Compania belgiană Metigla pariază pe roboţii industriali. „Până în anul 2020 totalul roboţilor aflaţi în funcţiune la nivel mondial va depăşi 3 milioane”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
metigla

După un amplu proces de rebranding, schimbându-şi denumirea din Coilprofil în Metigla, compania belgiană specializată în producţia de învelitori şi sisteme metalice a finalizat prima etapă a unui program de investiţii în valoare de peste şase milioane de euro.

Până acum, o parte din această sumă a fost direcţionată atât către achiziţia de roboţi industriali, care vor simplifica şi fluidiza procesele de producţie şi livrare, cât şi către lansarea de noi produse.

În perioada 2019-2020 se va derula a doua parte a planului de dezvoltare, când sunt planificate investiţii majore în extinderea spaţiilor de producţie şi depozitare, precum şi în dezvoltarea echipei. 

Majoritatea investiţiilor vor fi direcţionate către achiziţia de noi utilaje, extinderea spaţiilor de producţie (de la cei 10.000 mp actuali la peste 15.000 mp), modernizarea liniilor de producţie existente, precum şi achiziţionarea unor noi linii, care să permită o creştere de până la 20% a capacităţii de producţie, la peste 35.000 tone de produse anual, după cum estimează oficialii companiei.

„Rebrandingul din acest an va fi însoţit de cel mai amplu program de investiţii al companiei din ultimii 18 ani. Obiectivul final este creşterea competitivităţii produselor Metigla şi extinderea companiei la nivel naţional şi internaţional. Am început cu investiţii în tehnologie, fiind printre puţinii jucători din această piaţă care lucrează deja cu roboţi industriali. Aceasta ne va permite reducerea timpilor de lucru, eficientizarea procesului prin automatizarea producţiei şi îmbunătăţirea timpilor de livrare. O altă inovaţie, pe care urmează să o implementăm până la finalul anului, este un nou sistem informatic integrat, care va gestiona toate procesele companiei şi va susţine dezvoltarea pentru următorii 5-6 ani”, a declarat Liviu Mistodinis, directorul general Metigla.  

Compania se aliniază astfel trendului crescut de automatizare a fabricilor, tendinţă care urmăreşte, pe de o parte, creştea eficienţei şi reducea costurilor de producţie, iar pe de altă parte, compensarea deficitului de personal.

Se estimează că, în următorii doi ani, peste 1.7 milioane de noi roboţi industriali vor fi instalaţi în fabrici în întreaga lume, până în anul 2020 totalul roboţilor aflaţi în funcţiune la nivel mondial depăşind 3 milioane.

Metigla este o companie cu capital belgian, care deţine încă din anul 2000 o unitate de producţie în localitatea Ceptura, judeţul Prahova, cunoscută până în acest an sub denumirea de Coilprofil. Activitatea de producţie include sisteme complete pentru acoperiş şi hale metalice: ţiglă metalică, tablă prefalţuită, sisteme pluviale, tablă cutată, panouri termoizolante şi profile zincate, la cele mai înalte standarde europene de calitate. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite