Nicolescu: Explorarea gazelor din Marea Neagră, printre puţinele proiecte de succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de explorare a gazelor din Marea Neagră de către companiile petroliere OMV Petrom şi Exxon, reprezintă unul dintre puţinele proiecte de succes, în contextul prăbuşirii pieţei petrolului din ultimii doi ani, a afirmat, luni, Răzvan Nicolescu, expert pe probleme energetice în cadrul Deloitte şi fost ministru al Energiei.

Potrivit Deloitte, proiectul de explorare a beneficiat de o finanţare de peste un miliard de euro anul trecut, însă nu se ştie dacă gazul descoperit în Marea Neagră poate fi exploatat, a declarat Nicolescu în timpul unui eveniment pe teme energetice.

Totodată, acesta a subliniat că este nevoie de o gândire strategică pentru ca aceste gaze să poată fi valorificate, notează Agerpres.

Semnarea acordului dintre Transgaz şi companiile OMV Petrom şi Exxon în 2014, pentru construirea unei conducte prin intermediul căreia să fie posibilă transferarea gazului din Marea Neagră pe teritoriul României, a reprezentat doar primul pas, potrivit lui Nicolescu.

„Al doilea pas reprezintă transparentizarea pieţei gazelor: din 2014 am introdus obligativitatea ca producătorii de gaze să tranzacţioneze pe bursă anumite cantităţi”, a completat fostul ministru al Energiei.

Nicolescu este de părere că al treilea pas în direcţia valorificării gazelor din Marea Neagră îl reprezintă revitalizarea consumului intern de gaze naturale. „Un alt potenţial proiect este un parteneriat cu Rompetrol pentru realizarea unei centrale în cogenerare la Petromidia sau revitalizarea petrochimiei din cadrul acestei rafinării”, a adăugat reprezentantul Deloitte.

OMV Petrom şi ExxonMobil au finanţat proiectul de foraj în perimetrul Neptun din Marea Neagră cu circa 1,5 miliarde de euro şi l-au finalizat cu succes, a declarat, joi, Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom.

Conform acestuia, OMV Petrom a contribuit cu jumătate din suma investită în proiect. Totodată, Selischi a declarat că proiectul nu este influenţat în niciun fel de prăbuşirea cotaţiilor petrolului, deoarece este vorba doar de acumulări de gaze.

OMV Petrom îşi propune să continue execuţia proiectului, începând cu 2018, dacă se va dovedi viabilitatea comercială, a adăugat membrul Directoratului OMV Petrom.

Perimetrul Neptun ar putea conţine între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze, conform estimărilor recente.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite