Abia eliberat din închisoare, Ilie Carabulea vrea să-i dea în judecată pe membrii consiliului de administraţie al Patria Bank

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Carabulea FOTO Adevărul

Eliberat din închisoare luna trecută, după ce a fost condamnat la 5 ani şi şase luni în dosarul Carpatica, Ilie Carabulea cere revocarea membrilor consiliului de administraţie al băncii şi ameninţă că-i va da în judecată pentru "încălcarea îndatoririlor" faţă de Patria Bank, bancă rezultată în urma fuziunii dintre fosta Banca Comercială Carpatica şi fosta Patria Bank.

„Aprobarea formulării acţiunii în răspundere contra administratorilor pentru daune cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate” se află pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare din data de 2 august, zi în care se va discuta şi despre aprobarea remuneraţiei membrilor noului consiliu de administraţie al Patria Bank, scrie news.ro.

Pentru aceeaşi şedinţă, Carabulea a propus şi "desemnarea persoanei însărcinate să exercite acţiunea în răspundere contra administratorilor în justiţie".

De asemenea, banca anunţa în august 2017 că Ilie Carabulea a dat în judecată Patria Bank, pentru 40,6 milioane de lei.

Ilie Carabulea a solicitat atunci instanţei să oblige Patria Bank să îi plătească 40,66 milioane de lei, sumă aferentă acţiunilor răscumpărate de bancă, reiese dintr-un raport al instituţiei transmis de Patria Bank.

Reprezentanţii băncii precizau atunci că plata respectivă nu este încă scadentă.

Patria Bank a raportat pierderi de 19,01 milioane lei în primul trimestru al anului.

Venitul total din exploatare de 30,9 milioane lei este în linie cu nivelul bugetat, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017 venitul net din dobânzi prezintă o uşoară scădere, din cauza unui nivel mai ridicat al veniturilor din ajustările de valoare justă înregistrate în trimestrul I 2017, arată oficialii Patria Bank.

Venitul net din comisioane înregistrează o creştere de 11% (500.000 lei), deşi numărul de sucursale a fost redus cu 27 de unităţi în cursul anului 2017.

Cheltuielile operaţionale, în sumă de 40,6 milioane lei, au înregistrat o scădere cu 1,1% faţă de trimestrul I al anului 2017, ca urmare a procesului de reorganizare a băncii în contextul fuziunii şi optimizării reţelei de unităţi teritoriale.

Patria Bank (simbol bursier PBK) are o capitalizare de 229,39 milioane lei. Acţionarul majoritar al băncii este EEAF Financial Services BV din Amsterdam, cu 76,2% din acţiuni, în timp ce Ilie Carabulea deţine 10,8% din capital.

La începutul lunii iunie 2018, Ilie Carabulea a fost eliberat condiţionat din închisoare, după ce în vara anului 2017 fusese condamnat la cinci ani şi şase luni în dosarul Carpatica.

În acelaşi dosar, fostul şef ASF, Dan Radu Ruşanu, a fost achitat.

În dosarul "Carpatica" au fost judecaţi fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu, omul de afaceri Ilie Carabulea, Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF, Radu Mustăţea, la data faptelor membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, alături de alte persoane.

Carpatica Asig era specializată în emiterea de poliţe de asigurări, majoritatea asigurări de tip RCA.

Potrivit procurorilor, Carabulea, Mustăţea şi Mîrzac "au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA".

"Carabulea Ilie (persoana care deţine indirect şi controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susţinut şi cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcţie la SC Carpatica Asig SA în perioada 16.05.2012 - 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea ASF. Din poziţia de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecţia SC Carpatica Asig SA şi pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România, până la remedierea deficienţelor", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite