală, care la 29 de ani a devenit celebră pentru că a avut curajul să semnaleze neregulile din sistemul de învăţământ afirmă că profesorii sunt principalii responsabili pentru rezultatele elevilor şi nu invers, aşa cum mulţi dascăli susţin.

Mai mult, tânăra profesoara care a luat nota 10 la Titularizare anul acesta, atrage atenţia că este esenţial ca dascălii să fie evaluaţi, dar şi pregătiţi pentru această meserie. „În prezent, un absolvent de facultate care devine profesor, vine în faţa elevilor fără a şti ce are de făcut. Acest lucru se întâmplă pentru că nu se face o pregătire în prealabil”, explică Cristina Tunegaru, cea care în iarnă a contrazis-o public pe Gabriela Firea, edilul Capitalei, care luase decizia de suspendare a cursurilor din cauza viscolului, solicitându-le profesorilor să nu pună absenţe în acea perioadă.

„Adevărul“: Aţi luat 10 la Titularizare, iar în această vară aţi ales să oferiţi meditaţii gratuite unor copii corigenţi, în loc să faceţi pregătire cu elevi mai buni contra cost. De ce?

Cristina Tunegaru: Repetenţia este o practică medievală, care nu are ce să caute la noi în şcoală. Mi-am dorit să îi ajut pe aceşti copii să depăşească impasul corigenţei pentru că asta e de fapt, doar un impas, şi să nu treacă prin drama repetenţiei. Odată ce ai rămas repetent, treci printr-o traumă, te simţi abandonat de sistem. Or, toţi aceşti copii merită o şansă. Sunt capabili, inteligenţi, doar că au avut ghinionul să nu obţină o medie de trecere din diverse motive. De exemplu, copiii cu care lucrez au rămas corigenţi pentru că nu au reuşit să facă ceea ce le-a cerut dascălul de la clasă, adică să înveţe pe dinafară comentariile unor texte literare. Elevii pe care îi meditez sunt în clasa a V-a şi a VI-a. Au între 11 şi 13 ani. Lucrez cu ei sâmbăta şi duminica, în fiecare weekend. Unul dintre ei, un băieţel de clasa a V-a,  are un vocabular atât de bogat şi este plin de imaginaţie. Problema este că nu are încredere în el. În prima şedinţă, mi-a spus că nu ştie nimic. Un alt elev în clasa a VI-a îmi povestea despre cât de pasionat este de romanele lui Mihail Drumeş şi despre ce trilogii mai vrea să citească. El, un copil corigent, este pasionat de cunoaştere, dar sistemul nu vede asta.

Cum a fost toată experienţa în vederea obţinerii unui post de titular?

A fost foarte greu. De exemplu, anul acesta, în Bucureşti nu a fost scos niciun post  la Limba Română. Am dat examenul de Titularizare de şase ori din 2009. Întotdeauna au fost foarte puţine posturi, însă situaţia se înrăutăţeşte.  Cel mai greu a fost că în fiecare an a trebuit să mă despart de copiii mei şi să o iau de la capăt cu alţii. Visul meu cel mai mare este să formez o generaţie din clasa a V-a până în a VIII-a. Odată am avut posibilitatea de a lucra cu o clasă doi ani la rând. Despărţirea de ei m-a afectat cel mai mult şi cred că şi pe ei i-a durut. Eram foarte apropiaţi. S-a format o legătură cu adevărat specială. Din fericire, anul acesta am reuşit să mă titularizez în Ilfov, la Petrechioaia.

De ce aţi vrut să deveniţi profesoară?

Încă de când eram foarte mică mi-am dorit să lucrez cu oamenii. Nu aveam, însă, o traiectorie clară către educaţie. Eram foarte atrasă de literatură şi de aceea m-am dus la Facultatea de Litere. Atunci, în facultate, m-am hotărât să predau. Pasiunea mi-am descoperit-o doar după ce am început să interacţionez cu copiii. Atunci mi-am dat seama cât de frumoasă este profesia mea.

Cum comentaţi problema lipsei manualelor şi a auxiliarelor din şcoli?

Eu cred că vorbim de o falsă problemă. Nu asta ar trebui să fie preocuparea noastră principală. Profesorii au o programă şcolară, pe care ar trebui să fie capabili să o parcurgă fără manuale. Profesorul de Română, cel puţin, dacă este bun, are nevoie doar de un pix şi o foaie pentru
a-şi desfăşura activitatea la clasă. Pe mine nu mă deranjează dacă lucrez fără manual. Am programa şcolară şi ştiu exact ce trebuie să fac.

Cât despre auxiliare, eu cred că ar trebui interzise de tot. E clar că dacă permiţi auxiliarelor să ajungă în şcoală, părinţii trebuie să investească financiar în educaţia copilului, chiar dacă educaţia este un drept gratuit de care ar trebui să beneficieze toţi copiii din România. Asta garantează echitatea în educaţie. Un copil care provine dintr-un mediu dezavantajat ar trebui să beneficieze de aceleaşi oportunităţi precum un copil care e dintr-o familie mai potentă financiar. Nu e moral să ai auxiliare în şcoli. Avizate, neavizate, nu contează. Important este să ai profesori care să îşi facă treaba.

Dacă aţi fi numită ministrul Educaţiei, care ar fi primele trei lucruri pe care le-aţi face?

E o întrebare foarte dificilă pentru că învăţământul românesc este foarte rezistent la schimbare, deci cred că multe propuneri ar fi respinse din start. Trebuie identificate acele idei care să se poată implementa pe structura existentă. Să se facă din mers. Totuşi, unul dintre lucrurile pe care m-aş focusa ar fi formarea profesorilor.  În prezent, un absolvent de facultate care devine profesor vine în faţa elevilor fără a şti ce are de făcut. Acest lucru se întâmplă pentru că nu se face o pregătire în prealabil.

De asemenea, aş implementa un mecanism de evaluare al profesorilor de la clasă, ceea ce nu se întâmplă în prezent. Profesorul este stăpân absolut peste ceea ce se întâmplă în clasă. El este principalul responsabil pentru rezultatele şcolarilor. De aceea, trebuie să găsim un mijloc pentru a-i evalua activitatea. Nu în ultimul rând, aş schimba sistemul de Titularizare.

Profesorul ar trebui să fie un titular al şcolii, nu al sistemului, în sensul în care şcoala ar trebui să scoată la concurs un anumit număr de posturi pentru care intră în competiţie un anumit număr de profesori, iar cei care iau notele cele mai bune să ocupe posturile. În momentul în care un dascăl nu mai vrea să lucreze la acea şcoală ar trebui să îşi dea demisia, iar postul să rămână vacant pentru alţi profesori. Şcoala ar trebui să aibă posibilitatea reală de a face acest lucru.

Din păcate, în România sunt oameni care ocupă posturi la catedră fără să fi predat vreodată, iar asta pentru că Titularizarea a devenit ca o zonă de confort. Nu este vina dascălilor, ci a sistemului. Acesta este construit în aşa manieră, încât doar titularii ajung să fie pioni importanţi în Educaţie. Pe de altă parte, suplinitorii, care chiar dacă îşi fac treaba bine şi ajung să se apropie de copii, nu au nicio garanţie că anul următor vor preda aceloraşi copii. Este o instabilitate care nu prieşte nici elevilor, nici profesorilor. 

Cine este profesoara Cristina Tunegaru

Profesoara de Limba Română Cristina Tunegaru a intrat în atenţia opiniei publice la începutul acestui an când a „îndrăznit” să posteze pe pagina personală de Facebook un text în care atrăgea atenţia că elevii nu ar trebui să înveţe texte vechi de 150 de ani, ea personal preferând să dea copiilor lecturi mai actuale precum „Micul Prinţ“. Ulterior, dascălul s-a revoltat public când i s-a comunicat că nu-şi poate păstra postul de suplinitor la Şcoala Nr. 95, deşi luase examenul de Titularizare cu 9.67. Îndepărtarea ei de la catedră s-a produs la scurtă vreme după ce a contrazis-o pe Gabriela Firea, edilul Capitalei, în legătură cu o decizie pe care oficialul o luase.

Cristina Tunegaru a luat anul acesta 10 la Titularizare şi ocupă un post de dascăl de Limba Română în satul Petrechioaia din judeţul Ilfov. Actualmente, aceasta îşi pregăteşte doctoratul care are ca temă inechităţile din învăţământul românesc.