Investiţiile străine au crescut în ianuarie cu 8%, la 244 milioane euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Datele BNR arată o primă creştere a investiţiilor în anul 2012, prima de la izbucnirea crizei  FOTO Adevărul
Datele BNR arată o primă creştere a investiţiilor în anul 2012, prima de la izbucnirea crizei  FOTO Adevărul

Investiţiile străine directe au totalizat în prima lună a anului 244 milioane euro, în creştere cu 8% faţă de ianuarie 2013, după ce anul trecut au ajuns la nivelul de 2,71 miliarde euro, maximul ultimilor patru ani, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 119 milioane euro, iar creditele intragrup 125 milioane euro, potrivit informaţiilor transmise luni de banca centrală.

Anul trecut, investiţiile străine directe au crescut cu 26,8% comparativ cu anul anterior, atingând vârful ultimilor patru ani, după ce 2012 s-a consemnat prima apreciere de la începutul crizei.

În noiembrie 2013, România a atras cel mai ridicat nivel al investiţiilor de anul trecut, respectiv 578 de milioane de euro, cu 85% mai mult decât în luna anterioară, minimele înregistrându-se în martie (48 milioane euro) şi mai (92 milioane euro).

În anul 2008 a fost consemnată cea mai mare valoare a investiţiilor, de 9,496 miliarde de euro. 

Mai puteţi citi:

Investiţiile străine directe au ajuns anul trecut la 2,71 miliarde de euro, maximul ultimilor patru ani

Investiţiile străine directe au totalizat anul trecut 2,71 miliarde euro, în creştere cu 26,8% faţă de 2012, ajungând la maximul ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a consemnat prima apreciere de la începutul crizei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Severinul atractiv pentru investiţiile străine

Severinul se bate cu municipiul Cluj Napoca pe o investiţie americană a firmei Parker, care doreşte să deschidă în România o fabrică de cilindrii hidraulici.  De Severin se interesează şi germanii de la Württemberg, dar şi austriecii.

Investiţiile străine în primele 11 luni din 2013 au totalizat mai puţin de 2,4 miliarde de euro, un sfert faţă de maximul istoric din anul 2008

Investiţiile străine directe au totalizat aproape 2,4 miliarde de euro în primele 11 luni ale anului trecut, în creştere cu 22,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).

Guvernul a transferat Minvest Roşia Montană de la Dan Şova din nou la Ministerul Economie, condus de Andrei Gerea

Compania Minvest Roşia Montană, înfiinţată de Guvern pentru a se ocupa exclusiv de proiectul Roşia Montană, a fost transferată de la ministrul delegat pentru Investiţii, Dan Şova, la Ministerul Economiei, condus de Andrei Şova, considerându-se că Şova  „şi-a încheiat misiunea“ prin redactarea unei legi pe această temă.

Mediul de afaceri, sedus şi maltratat de premierul Ponta: Codul insolvenţei şi intromisiunea în Justiţie

Bunăstarea populaţiei nu este posibilă fără creştere economică, care este dependentă şi potenţată de un mediu de afaceri nesupus abuzurilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite