CALENDAR EVALUARE NAŢIONALĂ 2015 Noile programe de examen la Limba si literatura română şi la Matematică
0Limba şi literatura română va fi primul examen scris la Evaluarea Naţională de anul viitor care va demara pe 22 iunie 2014 şi se va desfăşura conform metodologiei de anul trecut. Asta a hotărât Ministerul Educaţiei care a publicat în Monitorul Oficial Ordinul privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul 2014-2015.
Concret, la Limba şi literatura română elevii vor trebui să cunoască , obligatoriu, şi speciile literare romanul şi balada, genul dramatic, precum şi propoziţiile subordonate circumstanţiale condiţionale, concesive şi consecutive. La Matematică, întreaga programă de examen este concepută diferit de cea existentă până acum, iar accentul cade pe adaptarea limbajului matematic la situaţii concrete.
Noua programă de examen
Programa la Limba şi literatura română prevede ca elevii trebuie să cunoasca „trăsăturile specifice genului epic, liric şi dramatic în opere literare studiate sau în texte la prima vedere”.
Totodată, şcolarii trebuie să cunoască şi trăsăturile speciilor literare romanul, doina populară, balada populară, pe lângă schiţa, basmul popular, pastelul, fabula si nuvela, care erau trecute şi în programa veche.
În plus faţa de vechea programă de examen, apar şi urmatoarele continuturi, pe care absolvenţii de gimnaziu trebuie să le ştie: „semne de punctuaţie: punctul, virgula, două puncte, ghilimelele, linia de dialog, semnul întrebării, semnul exclamării, cratima, punctul şi virgula, linia de pauză; - semne ortografice: cratima, punctul;„ Amintim că, în ultimii ani, au fost frecvente cerinţele de tipul: "explică rolul virgulei în secvenţa..." / "Explică rolul semnului exclamării în secvenţa..."
Elevilor li se poate cere la examen "redactarea unor texte argumentative (susţinerea preferintelor şi a opiniilor)", se arată în noua programă. [Şi această cerintă este una des întalnită în subiectele ultimilor ani. De exemplu: „Redacteaza o compunere de 150-250 de cuvinte în care să-ţi prezinţi opinia despre semnificaţia mesajului...”.
Programa de examen prevede ca elevii trebuie să cunoască pentru Evaluarea Naţională şi „propoziţia subordonata circumstanţială condiţională, concesiva, consecutivă”, care în programa de examen veche nu era menţionată.
Programa la Evaluarea Naţională 2015 la Limba şi Literatura Română
Noua programa de examen pentru Matematica
Programa de examen la Matematică este concepută total diferit de programa veche. Noua programă are în vedere adaptarea limbajului matematic la situaţii concrete. Este vorba despre o abordare similara celor din testele internaţionale (de genul PISA).
De altfel, subiectele de examen de la Matematică, din ultimii ani, au fost astfel concepute încât limbajul riguros matematic a fost pe alocuri înlocuit cu situaţii pe care elevii le pot întâlni în viaţa de zi cu zi. În 2014, de exemplu, una dintre cerinţe a fost: "Arătaţi ca lungimea conturului covorului este...", în loc de "calculaţi perimetrul".
Programa la Evaluarea Naţională 2015 la Matematică
Calendar Evaluarea Naţională 2015
13 iunie 2015 - Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
15-17 iunie 2015 - Înscrierea la Evaluarea Naţională
22 iunie 2015 - Limba şi literatura română - proba scrisă
23 iunie 2015 - Limba şi literatura maternă - proba scrisă
24 iunie 2015 - Matematică - proba scrisă
26 iunie 2015 - Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00)
26 iunie 2015 - Depunerea contestaţiilor (între orele 16.00 - 20.00)
27 - 29 iunie 2015 - Rezolvarea contestaţiilor
30 iunie 2015 - Afişarea rezultatelor finale după contestaţii
Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
ADMITERE LICEU 2015 Calendarul şi condiţiile de admitere la liceu pentru anul viitor
Calendarul examenelor pentru Capacitate 2015 a fost publicat, vineri, de Ministerul Educaţiei. Elevii care anul viitor vor termina cursurile şcolilor gimnaziale vor intra la liceu pe baza notelor obţinute la Evaluarea Naţională şi a mediei generale din clasele V-VIII, tot printr-o repartizare computerizată care se va desfăşura pe 14 iulie 2015.