Elveţienii resping reforma sistemului de pensii. La noi, oamenii de afaceri vorbesc despre referendum privind obligativitatea Pilonului II

Elveţienii resping reforma sistemului de pensii. La noi, oamenii de afaceri vorbesc despre referendum privind obligativitatea Pilonului II

UPDATE Elveţienii au decis, într-un referendum organizat duminică, să respingă reforma sistemului de pensii dorită de guvern, care ar fi presupus majorarea contribuţiei la pensie şi creşterea vârstei de pensionare la femei.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 18.00 În referendumul de duminică, pachetul de propuneri susţinut de guvern, menit să alimenteze lacunele viitoare de finanţare a sistemului de pensii, dar şi să sporească flexibilitatea pensiilor, a fost respins de un număr mai mare decât cel aşteptat de alegători. Circa 52,7% din elveţienii care s-au prezentat la urne au votat împotriva reformei. 

Finanţele publice ale Elveţiei sunt printre cele mai puternice din Europa, însă, în ultimii ani, sistemul de pensii de la stat a trecut de la surplusuri la deficite care se preconizează că vor creşte semnificativ în următorul deceniu.

ŞTIREA INIŢIALĂ

În Elveţia, guvernul a elaborat un plan controversat de reformă, primul în 20 de ani, având în vedere că pensionarii trăiesc mai mult, iar dobânzile mici prejudiciază fondurile de pensii. În plus, generaţiile de baby-boomers născute în anii 1950 şi 1960 vor începe curând să se pensioneze, adăugând la povara actuală a sistemului de pensii.

Astfel, pentru a finanţa pensiile în viitor, Guvernul vrea să majoreze cota de contribuţie de la 8 la 8,3% şi să crească plăţile de protecţie socială deduse din salarii de la 10,25% la 10,55%, povara urmând să fie împărţită în mod egal între angajatori şi angajaţi. De asemenea, vârsta de pensionare pentru femei ar creşte de la 64 la 65 de ani, la acelaşi nivel cu vârsta de pensionare pentru bărbaţi. Sondajele arată că cetăţenii au păreri împărţite în mod egal pe această problemă.

50% şanse de referendum în România

În România, Guvernul a transmis că are în plan o opţiune prin care să lase la alegerea românilor dacă vor să mai contribuie la Pilonul II, al pensiilor private, banii celor care renunţă urmând să meargă către Pilonul I. Asta deşi planurile iniţiale de la reforma sistemului de pensii vizau să se majoreze cota de contribuţie virată la Pilonul II la 6%. Acest lucru a fost amânat deja de două ori, contribuţia virată de români la pensiile private fiind în prezent de 5,1%.

Însă planurile privind renunţarea la obligativitatea Pilonului II au scos la iveală printre oamenii de afaceri ideea că Guvernul va organiza un referendum, la fel cum s-a întâmplat în Polonia.

Există peste 50% probabilitate să se ajungă la referendum privind contribuţia la Pilonul II, a declarat vineri Dragoş Neacşu, CEO Erste Asset Management, la o conferinţă organizată de Romanian Business Leaders (RBL). „Este o probabilitate ridicată să ajungem la acest referendum. Şansele sunt mai mari de 50%, chiar dacă nu putem şti cu cât”, a precizat Neacşu.

citeste totul despre: