Se taie salariile bugetarilor? Anul trecut s-au plătit 110 miliarde de lei. Premierul cere reducerea cheltuielilor de personal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bani numara salarii pensii bani putini

Salariile celor puţin peste 1,2 milioane de bugetari au costat anul trecut nu mai puţin de 110 miliarde de lei, potrivit afirmaţiilor făcute luni de premierul Florin Cîţu, care a subliniat că miniţtrii trebuie să vină cu un plan de reducere a acestor cheltuieli.

 “Este momentul ca în sectorul public oamenii să îşi facă treaba pentru care au fost angajaţi, să şi-o facă bine. Nu trebuie să ne uităm la o singură instituţie, să ne uităm la toate pentru a preveni în viitor. Pe mine mă interesează, sunt foarte mulţi bani care se duc, spre exemplu, în sectorul sănătate, 65 de miliarde aproape, anul trecut, trebuie să vedem aceşti bani cum au fost cheltuiţi şi dacă au fost cheltuiţi eficient, dar nu e vorba despre sănătate. Toate sectoarele. În sectorul public se duc foarte mulţi bani, numai pe cheltuieli de personal sunt aproape 110 miliarde anul trecut, să vedem dacă aceşti bani se duc şi pe performanţă”, a explicat Florin Cîţu.

El a afirmat că este mai greu să fie tăiate cheltuielile, dar că acest lucru trebuie să se întâmple.


Miniştrii să vină cu un plan de reducere de cheltuieli pentru acest buget. Le-am cerut acest lucru. Dacă nu vin, vor fi reduse limitele şi vom forţa această reformă prin buget. (...)

E mai complicat să reduci cheltuielile, e mai uşor să le creşti şi până intri într-un minister nou există o anumită rezistenţă la a face reforme. Dar acesta este mandatul acestui Guvern, la a face reforme. 2020 a fost anul în care am stabilizat economia, avem deja a patra lună în care rata şomajului scade, veţi vedea veşti foarte bune despre creşterea economică pentru anul trecut şi anul 2021 este anul reformelor, se leagă cu 2022 veţi vedea bugetul anul acesta, vom prezenta 2021, dar pentru Comisie trebuie să prezentăm şi 2022.

Trebuie să fim un Guvern credibil dacă nu vrem să avem probleme şi credibilitatea vine de la măsuri reale de a reduce cheltuielile, dar a reduce cheltuielile pentru a face statul mai eficient”, a mai declarat Florin Cîţu.

Ultimele date oficiale publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor arată că, în luna decembrie, numărul total al bugetarilor a fost de 1.249.624 persoane (conform tabelului de mai jos).

Raportat la suma anunţată de premier, de 110 miliarde de lei pe tot anul trecut, înseamnă o medie a veniturilor de 88.000 de lei/an pentru fiecare bugetar, respectiv 7.335 lei lunar pentru fiecare angajat.
 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite