Consumul populaţiei a propulsat România pe primul loc în topul european al creşterilor la afacerile din comerţul cu amănuntul - INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vânzările de electrocasnice mari au scăzut cu 10% în euro,  iar în lei cu 3%

România este pentru a şasea lună consecutiv campioana Uniunii Europene la creşterea cifrei de afaceri în comerţul cu amănuntul, după ce vânzările din retail - cel mai important indicator care arată consumul populaţiei - au avansat în medie cu peste 16%.

Vânzările au fost susţinute, în premieră pentru ultimele luni, mai ales de carburanţi şi de bunuri nealimentare, în timp ce vânzările de alimente au încetinit sensibil după eliminarea efectului scăderii TVA, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cumulat pe primul semestru, afacerile din comerţul cu amănuntul au crescut cu 18% faţă de aceeaşi perioadă din 2015.

Carburanţii, plus de peste 18%

„Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna iunie 2016, comparativ cu luna iunie 2015 a înregistrat o creştere cu 16,1% ca urmare a creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine  specializate (+18,1%), vânzările de produse nealimentare  (+16,9%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+14%)“, se arată într-un în comunicat al INS.

În lunile precedente, afacerile de retail fuseseră susţinute mai ales de creşterile înregistrate de vânzările de alimente, stimulate de scăderea taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 24% la 9%, de la 1 iunie 2015.

Comparativ cu luna mai, afacerile din comerţul cu amănuntul au crescut în iunie cu 4,8% pe serie brută şi cu 2% în cifre ajustate la influenţele sezoniere ş în funcţie de numărul de zile lucrătoare.

Reamintim că vânzările din sectorul de retail au fost stimulate de măsurile fiscale ale Guvernului. Astfel, de la 1 ianuarie 2016 au intrat în vigoare mai multe reduceri de taxe şi impozite.

Cota generală de TVA a scăzut de la 24% până la 20%, iar cota TVA pentru apa potabilă şi pentru cea folosită în irigaţii a scăzut de la 24% până la 9%.

De asemenea, impozitul pe dividende a scăzut de la 16% până la 5%, aplicându-se şi pentru profitul aferent anului trecut, iar unele accize, mai ales la alcool, au fost diminuate faţă de nivelul din 2015.

A şasea lună în topul UE

România a înregistrat în iunie cea mai mare creştere a afacerilor în comerţul cu amănuntul din Uniunea Europeană, pentru a şasea lună consecutiv, potrivit datelor publicate miercuri de biroul european de statistică Eurostat.

Avansul ajustat la numărul de zile lucrătoare - indicatorul monitorizat de Eurostat - a fost de de 16,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care creşterea medie la nivelul UE a fost de numai 2,4%.

În luna iunie, creşteri importante ale afacerilor din sectorul de retail au mai avut loc în Lituania (6,2%) şi Spania (5,8%).

În schimb, vânzările de retail din Belgia au scăzut cu 2,4%, în Malta, cu 0,6% şi în Austria, cu 0,1%.
În zona euro, afacerile cu amănuntul au avansat în iunie cu 1,6%.

Comparativ cu luna mai, afacerile de retail din România au consemnat în iunie a doua mare creştere din UE, de 2%, pe primul loc fiind Portugalia, cu 2,1%. Pe poziţia a treia se situează Spania, cu un  avans de 1%.

Irlanda a înregistrat în iunie o scădere de 1,5% a afacerilor cu amănuntul comparativ cu luna precedentă, Estonia de 1,5%, iar Polonia de 1%.

La nivelul UE, afacerile de retail au scăzut în iunie cu 0,2% faţă de luna mai, iar cele din zona euro au stagnat.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite