Teodorovici a dat ordin ca Finanţele să nu se mai împrumute de la bănci: Avem suficienţi bani pentru minimum şase luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Eugen Teodorovici a declarat marţi că a dat dispoziţie ca Ministerul Finanţelor Publice să nu se împrumute în piaţă, el subliniind că are toate sumele necesare în trezorerie pentru finanţare pe minimum şase luni.

„Apropo de împrumut, ieri eu am dat dispoziţie şi am spus: nu ne împrumutăm în piaţă. Că tot am auzit aici «ruşinea nu ştiu care». Nu, încă o dată: Ministerul de Finanţe are sume suficiente pentru a se finanţa. Ştiţi foarte bine - avem sumele necesare în trezorerie pentru a ne finanţa, (...) pentru foarte mult timp, minim şase luni de zile”, a afirmat Teodorovici, la Parlament, potrivit Agerpres.

El a adăugat că Ministerul de Finanţe nu poate să cumpere la un preţ „mai sus” decât este necesar. „Doi la mână: nu putem să cumpărăm la un preţ pe care cineva în piaţă încearcă să îl ducă mai sus decât este necesar sau decât ar trebui să fie. Şi atunci decizia Ministerului de Finanţe este aceea de a nu se împrumuta şi aceasta a fost decizia de ieri”, a precizat Teodorovici.

Întrebat dacă oferta băncilor reprezintă o reacţie la OUG 114, el a spus: „Nu ştiu, trebuie să avem o discuţie şi cu Asociaţia Română a Băncilor pentru a vedea. Eu am încercat să avem această discuţie în trei actori: Banca Naţională, Ministerul de Finanţe şi Asociaţia Română a Băncilor. Nu s-a dat curs dintr-o parte şi am spus că era corect să discutăm la aceeaşi masă. Totuşi, Banca Centrală a solicitat o discuţie în CNSM, în 4 februarie, înţeleg că este de interes acest subiect şi atunci corect este să avem o discuţie cu cărţile pe masă şi cu toţi actorii implicaţi”.

Luni, Ministerul Finanţelor Publice a respins toate ofertele băncilor primite în cadrul licitaţiei pentru o emisiune de obligaţiuni de stat pe 152 de luni, prin care intenţiona să atragă 400 de milioane de lei. Aceasta a fost a şaptea oară în acest an în care Ministerul Finanţelor nu ia niciun leu sau nu reuşeşte să atragă toată suma căutată de la bănci.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite