Amalia, vicecampioana la karate pasionată de pictură
0Dacă s-ar prezenta mâine la un interviu de angajare, cea mai mare provocare a Amaliei Ifrosă nu ar fi să-şi stăpânească emoţiile, ci să reuşească să-şi îndese, în două pagini de CV, toate reuşitele obţinute până acum.
Amalia Ifrosă nu are experienţa mai multor job-uri – este, totuşi, o elevă de doar 16 ani –, dar munca ei şi-a lăsat amprenta în nenumărate diplome, premii şi trofee. Pentru ce? Amalia e talentată la pictură şi, de câţiva ani, se perfecţionează şi în desen grafic. De şapte ani, săptămână de săptămână, merge la antrenamente la karate kyokushin, sport la care este vicecampioană balcanică. Învaţă intensiv matematica şi informatica la Colegiul Naţional „Ion Maiorescu“ din Giurgiu şi, cel mai important, îi şi place.
De la joacă, la muncă serioasă
După ce s-a plictisit de mâzgălit pereţii din dormitorul părinţilor ei cu floricele, fluturaşi şi îngeraşi, Amalia a luat creta colorată şi a coborât desenatul în stradă, pe asfalt. Doar aşa se cuminţea, împânzind pământul cu desene şi foile cu picturi imaginate de un copil de 5 ani, pentru că, în rest, „nu stăteam deloc locului“, povesteşte Amalia.
Într-o zi oarecare, a întâlnit alţi copii care desenau pe asfalt, mult mai talentaţi decât ea, şi tot ce şi-a dorit a fost să coloreze la fel de bine ca ei. „Eram în parc cu mama şi am văzut nişte copii de la Palatul Copiilor care participau la un concurs de desen pe asfalt. Când am văzut cât de frumos desenau ei comparativ cu mine şi cât de expresive erau lucrările lor, am rugat-o pe mama să mă ducă imediat la cursurile de la Palatul Copiilor“, spune Amalia despre prima ei iniţiativă temeinică. Mama ei a ascultat-o.
Amalia a devenit repede printre cei mai conştiincioşi cursanţi, iar asta se vedea pe mâinile ei mereu pătate cu tempera. Treptat, pictura a devenit pentru ea o muncă serioasă, făcută cu drag. Au urmat primele concursuri şi primele premii câştigate. „Eram în clasa a V-a când am participat la un concurs de desen «Cum vedem noi prietenia?» şi m-am simţit fericită până-n măduva oaselor că am luat premiul III!“, spune emoţionată Amalia. Pe urmă, a început să picteze icoane pe sticlă, pe lemn, de asemenea lăudate şi premiate la diverse concursuri. Cel mai mult a impresionat-o, recent, profesoara ei de desen de la Şcoala Populară de Arte care nu s-a îndurat încă să trimită la un concurs o icoană pictată pe lemn de ea, de teamă că o vor opri, fiindcă e prea frumoasă...
Motivată de critici, nu de premii
Premiile n-au copleşit-o, dimpotrivă. Amalia a fost mereu atentă la criticile profesorilor săi pentru că, spune ea, ele au ambiţionat-o mai tare. Au ajutat-o să evolueze. Par a fi vorbele unui om mare, dar vin, de fapt, de la un copil care a crescut mai iute. Poate pictura i-a dezvoltat imaginaţia, dar orele petrecute în sălile de antrenament de la karate, de care s-a apucat ca să se apere de un coleg mai bătăuş, au făcut-o să înţeleagă ce înseamnă să cazi, să pierzi şi, mai ales, cât de important e să continui cu fruntea sus.
Şi, totuşi, cum se îmbină pictura cu floricele cu karatele? Ei bine, Amalia e, se pare, un suflet romantic într-un costum alb, cu centura neagră în brâu. „Sportul m-a învăţat să lupt pentru ceea ce-mi doresc, să nu mă dau bătută şi să învăţ din greşeli. Mereu am spus că şi karatele, şi arta sunt părţi din mine“, spune artista ale cărei lucrări sunt inspirate foarte mult din natură. Îi plac pictorii italieni, mai ales cei din perioada Renaşterii, iar dintre cei români, îi admiră pe Dan Scurtu şi pe Anca Bulgaru.
Amalia este pentru a doua oară bursieră stART, prin programul Şcoala de Valori, sprijinit de Provident, care i-au oferit experienţe memorabile. „Cu ajutorul primei burse am reuşit să particip la un concurs naţional de icoane la care am obţinut premiul I, dar şi la un concurs legat de alimentaţia sănătoasă. În plus, mi-am achiziţionat un şevalet pe care mi-l doream foarte mult, pensule de mai bună calitate şi, în general, materiale pentru pictură care m-au ajutat să-mi îmbunătăţesc desenele“, explică fata care nu vrea să-şi abandoneze pasiunea pe viitor. O transformă doar.
La întrebarea „Unde te vezi peste cinci ani?“, Amalia răspunde, stăpână pe ea, că va fi studentă la Facultatea de Arhitectură. „Visez ca, apoi, după ce termin facultatea, să devin designer de interior, să amenajez cât mai multe case şi restaurante. Vreau să pot intra în ele şi să spun «Ce bine arată!»“, glumeşte Amalia, dar planul ei e unul cât se poate de serios.
Conţinut oferit cu sprijinul Provident Financial Romania.