Guvernul menţine în Master Planul de Transport propunerea de reducere cu până la 40% a reţelei feroviare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Master Planul de Transport, care va fi transmis mâine Parlamentului şi în baza căruia România va primi finanţări de la Uniunea Europeană pentru infrastructură, prevede reducerea reţelei feroviare între 25% şi 40%.

Astfel, Guvernul va desfiinţa între 25% şi 40% din liniile ferate, iar pe tronsoanele respective se vor amenaja „drumuri pentru transportul în comun, artere pietonale şi chiar piste pentru biciclişti“, potrivit unui memorandum de măsuri pentru eficientizarea sistemului de transport feroviar.

Programul prevede scoaterea şinelor de cale ferată şi a traverselor, apoi pe „drumul“ astfel rezultat vor circula autobuze, iar dacă nici varianta cu autobuze nu va fi viabilă, se vor amenaja piste pentru biciclete. 

Varianta apare ca ultimă soluţie după mai multe încercări de a reintroduce în circulaţie linia ferată slab circulată. 

Prima „treaptă“ în această încercare este închirierea liniei către un operator privat, apoi transferul către un sistem de transport local şi amenajarea ca linie de „tramvai uşor“, iar în situaţia în care cele două soluţii de mai sus nu sunt posibile „secţiunea de cale ferată poate fi transformată într-o conexiune rutieră“. 

Mai mult de jumătate din memorandum descrie starea deplorabilă în care a ajuns infrastructura feroviară, ca urmare a subfinanţării, şi costurile exorbitante de întreţinere, concluzia finală fiind aceea că avem o reţea nesustenabilă financiar. 

În consecinţă, sunt propuse mai multe scenarii de „concentrare pe o reţea feroviară mai restrânsă“, respectiv renunţarea la 26% până la mai bine de 40% din liniile existente în prezent. 

Master Planul de Transport (MPT) este un document programatic în baza căruia vom primi finanţări de la UE pentru infrastructură (Programul Operaţional Infrastructura Mare). Conţine principalele politici şi direcţii de dezvoltare în sectoarele Feroviar (unde investim, ce păstrăm, la ce renunţăm), Rutier (autostrăzile şi celelalte tipuri de drumuri, inclusiv forestiere), Aerian (aeroporturi, eventual aerogări noi) şi Naval (porturile maritime şi dunărene), cu priorităţi şi sume pe proiecte.

La 1 octombrie, Master Planul de Transport va fi transmis Parlamentului, apoi vor urma dezbateri publice sectoriale şi până la 1 decembrie trebuie să ne prezentăm cu forma finală la Bruxelles.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite