Chiriţoiu: Guvernul va fi tentat să vadă 5G ca o vacă de muls. Sper să rezistăm acestei tentaţii
0Situaţia economică e dificilă, dar dificilă a fost întotdeauna şi mi-e frică de faptul că Guvernul va fi tentat să vadă 5G-ul ca o vacă de muls, a declarat, marţi, în cadrul unei videoconferinţe de specialitate, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, scrie Agerpres.
„Situaţia economică e dificilă, dar dificilă a fost întotdeauna. Nu am trăit în România perioade în care să spunem «Vai, ce bine ne merge şi câţi bani avem!». Niciodată nu-ţi dai seama: când îţi merge bine nu spui că îţi merge bine. Ţin minte că ne văitam de bani şi în anii precedenţi. Cu siguranţă ne vom văita şi în viitor. Mi-e frică de faptul că Guvernul va fi tentat să vadă 5G-ul ca o vacă de muls, ceea ce, ca să fim sinceri, îşi propunea şi Guvernul de anul trecut. Eu sper să rezistăm acestei tentaţii, pentru că scopul principal nu e să aducem mulţi bani, ci să avem servicii bune care să fie la un preţ acceptabil pentru consumatori tocmai pentru a sprijini dezvoltarea aplicaţiilor, pentru a folosi cât mai mult în economia noastră noua tehnologie. Eu văd aici o tensiune între obiectivul de a avea venituri cât mai mari la buget şi obiectivul de a folosi 5G pentru a dezvolta economia, pe ansamblu”, a spus Chiriţoiu, la videoconferinţa cu tema „Digitalizarea României şi tehnologia 5G”, organizată de Grupul de presă Bursa.
Preşedintele autorităţii de concurenţă a punctat, totodată, că, în privinţa tehnologiei 5G, este foarte important să existe pe piaţă o concurenţă puternică între operatori, astfel încât şi calitatea serviciilor şi a preţurilor să fie bună.
„Mă bucur să avem o analiză similară (cu 4G, n.r) şi suntem cumva sclavii succesului. Când ai făcut ceva ce crezi că a ieşit bine, ai tendinţa să repeţi şi prin prisma asta văd eu lucrurile legat de 5G. Trăiesc cu impresia că lucrurile au ieşit foarte bine la 4G şi au ieşit foarte bine pentru că atunci ANCOM şi cu noi am reuşit să creăm cadrul pentru a avea patru jucători în piaţă şi apariţia celui de-al patrulea a dinamizat concurenţa şi a dus la preţuri scăzute pentru consumatori şi o calitate bună a serviciilor. Undeva aş vrea să replicăm succesul acesta la 5G. De văzut cum va arăta cadrul. La 5G se pun şi problemele de securitate care nu s-au pus la 4G. O să vedem la 5G cum va arăta licitaţia şi care sunt constrângerile pe care le vom avea în afara pieţei, a elementelor tehnice, care sunt alte consideraţii la care va trebui să fim atenţi. Aş vrea să ne asigurăm că vom avea o concurenţă puternică în piaţă între operatori, astfel încât să avem o calitate bună a serviciilor şi preţuri bune”, a explicat Bogdan Chiriţoiu.
Acesta a adăgat că va fi nevoie de atenţie şi la efortul investiţional al operatorilor pentru 5G.
„Va trebui să fim atenţi şi la efortul investiţional care e mare pentru 5G. Suntem foarte deschişi la cooperarea reţelelor. În ultimii ani am tot relaxat condiţiile şi am permis operatorilor existenţi să colaboreze între ei pe partea de infrastructură, un lucru pe care îl văd continuând şi în zona de 5G”, a precizat preşedintele Consiliului Concurenţei.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat, în data de 2 martie 2020, că, până la sfârşitul trimestrului III a acestui an, şi-a propus să definitiveze documentaţia de licitaţie pentru frecvenţele 5G, iar organizarea procedurii de selecţie pentru acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil în benzile de frecvenţe de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz, 3400-3600 MHz (5G) pentru furnizarea de reţele publice şi servicii de comunicaţii electronice de bandă largă este programată pentru ultimul trimestru din 2020.
Estimările oficiale arată că tehnologia 5G urmează să genereze, la nivel mondial, venituri de 225 de miliarde de euro, în 2025.