Gerea dă asigurări că nu vor fi probleme cu asigurarea gazelor naturale în această iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, dă asigurări că nu vor fi probleme în această iarnă privind asigurarea gazului, având în vedere situaţia mai tensionată din regiune, adăugând că se iau totuşi măsuri de precauţie în acest sens, care prevăd şi oprirea anumitor consumatori industriali pe o perioadă de timp.

Ministrul Energiei, IMM şi Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, a declarat, vineri la Galaţi, că, deşi iarna trecută situaţia din regiune nu era atât de tensionată, România a avut importuri reduse în medie cu 30%, motiv pentru care se iau măsuri de precauţie pentru asigurarea necesarului de gaz şi în această iarnă.

„Iarna trecută situaţia din regiune nu era aşa de tensionată, dar am avut importuri reduse în medie cu 30%. Pe fondul acesta, sigur, ne luăm măsuri de precauţie. Am reuşit să facem faţă pentru că a fost o premieră pentru România această reducere drastică din punct de vedere procentual a importurilor. Avem măsuri de rezervă, avem un program de protecţie ca să spunem, de măsuri de urgenţă, şi, care, coroborat cu cantitatea care va fi stocată până la sfârşitul anului, cu creşterea capacităţii de extracţie la nevoie, eu spun că nu vom avea probleme nici în această iarnă. Aceste măsuri de urgenţă prevăd la un moment dat şi oprirea anumitor consumatori mari industriali pe o perioadă de timp“, a afirmat ministrul, răspunzând unei întrebări pe această temă.

Gerea a spus că, din punct de vedere al asigurării necesarului de gaz, perioada cea mai dificilă este atunci când se înregistrează timp de mai multe zile temperaturi sub minus 15 grade Celsius, dar în general România este pregătită să facă faţă unei ierni normale, având în vedere cantităţile de gaze stocate şi cele din producţie proprie.

„Deci, în mod normal, nu ar trebui să ne îngrijorăm. Singurul motiv de îngrijoare este interpretarea conflictului din punct de vedere al securităţii în regiune, dar din punct de vedere al securităţii aprovizionării cu gaze eu spun că nu vom avea probleme nici în iarna care vine“, a mai afirmat Andrei Gerea.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite