INS: Consumul de electricitate a scăzut cu 4,1% în primele două luni ale anului, dar exporturile au crescut cu 90%. Sectorul termo este aproape de colaps

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Termocentralele şi mineritul sunt un punct fierbinte în negocierile Guvernului cu FMI
Termocentralele şi mineritul sunt un punct fierbinte în negocierile Guvernului cu FMI

Consumul final de electricitate a scăzut cu 4,1% în primele două luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 8,3 TWh, în principal din cauza scăderii consumului din economie, însă producţia a urcat, stimulată de exporturile de energie, potrivit datelor furnizate de către Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, consumul total de energie s-a situat la 8,38 TWh, însă producţia totală a ajuns la 11,38 TWh. Deşi iluminatul public a crescut cu 20,5%, iar consumul populaţiei a urcat cu 5,3%, consumul din economie a scăzut cu 7,4%, până la 6,13 TWh.

Concomitent, deşi producţia a urcat cu 3,2% faţă de primele două luni ale anului 2014, acest lucru a fost determinat de creşterea exporturilor, care s-au situat la 1,6 TWh, în urcare cu 90% faţă de perioada corespunzătoare de anul trecut.

De asemenea, deşi producţia a urcat, acest lucru nu înseamnă că distribuirea este uniformă şi că toţi producătorii o duc la fel de bine. Producţia din hidrocentrale a urcat cu 3,4%, până la 3,1 TWh. 

În schimb, producţia în termocentrale a scăzut cu 15,7%, până la 4,87 TWh. Cele mai mari două companii din domeniu, respectiv Complexul Energetic Oltenia şi Complexul Energetic Hunedoara au fost una dintre cauzele pentru care Guvernul nu s-a înteles cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) la vizita din luna februarie. FMI cere restructurări masive, dar cărbunele este o resursă vitală pentru România, asigurând independenţa energetică a ţării noastre, care altfel ar trebui să importe energie dacă renunţă la folosirea cărbunelui.

Pe de altă parte, jucătorii din domeniul energiei regenerabile şi-au crescut producţia: fermele eoliene au înregistrat o creştere cu 48,3%, până la 1,2 TWh, iar centralele fotovoltaice au înregistrat o triplare a producţiei, de la 42 de milioane de kWh, până la 135 de milioane de kWh (0,13 TWh) în primele două luni ale anului.

În privinţa gazelor naturale, importurile din primele două luni de zile s-au situat la doar 52.900 tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 77,5%. În primele două luni, importurile de gaze au acontat doar 3,53% din consum.

Scăderea se observă şi la importurile de ţiţei, care s-au situat la 1,063 milioane tep, în scădere cu 9,3%.

În schimb, importul de produse petroliere a urcat cu 37,8%, până la 265.200 tep. De asemenea, şi importul de cărbune a crescut, acesta situându-se la 113.300 tep, în urcare cu 64,2%. Producţia naţională a urcat în cazul cărbunelui şi gazelor naturale, cu plusuri de 5,6%, respectiv 0,7%, însă extracţia de ţiţei a înregistrat un minus de 1,6% faţă de lunile ianuarie-februarie din 2014, din cauza declinului natural al zăcămintelor.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite