Companiile din utilităţi: ANRE pune în pericol 4.500 de locuri de muncă. Schimbările la distribuţia energiei electrice nu se vor simţi în factura finală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Distribuitorii de energie electrică membri ai Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) susţin că reglementări noi adoptate recent de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) vor descuraja investiţiile în modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei, vor pune în pericol 4.500 de locuri de muncă şi vor fi aproape nule pentru factura finală a consumatorilor casnici.

Companiile din utilităţi susţin că vor exista efectele negative asupra reţelelor şi consumatorilor modificările adoptate de ANRE la metodologia de stabilire a tarifelor de distribuţie a energiei electrice şi reducerea ratei reglementate a rentabilităţii aplicată acestor tarife.

„Strategia energetică a României, în curs de aprobare şi aliniată cu direcţiile de dezvoltare ale cadrului de reglementare european, subliniază nevoia imperioasă de investiţii în sector, ceea ce vine în contradicţie cu prevederile reglementărilor aprobate de ANRE, care sunt de natură să diminueze volumul investiţiilor şi să crească decalajul dintre România şi celelalte ţări din UE. Sectorul distribuţiei de energie electrică şi de gaze naturale este strategic pentru economie şi trebuie reglementat din această perspectivă, motiv pentru care are nevoie de un cadru de reglementare clar, predictibil şi stabil, care să stimuleze investiţiile şi creşterea calităţii serviciilor în beneficiul consumatorilor”, transmit reprezentanţii ACUE.

Potrivit acestora, fără un cadru transparent, clar şi stabil, care să reflecte condiţiile de piaţă, pentru următoarea perioadă de reglementare, nivelurile actuale de invesţitii nu vor putea fi susţinute.

„O reducere semnificativă a investiţiilor va avea ca efect final scăderea calităţii serviciului, afectând atât consumatorii casnici, comerciali şi industriali, cât şi competitivitatea economiei româneşti”, spun ei.

Astfel, o scădere a volumelor de investiţii ar anula efectele de îmbunătăţire înregistrate ca rezultat al investiţiilor de aproximativ 1,2 miliarde de euro realizate în perioada 2014-2017 în reţelele de distribuţie a energiei electrice, respectiv reducerea duratelor de întrerupere medii de la 700 la 284 minute/consumator/an. Pentru acest an, operatorii de distribuţie energie electrică au în curs de realizare investiţii totale de aproape 400 milioane de euro.

„Mai mult decât atât, efectul de scădere a tarifului de distribuţie va fi aproape nul pentru factura finală a consumatorilor casnici. De exemplu, o familie cu un consum standard de circa 100 kWh/lună va economisi sub 1 leu/lună la factură”, subliniază asociaţia.

Potrivit reprezentanţilor ei, dincolo de impactul la consumatori, studiile arată că noile reglementări pentru domeniul distribuţiei de energie electrică vor conduce la pierderea unei contribuţii la PIB de 13,7 miliarde de lei şi la o pierdere de aproximativ 4.500 de locuri de muncă în economie, în perioada 2019-2023, ceea ce va conduce la reducerea cu 1,2 miliarde lei a contribuţiilor fiscale plătite anual la bugetul de stat sub forma veniturilor fiscale din impozitul pe profit, taxe şi contribuţii la asigurările sociale.

ACUE transmite că a solicitat ANRE să amâne adoptarea acestora pentru o perioadă de şase luni, pentru a oferi timpul necesar unei consultări reale şi a unei analize corecte a efectelor indicatorilor propuşi, în vederea evitării riscurilor semnificative prezentate de aceste reglementări la adresa capacităţii operatorilor de a efectua investiţiile necesare pentru modernizarea şi dezvoltarea reţelelor şi îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie.

„De aceea, aprobarea de către ANRE a reglementărilor pentru perioada următoare de reglementare, pentru sectorul de distribuţie a energiei electrice nu va aduce beneficii consumatorului de energie ci, dimpotrivă, ar putea afecta indicatorii de calitate ai serviciului de distribuţie”, conchide ACUE.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite