Mediul de afaceri, despre creşterea pensiilor: S-a făcut în contextul alegerilor locale şi parlamentare
0Mediul de afaceri este profund îngrijorat de lipsa de sustenabilitate a creşterii cheltuielilor publice pentru pensii sau pentru alte categorii de cheltuieli care nu au asigurată o sursă de finanţare, se menţionează într-un comunicat remis luni de Coaliţia pentru Dezvoltarea României.
În context, Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) solicită Guvernului să acţioneze cu prudenţă în cheltuirea finanţelor publice.
"Coaliţia pentru Dezvoltarea României lansează un apel la responsabilitate către Guvernul şi Parlamentul României în gestionarea provocărilor în creştere generate de criza sanitară şi economică pe care ţara noastră o traversează şi semnalează că sănătatea economică a României depinde de prudenţa şi eficienţa în cheltuirea banilor publici şi de o politică bugetară care să prioritizeze investiţiile cu efect multiplicator în economie", potrivit comunicatului CDR.
Confederaţia patronală atenţionează Guvernul cu privire la varianta creşterii cheltuielilor publice, în special în contextul apropierii alegerilor locale şi parlamentare.
"CDR reiterează aceste principii în contextul apropiatelor alegeri locale şi parlamentare, pentru a atrage agenţia asupra riscului de adâncire a deficitului bugetar prin măsuri populiste, luate din raţiuni electorale. În condiţiile încetinirii economice globale şi contracţiei economiei interne previzibile încă din prima jumătate a acestui an, mediul de afaceri este profund îngrijorat de lipsa de sustenabilitate a creşterii cheltuielilor pentru pensii sau pentru alte categorii de cheltuieli care nu au asigurată o sursă de finanţare", se precizează în comunicatul CDR.
De asemenea, confederaţia patronală subliniază necesitatea urgentă a optimizării numărului de angajaţi din cadrul administraţiei publice.
"În acelaşi timp, CDR reiterează urgenţa reformelor care vor rezulta în eficientizarea cheltuielilor bugetare, inclusiv reforma administraţiei publice, în sensul eficientizării serviciilor publice, optimizării numărului de angajaţi şi profesionalizării funcţionarilor", se precizează în comunicatul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.
Coaliţia pentru Dezvoltarea României este o iniţiativă privată construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi şi reuneşte organizaţii precum Camera Americană de Comerţ în România, Camera Franceză de Comerţ în România, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România, Camera de Comerţ şi Industrie Română-Germană, Romanian Business Leaders, Consiliul Investitorilor Străini, Confederaţia Patronală Concordia şi Consiliul Naţional al Ţntreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.
Companiile reprezentate de cele 25 de organizaţii de afaceri membre CDR angajează peste un milion de oameni şi generează aproximativ 50% din PIB.
Potrivit rectificării bugetare, publicate în 19 august în Monitorul Oficial, punctul de pensie se majorează cu 14% de la 1 septembrie, la 1.442 de lei.