Victimele datoriilor

În vâltoarea ideologică a Bacalaureatului, în fâsâitul trist al magistralei Nabucco, în năclăiala margarinei şi în liniştea de la Oltchim, nimeni nu mai băgă de seamă tristele păţanii ale firmelor româneşti.

Interesează pe cineva dacă X a dat faliment, Y a rămas şomer, iar Z îşi ia câmpii? Să crape, dacă n-au fost în stare să trăiască! Bacalaureatul rămâne rău conceput şi organizat, subminat de pauperizarea corpului profesoral şi de politizare. Nabucco e aidoma certificatelor verzi. Am pierdut totul, neglijent, zâmbind prosteşte şi certându-ne pe o grămăjoară de rahat.

Margarina salvează România şi audienţa, numai adevărul, nu. Ce să vezi? I-a încleştat într-o luptă titanică pe onorabilii Pleşu şi Turcescu. Oltchimul, pus pe butuci, se va externaliza pas cu pas. Va şi supravieţui? Ca să răspund la această întrebare, pentru că nu-s Mafalda, ar trebui să vă prezint un caz-şcoală, despre ce înseamnă piaţa liberă, nereglementată, în care supravieţuieşte cel mai puternic, omorând concurenţa.

Luna trecută, acţionarul majoritar al societăţii Napolact Cluj-Napoca, compania olandeză Friesland Campina România, anunţa că va închide fabrica Ţaga, din judeţul Cluj. Cauza? Scăderea vânzărilor şi "interesului mic pentru specialităţile de brânzeturi româneşti".

Lucrurile sunt clare. Laptele din inima Ardealului se mută la Satu Mare. Iar cei 300 de producători dedicaţi, care şi-au construit un business onorabil, se văd cu sacii daţi jos din căruţă. Veţi spune că logica oricărei afaceri e una: profitul cu orice preţ. Nu am de gând să vă contrazic. N-am să spun că proprietarul deţine mai multe mărci, pe care le protejează, cum ar fi Milli sau Campina. E treaba lui.

Însă, în contextul general, falimentul micilor producători n-ar trebui să ne lase rece. Morala libertariană "să crape cei nevolnici" nu are nici viitor, nici morală. Ei reprezintă economia dezvoltată pe orizontală, furnizorii unui nod industrial, aşa cum, în jurul fabricii Dacia sau Ford înfloresc micii producători. Economia unei ţări nu-i autarhie şi nici nu cunoaşte succesul prin unicate, ci prin colaborarea mai multor întreprinderi, al căror rezultat final e, în acelaşi timp, unul comun.

Retragerea investitorilor "strategici" a lăsat pământul pârjolit. Destinele multor cetăţeni s-au frânt, pentru că ei nu şi-au pus palma-n fund. Logica profitului – repet, absolut normală şi naturală – nu se potriveşte cu logica muncii. Ce e de făcut? Individul, obişnuit să-şi vândă forţa şi nedispus să transpire pentru a-şi lua, cum se spune, destinul în propriile mâini, se resemnează să intre în zona gri sau neagră a economiei. Sau să emigreze. Statul, în schimb, fluieră a pagubă şi pune noi taxe pe capul celor care, încă, n-au intrat în insolvenţă. Poate mai ţineţi minte jalea Clujului, când a fugit Nokia.

Cu toate astea, fabrica a rămas locului, abandonată. Niciunui economist luminat al niciunei guvernări nu i-a trecut prin cap să pună de un parteneriat public-privat, folosind utilităţile rămase locului. Niciun cap limpede nu s-a luminat, încercând să rezolve altfel decât prin vânzare sau încredinţare directă capacităţile tehnologice sau productive ale locului. Păi, ce? Suntem comunişti, să planificăm? Să ne implicăm în piaţa liberă? Da, deştepţilor, că de aia v-am dat toţi banii pe mână! Să reconstruiţi, să creaţi şi să dezvoltaţi această ţară ghinionistă!