Walter Tosto acuză interesele imobiliare de pe platforma IMGB: Cerem intervenţia Guvernului. Daunele vor fi uriaşe
0Walter Tosto, una dintre companiile care încă funcţionează pe platforma IMGB şi după vânzarea celei mai mari părţi a terenului, cere de urgenţă interveţia Guvernului, acuzând interesele imobiliare care vor fi dezvoltate pe acest teren şi care vor aduce mari daune industriei.
Redăm integral scrisoarea deschisă adresată Guvernului, semnată de Lucian Rusu, directorul general al Walter Tosto:
În anul 2012, grupul Tosto a preluat la Bucureşti societatea FECNE (Fabrica de Echipamente
pentru Centrale Nuclearo Electrice), astăzi Walter Tosto WTB, situată pe platforma industrială
IMGB (Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti).
”Când a fost achiziţionată, societatea, nu mai funcţiona. Cu toate acestea, putând conta pe o infrastructură cu potenţial enorm şi cu legături rutiere ideale pentru o industrie care are nevoie de logistică pentru tranzit excepţional, cum ar fi soseaua DN4, care conectează Bucureşti de Olteniţa, proiectată pentru transportul marilor produse industriale din zona IMGB catre malurile Dunării, ne-am dat seama că avea un mare potenţial de creştere”, afirmă dl Lucian Rusu. „Am investit aproximativ 30 milioane de euro pentru modernizarea fabricii FECNE cu restructurarea uzinelor, a birourilor şi a utilajelor, cu un know-how tehnologic italian, organizând cursuri de înaltă specializare la faţa locului pentru operatorii mecanici şi tehnici”, a adăugat el.
Principalele declaraţii ale directorului general al Walter Tosto:
- În câţiva ani, FECNE s-a poziţionat pe piaţă ca producator de primă linie internaţională - calificându-se în sectorul specific în care furnizeaza pentru mari companii din domeniul petrolier, chimie, petrochimie, nuclear - şi au fost angajaţi, doar la sediul nostru din Bucureşti, peste 250 salariaţi, inclusiv operatori calificaţi, tehnicieni şi ingineri, precum şi personal administrativ. Recent, Grupul Tosto a investit în România pentru a construi o nouă fabrică în Olteniţa, pe malul fluviului Dunărea.
- Aceasta este o extensie a fabricii din Bucureşti şi este folosită pentru a asambla echipamente de dimensiuni foarte mari – chiar şi peste 900 de tone.
- Rezultatul acestor investiţii este acela că am construit, în favoarea pieţei din România şi a colectivităţii române, o societate independentă, care produce PIB pe piaţa locală şi care creşte de la an la an (cifra de afaceri din 2019 a depăşit 25 de milioane de euro şi se estimează ca va depăşi 30 de milioane pe anul 2020) şi garantează locuri de muncă pentru muncitorii români, aducand o gura de oxigen industriei romanesti.
- Înainte de anii ’90, pe platforma IMGB lucrau mai multe societăţi (FECNE, General Turbo, Upetrolam, Romenergo Mecanic, Forja si Turnatoria IMGB), în acea zonă fiind 13.000 angajaţi.
- În acel moment, toate aceste fabrici lucrau în mod interdependent, realizând produse integrate cum ar fi turbine, echipamente pentru industria energetică, nucleară, chimică şi petrochimică, precum şi pentru industria navală.
- În anul 1998, societatea IMGB s-a privatizat fiind preluată de societatea norvegiană Kverner, achitând statului un preţ foarte mic. În anul 2006, Doosan a cuparat Turnatoria si Fonta IMGB care au investit şi ei în modernizarea şi automatizarea utilajelor şi a instalaţiilor, putând conta pe o suprafaţă totală de peste 50 hectare.
- În anii următori, fabrica a obţinut performanţe ridicate de producţie. În ciuda acestui lucru, din păcate, Grupul Sud-Coreean a decis să închidă fabrica din Bucureşti care, conform presei, a fost vândută către SIF Banat Crişana, fiind destinată sectorului imobiliar, pentru construirea de clădiri pentru locuinţe şi clădiri comerciale.
- Dacă această schimbare de utilizare s-ar materializa, problema ar fi alarmantă pentru cea mai mare parte a economiei ţării care se bazează pe producţia industrială şi care garantează României un nivel semnificativ de exporturi.
- Construirea unor complexe neindustriale în zona IMGB, înfiinţată încă din 1960 cu toate infrastructurile necesare operaţiunilor comerciale, ar anula toate investiţiile pe care diverse fabrici din sectorul mecanic le-au făcut în trecut, cu consecinţe grave pentru viitorul zonei.
- O astfel de speculaţie imobiliară într-o zonă industrială ar provoca ingreunarea activitatii companiilor producătoare si ar fi forţate să închidă sau să mute producţia în altă parte.
- Companiile prezente pe platforma consideră acest demers un dezastru care nu poate fi realizat în această zonă, deoarece pentru aceste proiecte imobiliare s-ar putea gasi, cu siguranţă, o locaţie mai potrivită în alte zone urbane.
- Pe de altă parte, fosta fabrică IMGB-Doosan, cu noile sale dimensiuni şi capacităţi, ar putea să atragă investitori industriali locali sau străini pentru a relansa activitatea de producţie şi pentru a angaja mai mulţi muncitori de la fabrică rămaşi, de la o zi la altă, fără un loc de muncă.
- De asemenea, toate acestea s-ar întâmpla tocmai în perioada în care Centrala Nucleară de la Cernavodă, care decide să construiască două noi unităţi, ar avea nevoie mai mult de partenerii industriali români, ale căror companii ar putea da un impuls puternic creşterii economice locale.
- În opinia mea, România are toate capacităţile pentru a putea deveni o mare putere industrială în următorii ani, dar pentru a se asigura că acest lucru se întâmplă este necesar ca să îşi păstreze producţia, la fel cum s-a întâmplat în Coreea şi Turcia.
- Coreea, în trecut o ţară săracă fără resurse naturale, a cărei economie se baza până în anii 1980 în special pe agricultură, a implementat o politică economică strictă, concentrându-se pe tehnologie şi industrie. Consecinţa a fost o creştere semnificativă fiind un lider mondial în mai multe sectoare.
- Chiar şi Turcia, în ciuda unui trecut tumultuos de lovituri de stat care a dus ţara la sărăcie, a reuşit să repornească industria, devenind o mare putere în sectorul energetic.
- Prin urmare, Guvernul trebuie să înţeleagă importanţa industriei ca forţă motrice a exporturilor şi să intervină pentru a o proteja şi a o încuraja, cu măsuri fiscale adecvate pentru a face ca platforma să devină un parc industrial protejat.
- Pentru toate cele de mai sus, consider că problema este de interes naţional şi, prin urmare, avem încredere într-o intervenţie a Guvernului român menită să prevină această speculaţie imobiliară dăunătoare.
- Grupul Tosto este dispus să deschidă un dialog cu autorităţile pentru a discuta despre eventuale propuneri care ar evita ca destinaţia platformei industriale IMGB să fie modificată, cauzând daune vocaţiei sale industriale, cu consecinţe grave asupra producţiei şi a ocupării forţei de muncă naţionale.