PSD vrea să interzică înstrăinarea participaţiilor statului, timp de doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deşi controversată, dubla listare a companiilor de stat, ar aduce un plus de vizibilitate şi credibilitate României

Mai mulţi parlamentari PSD au depus un proiect de lege prin care se impune interdicţia de a înstrăina orice participaţie a statului român deţinută în prezent, pentru protejarea intereselor naţionale în economie, timp de doi ani, din cauza efectelor pandemiei de coronavirus.

 „Aceste interese sunt reprezentate, între altele, de participaţiile pe care statul le deţine la companiile şi societăţile naţionale, la bancă şi la diverse alte societăţi. Toate acestea sunt entităţi economice pe care statul deţine acţiuni, ca acţionar unic sau în diverse cote de participare. Declararea stării de urgenţă (...) a modificat substanţial regulile după care funcţionează economia românească, atât în plan intern, cât şi în plan internaţional. În esenţă, valoarea participaţiilor fluctuează într-un ritm şi în direcţii greu cle anticipat, ceea ce poate duce la pierderi importante pentru acele companii şi societăţi la care statul român deţine participaţii”, arată autorii proiectului.

Potrivit lor, în mod evident, efectele negative în plan economic determinate de starea de urgenţă şi de criza COVID-19 se vor prelungi pe o perioadă mai lungă decât cea raportată strict la durata sării de urgenţă. „De aceea, este necesar ca măsura interdicţiei să opereze pentru o perioadă mai îndelungată, de siguranţă. Bineînţeles, în măsura în care se apreciază că efectele negative au încetat, ori că înstrăinarea participaţiilor statului ar fi benefică protecţiei intereselor naţionale în economie, tot printr-un act normativ cu putere de lege perioada interdicţiei ar putea fi scurtată. În mod corespunzător, aceasta poate fi şi prelungită”, subliniază autorii proiectului.

Aşadar, proiectul de lege prevede că „se suspendă, pentru o perioadă de doi ani, orice operaţiuni privind înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la societăţile la care statul are calitatea de acţionar, începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi”.

Această perioadă de doi ani va permite şi măsuri prin care statul să-şi reevalueze portofoliul de participaţii, să efectueze investiţii şi să-şi eficientizeze prezenţa în acţionariatul operatorilor economici care funcţionează în sectoarele de interes economic strategic.

Proiectul mai arată că statul trebuie să aibă posibilitatea de a dobândi, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, participaţii la o serie de societăţi din domenii de importanţă strategică, corespunzător perioadei de criză.

Astfel, proiectul stabileşte că, în condiţiile legii, statul român poate dobândi, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, participaţii la societăţile care desfăşoară activităţi economice în domeniile: 

a) producţia şi comercializarea de medicamente, dispozitive medicale, seruri şi vaccinuri, servicii medicale şi paramedicale; 

b) industria alimentară, agricultură, silvicultură, exploatarea forestieră; 

c) producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea de energie electrică şi energie termică; 

d) explorarea, exploatarea, extracţia, producţia şi prelucrarea resurselor minerale; 

e) transportul, construcţia şi administrarea de infrastructură rutieră, feroviară, navală şi aeriană; 

f) captarea, tratarea şi distribuţia apei potabile şi a apei pentru irigaţii; 

g) poştă, comunicaţii şi tehnologia informaţiei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite