Harta Angajărilor. Două din trei firme vor îngheţa locurile de muncă în ultimul trimestru. Transilvania va avea cele mai multe posturi noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcurile tenhologice din Transilvania ridică necesarul de forţă de muncă la cele mai înalte cote
Parcurile tenhologice din Transilvania ridică necesarul de forţă de muncă la cele mai înalte cote

Încrederea angajatorilor români privind crearea de noi locuri de muncă a scăzut în ultimele trei luni ale acestui an, faţă de trimestrul al treilea, iar 66% dintre reprezentanţii companiilor nu anticipează nicio schimbare în ceea ce priveşte numărul de angajaţi, potrivit unui studiu al companiei de resurse umane Manpower, privind perspectivele angajării de forţă de muncă, publicat marţi.

Cea mai mare nevoie de personal suplimentar este înregistrată de către firmele din Transilvania şi zona Capitalei.

Precauţii în an electoral

Doar 19% dintre cei 627 de angajatori intervievaţi din România prevăd creşteri ale numărului total de angajaţi, 13% prevăd reduceri, iar 66% nu anticipează nicio schimbare.

„Este mai degrabă posibil ca proximele alegeri parlamentare, care ar putea, aşa cum s-a mai întâmplat, să ducă şi la schimbări de politici, să inducă o abordare mai precaută, de expectativă“, a declarat directorul de marketing al Manpower pentru Europa, Corina Gonteanu.

Plusuri şi minusuri pe hartă

Pe regiuni, cele mai mari intenţii de angajare pentru trimestrul al patrulea sunt ale companiilor din regiunea Centru (+18%), regiune care include şase judeţe din sudul şi estul Transilvaniei (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu) şi Bucureşti-Ilfov (+17%).

În schimb, în regiunea Sud-Est (care include şase judeţe: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea), cu un nivel mediu de dezvoltare în rândul celor opt regiuni din România, sunt cele mai slabe perspective de angajare la finalul acestui an, cu nivel al previziunilor nete de -5%.

„Intenţiile de angajare slăbesc faţă de cele enunţate în trimestrul III din 2016 în şase din cele opt regiuni. Declinul cel mai notabil, de 19 puncte procentuale, este raportat în regiunea Sud, în timp ce previziunile din regiunea Sud-Vest şi Sud-Est sunt cu 12, respectiv 11 puncte procentuale mai slabe decât în trimestrul trecut“, se precizează în studiu.

În ce domenii e nevoie de oameni

Pe sectoare, cele mai mari angajări sunt anunţate, pentru perioada octombrie-decembrie, în industrie.
„Cea mai puternică piaţă a muncii se anticipează în sectorul industriei prelucrătoare, unde angajatorii raportează o previziune netă de angajare robustă, de +32%.

O creştere solidă în numărul de angajaţi se preconizează şi în sectorul Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, cu o previziune de +25%, în timp ce angajatorii din sectorul Hoteluri şi restaurante prognozează la rândul lor un ritm constant de angajare, raportând o previziune de +13%“, remarcă autorii studiului.

De asemenea, intenţii ridicate de angajare sunt în comerţ (+22%), hoteluri şi restaurante (+13%) şi administraţie publică (+20%).

În schimb, în sectoarele Energie electrică, apă, gaz şi Construcţii sunt de aşteptat reduceri ale numărului total de angajaţi, mai arată studiul.

Ultimele date statistice arată că numărul de şomeri din România a ajuns în iulie la 546.291, iar rata şomajului a fost de 6,1%, aproape de nivelul minim de după 2008, atins în luna iunie.

angajari T4
Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite